Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 320/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.320
Ședința publică de la 22.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.4017 din data de 17.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu intimata debitoare SC SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea constatând că recurenta creditoare a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei comerciale de fata:
. Prinsentinta comercialanr. 4017/17.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, s-a respins, ca neintemeiata, cererea formulata de creditoarea SC SRL, prin care s-a solicitat deschiderea procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006 impotriva debitoarei SC SRL.
Judecatorul-sindic a retinut ca societatea debitoare a contestat creanta de 15.525,78 lei invocata de creditoare in cererea introductiva, in ceea ce priveste intinderea sa, iar din analiza facturilor fiscale atasate la dosar se constata ca partial aceasta creanta este prescrisa, aspect ce este de natura a aduce atingere caracterului cert, lichid si exigibil, cata vreme nu a fost indicata in mod cert o cauza de modificare a termenului de prescriptie.
Instanta de fond a apreciat ca apararile formulate nu pot fi analizate in cadrul procedurii speciale a insolventei, presupunand administrarea de probe ce exced acestui cadru procesual in vederea determinarii in concret a creantei societatii reclamante.
II. Impotriva acestei sentinte a declaratrecurscreditoarea SC SRL, in temeiul disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei atacate si, pe cale de consecinta, admiterea cererii de chemare in judecata si deschiderea procedurii falimentului impotriva debitoarei.
In motivare arata ca a depus la dosarul cauzei, in afara de facturi si documente contabile din care rezulta caracterul cert, lichid si exigibil al creantei. Astfel, sustine recurenta, prin instiintareatrimisa la data de 16.06.2008 a solicitat plata sumei de 15.525,78 lei, care reprezenta soldul la acea data, faptul ca la dosar exista si facturi din anul 2006 neinsemnand ca o parte din aceasta creanta este prescrisa, intrucat de la emiterea acelor facturi s-au facut plati si retururi de marfa care au intrerupt cursul prescriptiei.
Mai arata ca toate platile s-au facut pentru creantele mai vechi, astfel incat termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data instiintarii trimise debitoarei, respectiv 16.06.2008. De asemenea, creditoarea sustine ca din documentele aflate la dosar rezulta ca debitoarea a recunoscut doar suma de 10.559,18 lei, suma care este oricum peste pragul stabilit prin Legea nr. 85/2006.
Recursul nu este fondat.
1. Pentru a fi indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei impotriva unui debitor, creditorul trebuie sa detina o creanta certa, lichida si exigibila fata de acesta, astfel cum cer dispozitiile art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a) pct. 6 si pct. 12, creanta care, coroborata cu insuficienta disponibilitatilor banesti, sa faca dovada starii de insolventa a debitorului.
2. In cauza de fata, din creanta initial solicitata, creditoarea a facut dovada certitudinii doar pentru suma de 10.559,18 lei, recunoscuta de altfel de catre debitoare, partile incercand solutionarea amiabila a diferendului pe parcursul acestui proces.
Curtea retine ca, in mod corect, instanta de fond a constatat ca nu s-a indicat de catre creditoare o cauza de modificare a termenului de prescriptie, in sensul intreruperii sau suspendarii acestuia. Creditoarea a sustinut ca s-au facut plati partiale pentru facturile din 2006, fara insa a dovedi cu certitudine ca platile partiale au fost facute in contul facturilor prescrise, fiind eronata si fara suport legal sustinerea potrivit careia termenul de prescriptie incepe sa curga de la data instiintarii trimise debitoarei la data de 16.06.2008, in considerarea caracterului comercial al raporturilor juridice derulate intre cele doua societati.
In ceea ce priveste suma recunoscuta de catre debitoare, Curtea constata ca, la data de 10.07.2009 debitoarea a mai efectuat o plata catre creditoare, in cuantum de 1.172,03 lei, asadar inainte de a se solutiona pe fond cererea de deschidere a procedurii insolventei. Cum datoria ramasa este de 9.387,15 lei, situandu-se sub pragul de 10.000 lei, prevazut de lege, Curtea apreciaza ca nu erau intrunite conditiile legale pentru a se deschide procedura insolventei impotriva debitoarei.
In consecinta, recursul va fi respins, ca nefondat, in temeiul disp. art. 312.pr.civ. sentinta atacata urmand a fi mentinuta, ca legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta creditoare SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.4017 din data de 17.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu intimata debitoare SC SRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red. jud. /2 ex./21.03.2010
Judecator-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte:Alina PănescuJudecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache