Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 331/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.331

Sedinta publica din 14.03.2008 Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Mădălina Ioana Holban

JUDECĂTOR 2: Vințanu Gabriela

JUDECĂTOR 3: Guranda

Grefier

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta - SRL,ÎNREGISTRATĂ LA ORC SUB Nr.J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR GENERAL EXPERT,în contradictoriu cu intimații - SRL,ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4,- SA,- COM SRL și - LINE SRL,împotriva sentintei comerciale nr.4894/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VII-A Comerciala, în dosarul nr-.

La apelul nominal facut în sedinta publică,nu se prezintă părțile.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefier,care invederează Curții că recurenta a depus taxă de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea,apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă,reține cauza în pronunțare,văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA,

Deliberand asupra recursului:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a VII a Comerciala la data de 02.07.2007 sub nr- creditoarea - SRL a solicitat aplicarea procedurii prevăzuta de Legea 85/2006 fata de debitoarea - SRL arătând ca are fata de acesta o creanță certă, lichidă si exigibilă în cuantum de 24.455,66 RON întemeiata pe sentința comerciala nr.5868/20.12.2006 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr.14980/2006.

Prin sentința comerciala nr.3004/14.08.2007 Tribunalul B Sectia a VII a Comerciala a admis cererea creditoarei - SRL iar in baza articolului 33 alin. 6 din Legea 85/2006 a deschis procedura prevazuta de aceasta lege impotriva debitoarei - SRL desemnand administrator judiciar.

Prin Sentinta comerciala nr. 4894/18.12.2007 Tribunalul a intrarea in faliment prin procedura generale a debitoarei, a ridicat dreptul de administrare al debitorului, a dispus dizolvarea societatii, a stabilit termenele prevazute de lege si a numit lichidator judiciar.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca debitoarea - SRL, fata de care a fost deschisa procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, a achitat creanțele creditorilor ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, - SA si - SRL dar a refuzat să se pună la dispoziția administratorului judiciar actele prevăzute de articolul 28 din Legea 85/2006.

Desi debitoarea a afirmata ca nu are alti creditori decat cei ale caror creante au fost achitate, din dosarul cauzei rezulta ca exista si alti creditori respectiv - LINE SRL, - COM SRL si pot exista si altii in condițiile în care nu au fost puse la dispozitia administratorului judiciar actele prevazute de lege.

In cauza de fata ne aflam in situatiile prevazute de art. 107 din Legea nr. 85/2006 în conditiile in care debitoarea desi si-a declarat intentia de reorganizare nu a pus la dispozitia administratorului judiciar actele prevazute de lege si nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu au propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la articolul 94 din aceeasi lege.

Impotriva acestei sentinte, cu respectarea termenului prevazut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr. 85/2006 a declarat recurs debitoarea - SRL, solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii cererii de inchidere a procedurii si suspendarea procedurii pana la solutionarea recursului.

In motivare, recurenta a aratat ca la dosar au fost depuse înscrisuri care combat fără echivoc prezumția de insolvență și starea de faliment pe care instanța de fond a apreciat-o drept incidentă în cauză.

Societatea a achitat integral debitele restante, atât către - SRL, creditoarea la cererea căreia s-a deschis procedura insolvenței cât și către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4

- SRL a declarat in cuprinsul tranzactiei incheiate la data de 06.12.2007 ca renunta la judecata in aceasta cauza.

Starea de insolvență a debitorului nu se confundă cu insolvabilitatea iar încetarea plăților presupune neplata, la scadență a datoriilor comerciale cauzate de lipsa de lichidități.

Instanta de fond nu a respectat procedura prevazuta de Legea nr.85/2006 in privinta declaratiilor de creanta si a rapoartelor intocmite de catre administratorul judiciar.

In privinta declaratiilor de creanta, s-a apreciat, asupra unora dintre cele formulate in cauza, inainte ca societatea sa isi poata valorifica dreptul de a le contesta, in termenul legal, presupusul caracter cert, lichid si exigibil al respectivelor creante.

Nici macar asupra caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditorului care a formulat cererea introductiva in baza careia s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei instanta de fond nu a cercetat in virtutea rolului sau activ, din inscrisurile depuse in probatiune rezultand un cu totul alt cu antum al acestei creante.

Chiar in lipsa unui inscris denumit "plan de reorganizare", societatea a concretizat intentia manifestata prin efectuarea integrala a platilor scadente, aspect probat prin inscrisurile care atesta platile efectuate in aceasta perioada catre creditori.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct.9 si 304 indice 1 Cod procedura civila, Legea nr. 85/2006.

In faza procesuala a recursului a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand sentinta recurata in raport de motivele invocate, Curtea retine ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios dispozitiile legale aplicabile, recursul fiind nefondat.

In cauza sunt indeplinite conditiile pentru intrarea debitoarei in faliment prin procedura generala, conform art. 107 si 94 din legea nr. 85/2006, in sensul ca nici debitorul si nici o alta persoana indreptatita nu au propus un plan de reorganizare in termenul prevazut de lege.

Recurenta nu a dovedit ca a platit integral datoriile catre toti creditorii sociali si nu a pus la dispozitia administratorului judiciar actele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Desi debitoarea a afirmat ca nu are alti creditori decat cei a caror creante au fost platite, din dosarul cauzei reiese ca au fost inscrisi la masa credala si - Line SRL si - Part Com SRL si pot exista si alti creditori in conditiile in care nu au fost depuse actele prevazute de lege.

Dreptul de a contesta creantele pretinse de creditori nu poate fi invocat in acest stadiu procesual.

Intentia de a achita datoriile societatii nu echivaleaza cu efectuarea unui plan de reorganizare care trebuie sa cuprinda planul de afaceri al societatii.

Pentru considerentele expuse, Curtea, in temeiul articolului 312 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta debitoare - SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - SRL, ÎNREGISTRATĂ LA ORC SUB Nr.J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR GENERAL EXPERT,în contradictoriu cu intimații - SRL,ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4,- SA,- COM SRL și - LINE SRL, împotriva sentintei comerciale nr.4894/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VII-A Comerciala, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Dact.

Ex.2/8.05.2008

---------------------

Tribunalul București

Secția VII Comercială

Judecător-sindic:

Președinte:Mădălina Ioana Holban
Judecători:Mădălina Ioana Holban, Vințanu Gabriela, Guranda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 331/2008. Curtea de Apel Bucuresti