Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 331/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 331/
Ședința publică din 05.03.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele B și ANAF B prin A, împotriva sentinței civile nr. 2389/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu creditoarele AVAS B, SC SA Rm.V, prin ACTIV GRUP A, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și debitoarea SC SA prin lichidator EXPERT A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea creditoarei recurente Agenția Domeniilor Statului B, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței lichidatorul debitoarei a depus două întâmpinări la recursurile declarate de cele două creditoare, din care 1 ex. se comunică reprezentantului creditoarei recurente Agenția Domeniilor Statului B, care solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta B prin solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației și continuării procedurii insolvenței.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2389/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B la raportul final și propunerea de închidere a procedurii, s-a aprobat raportul și bilanțul final prezentat de lichidatorul judiciar Expert A la 23 martie 2008 și notificat creditorilor societății debitoare, s-a respins contestația formulată de creditoarea ADS B, la tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar, în temeiul prevederilor art.132 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii prevăzute de Legea 85/2006, declanșată împotriva debitoarei SC"" SA A, înregistrată la ORC sub nr.J -, -, s-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de toate atribuțiile și responsabilitățile legate de procedură, debitoare, averea acesteia și de asociați și radierea societății debitoare, cu datele de mai sus, din evidențele ORC, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, precum și notificarea prezentei hotărâri,DGFP A și ORC A, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni și dispune publicarea ei în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a constatat că prin raportul final asupra activității lichidatorului judiciar depus la dosarul cauzei la 25 martie 2008, lichidatorul judiciar Expert a prezentat activitățile desfășurate în cursul procedurii insolvenței și falimentului debitoarei SA A, activități ce i-au fost stabilite prin hotărârea de judecătorului sindic de desemnare în această calitate.
Astfel în urma notificării creditorilor debitoarei s-a întocmit tabelul definitiv consolidat al creanțelor declarate împotriva debitoarei și de asemenea și raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a acesteia.
Lichidatorul a procedat la inventarierea bunurilor constatând însă că debitoarea nu mai deținea bunuri în proprietate la data deschiderii procedurii insolvenței.
Verificarea actelor contabile ale societății a permis lichidatorului judiciar introducerea unei acțiuni pentru anularea unui act translativ de proprietate încheiat între debitoare și SC SA, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 399/27 martie 2006 pronunțată în dosarul 734/2006, rămasă irevocabilă.
S-a mai constatat, de către lichidatorul judiciar, că debitoarea avea creanțe împotriva unor debitori, aflați de asemenea în insolvență, ce nu au putut fi recuperate nici în urma depunerii unor declarații de creanță, în dosarele de insolvență ale acestora.
Din încasarea sumelor datorate de către debitoarea SA în urma admiterii acțiunii în anularea actului translativ de proprietate, lichidatorul judiciar a întocmit un plan de distribuire, pentru suma de 206.703 lei cuprinzând cheltuieli ale lichidării, creditori garantați și creditori bugetari, ce nu a fost contestat.
Acest raport final a fost notificat creditorilor debitoarei și contestat de către creditoarea AVAS la 14 aprilie 2008.
Prin obiecțiunile formulate la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, creditoarea a solicitat obligarea lichidatorului de a convoca adunarea creditorilor debitoarei, în vederea supunerii la vor a oportunității formulării acțiunii de atragere a răspunderii foștilor administratori al societății debitoare,și subsecvent refacerea raportului final.
Creditoarea a susținut că acest raport nu întrunește exigențele pretinse de art. 129 din Legea 85/2006, neconținând situațiile finale care să evidențieze activul și pasivul societății, lichidatorul nepronunțându-se nici asupra incidenței prev. art. 128 di legea 85/2006, susținând că se opune încheierii procedurii fără angajarea persoanelor responsabile de insolvența falitei, deoarece se impune o astfel de acțiune, ca urmare a constatării incidenței prev. art. 138 al.,1 lit. c din Legea 85/2006.
A invocat prev. art. 32 al. 1 și 2 din Legea 64/1995, și respectiv 27 al. 1, 2 din Legea 85/2006, care obliga pe administratorul falitei să solicite constatarea stării de insolvență a societății, iar lichidatorul judiciar trebuia să verifice dacă foștii administratori ai societății debitoare și-au îndeplinit obligațiile de minimă diligență ce trebuiau să caracterizeze activitatea lor, precum și prev. art. 72 din Legea 31/1990 și cele ale art. 1540 cod civil și art. 374 cod comercial ce reglementează mandatul comercial și răspunderea mandatarului, răspundere ce își găsește aplicabilitatea și în prev. art. 138 in Legea 85/2006, cu atât mai mult cu cât în temeiul prev. art. 1032 cod civil răspunderea administratorului falitei este prezumată..
Referitor la aceste obiecțiuni, prin raportul prezentat pentru termenul din 12 mai 2008, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea lor cu motivarea că a explicat sintetic, în raportul final și bilanțul general, situația activelor și pasivelor societății, și de asemenea, în raportul privind cauzele și împrejurările ce au determinat starea de insolvență a debitoarei, a concluzionat că actele contabile verificate nu au reliefat săvârșirea vreunor fapte care să poată determina antrenarea răspunderii fostelor organe de conducere ale societății debitoare.
Prin același raport, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic desemnarea comitetului creditorilor societății debitoare, iar judecătorul sindic constatând incidența disp. art. 16 al. 1,2 din Legea 85/2006, prin sentința civilă nr. 592/12 mai 2008 desemnat comitetul creditorilor debitoare alcătuit din A președinte, AVAS și
La 3 aprilie 2008, după depunerea raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, s-a înregistrat la dosarul cauzei declarație de creanță a creditoarei ADS B, prin care aceasta a invocat împotriva debitoarei, o creanță în valoare de 176.892,75 lei, în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. 368/8 nov. 2000, reprezentând redevență în sumă de 65.518,17 șei penalități de întârziere în valoare de 102.461,27 lei și TVA în valoare de 8.913,32 lei.
În motivarea declarației de creanță, creditoarea a susținut că în temeiul OUG 198/1999 a încheiat, cu SC SA, contractul de concesiune nr. 12/2000 pentru exploatarea terenului agricol situat în perimetrul localității.
Creditoarea a susținut că, această societate concesionară nu și-a îndeplinit obligațiile rezultând din contract, iar în nov. 2000, s-a asociat cu debitoarea SA, prin contractul de asociere în participațiune nr. 368, obligându-se în solidar cu concesionara la plata redevenței, precum și la asumarea clauzei penale, menită a sancționa plata cu întârziere a obligațiilor asumate.
Creditoarea a susținut că în temeiul art. 1 al. 3 din Legea nr. 190/2004, contractele de concesiune încheiate cu ADS sunt titluri executorii, și ca atare suma de 176.892,75 lei urmează a fi înscrisă în tabelul creanțelor declarate împotriva debitoarei, ca și creanță bugetară.
Prin raportul prezentat la termenul din 12 mai 2008, lichidatorul judiciar a motivat că nu înțelege să înscrie declarația de creanță a creditoarei ADS, în tabelul creanțelor debitoarei, deoarece pe de o parte această creditoare și-a înscris creanța în tabelul creditorilor debitoarei SC SA, iar pe de altă parte pentru că, acest contract de asociere în participațiune nu s - a mai derulat intrării concesionarei în procedura insolvenței.
Lichidatorul judiciar a mai susținut că, deși procedura insolvenței a fost declanșată împotriva debitoarei încă din aprilie 2004, prin încheierea judecătorului sindic nr. 1158, această creditoare nu a depus declarație de creanță la dosarul cauzei și nici nu figura în evidențele contabile ale debitoarei, iar facturile invocate pentru redevența aferentă anilor 2001 și 2002, au fost emise la 23 iunie 2004, nefiind comunicate, nici debitoarei și nici administratorului judiciar, iar creditoarea a calculat penalități de întârziere până la 23 martie 2008.
La 3 iunie 2008, creditoarea ADS a formulat contestație împotriva tabelului definitiv a creanței debitoarei, solicitând înscrierea ei în tabelul creditorilor, cu aceeași sumă de 176.892,75 lei, cu aceeași componență ca cea înscrisă în declarația de creanță.
Motivând contestația în drept generic, în sensul invocării prev. Legii 85/2006, contestatoarea a susținut că, referirile lichidatorului judiciar la temeiul declarației de creanță sunt eronate, deoarece declarația de creanță formulată împotriva debitoarei SC SA a avut ca temei contractul de concesiune nr. 12/26 apr.2000, în timp ce declarația de creanță formulată împotriva debitoarei SA are ca temei contractul de asociere în participațiune nr. 368/8 nov. 2000.
Creditoarea contestatoare a mai susținut că debitoarea a exploatat terenul agricol și ulterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva concesionarei SA, împrejurare ce rezultă din însăși actul debitoarei nr. 274/8 nov. 2002, prin care nu numai că a recunoscut exploatarea terenului ci a solicitat să se procedeze și la facturarea sumelor datorate cu titlu de redevență, și drept urmare a și acceptat facturile nr. -/31 dec. 2002 și -/1 sept. 2004, restul facturilor reprezentând numai penalități.
Contestatoarea a invocat împrejurarea că nu îi poate fi imputată lipsa acestor facturi din evidențele contabile ale debitoarei, și în consecință, faptul că nu a fost notificată și nu și-a depus declarație de creanță în cauză, și a fost de acord cu diminuarea penalităților calculate până la data deschiderii procedurii de insolvență.
Referitor la contestația creditoarei, prin raportul depus la dosar la 9 iunie 2008, lichidatorul judiciar a susținut că în cauza privind insolvența concesionarei SA, dosar 6069/2000, creditoarea a solicitat plata redevenței pentru 592 de hectare în temeiul contractului de concesiune 12/26 apr. 2000, dar prin precizarea declarației de creanță depusă la același dosar, a solicitat redevența și pe anul 2000-2001, în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. 368/8 nov. 2000 pentru aceeași suprafață de teren.
În privința actului debitoarei, înaintat către ADS la 8 nov. 2002, invocat de către contestatoare, s-a făcut referire la convenția părților nr. 48 din 25 iulie 2002 prin care s-au compensat sumele datorate între ADS și debitoare, astfel că debitoarea nu mai poate datora redevență pentru perioada 2000-2001.
În privința redevenței solicitate pentru anul 2002, lichidatorul judiciar a susținut că pentru aceste sume creditoarea a emis mai multe facturi respectiv -/21 ec. 2002, -/23 iunie 2004 și -/23 iunie 2004, toate emise după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, și care nu au fost comunicate lichidatorului judiciar și nu au fost acceptate de către acesta, motiv pentru care creanța invocată nu este certă.
Judecătorul sindic a solicitat creditoarei contestatoare precizarea declarației de creanță și a contestației, având în vedere apărările lichidatorului judiciar, și actele depuse de creditoare în susținerea creanței invocate.
Prin notele scrise depuse la dosar la 10 nov. 2008, creditoarea susținut admiterea contestației, și înscrierea pe tabelul de creanțe cu aceeași sumă, reiterând susținerile din declarația de creanță și respectiv din contestație.
Prin actul intitulat precizare de creanță depus la dosar la 24 nov. 2008, creditoarea contestatoare a solicitat înscrierea ei în de creanțe pentru suma de 117.636,90 lei reprezentând redevență datorată în sumă de 65.518,17 lei TVA în valoarea de 8.913,32 lei, și penalități calculate până la 25 ianuarie 2005, în valoare de 43.205,41 lei, cu motivarea că acestea din urmă sunt datorate până la data intrării debitoarei în procedura falimentului, prin încheierea nr. 105/25 ian. 2005.
Procedând la soluționarea obiecțiunilor formulate de creditoarea AVAS la raportul final și propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC SA A, judecătorul sindic a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, deoarece raportul final este explicit și cuprinzător față de situația concretă a societății debitoare, contestatoarea neformulând vreo critică concretă în privința acestui raport.
Pe de altă parte, au fost apreciate ca neîntemeiate și criticile referitoare la neformularea, de către lichidatorul judiciar, a acțiunii de antrenare a răspunderii foștilor administratori ai societății debitoare, având în vedere împrejurarea că încă din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările ce au determinat starea de insolvență a debitoarei, lichidatorul judiciar nu a concluzionat în sensul depistării vreunor temeiuri pentru formularea unei asemenea acțiuni, situație în care creditoarea, individual, în condițiile legii 64/1995, sau în numele comitetului creditorilor, în cond. legii 85/2006, putea formula o astfel de acțiune.
Referitor la contestația creditoarei ADS, judecătorul sindic a apreciat că aceasta nu este întemeiată, și fără a discuta eventuala tardivitate, ori lipsă de temei juridic a acesteia, deoarece aceste aspecte nu au fost invocate și puse în discuție, judecătorul sindic a constatat că neînscrierea ei în tabelul creditorilor debitoarei este susținută prin disp. art. 65-67 din legea 85/2006, precum și cele ale art. 3 pct.7 din aceeași lege, deoarece facturile anexate de creditoare declarației de creanță, sunt contradictorii și neacceptate, de către debitoare prin reprezentanții săi legali.
Judecătorul sindic a constatat că așa cum a susținut reprezentanta lichidatorului judiciar, aceste facturi au fost emise de către creditoare ulterior deschiderii procedurii împotriva debitoarei și ele se referă la aceleași perioade calendaristice, astfel că nu pot constitui dovezi ale unor creanțe certe existente împotriva debitoarei, astfel că a respins contestația creditoarei formulată împotriva tabelului creanțelor declarate împotriva debitoarei SC SA.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarele Agenția Domeniilor Statului B și ANAF prin
Prin recursul său, creditoarea Bas olicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulată la tabelul definitiv și continuarea procedurii insolvenței conform prevederilor Legii nr. 85/2006. În motivare a arătat că la data de 01.04.2008 prin adresa nr. 43906 formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei SC SA cu o creanță de 65.518,17 lei redevență. 102.461,27 lei penalități de întârziere și 8.913,32 lei TVA. Această declarație de creanță a fost depusă de către ADS cu toate că nu a fost notificată niciodată de către lichidatorul judiciar, cu privire la deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei. În urma contactării lichidatorului și consultării sentinței civile de deschidere a procedurii insolvenței precum și a încheierii prin care s-a dispus trecerea în procedura falimentului, creditoarea recurentă a procedat la recalcularea creanței până la data deschiderii falimentului și, prin urmare, a emis și două facturi de stornare a penalităților până la această dată, rezultând o creanță diminuată în sumă de 117.636,90 lei compusă din redevență în sumă de 65.518,17 lei, TVA 8.913,32 lei și penalități calculate până la 25.01.2005 în sumă de 43.205,41 lei. Debitul ce face obiectul declarației de creanță rezultă din exploatarea de către debitoare a unei suprafețe de teren agricol în baza contractului de asociere în participațiune nr. 368/08.11.2000, creanță pe care debitoarea a recunoscut-o printr-o adresă emisă sub nr. 274/08.11.2002. Prin urmare, au fost emise facturile de încasare a creanței la cererea expresă a debitoarei, facturi ce au fost acceptate la plată.
Creditoarea recurentă ADS B critică hotărârea primei instanțe pentru neluarea în considerare a acestor aspecte, ci numai a susținerilor lichidatorului judiciar, total nefondate și anume că pentru aceeași creanță creditoarea s-a înscris în procedura insolvenței unei alte persoane juridice SC SA, vizând același contract de asociere în participațiune și aceeași redevență. Or, arată creditoarea recurentă, potrivit contractului de asociere redevența revine în egală măsură atât SC SA, cât și SC SA. În al doilea rând, prima instanță a reținut greșit că facturile pentru încasarea creanțelor au fost emise după deschiderea procedurii deoarece facturile respective sunt de stornare a unor facturi anterioare, emise începând cu anul 2002.
Creditoarea recurentă A solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii insolvenței formulată de către lichidator și trimiterii cauzei la același tribunal pentru continuarea procedurii insolvenței asupra debitoarei SC SA. În motivare această recurentă a arătat că Raportul final și bilanțul de închidere nu au fost comunicate creditorilor, deși judecătorul sindic a avut obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, conform art. 129 din Legea 85/2006, pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii.
O altă critică a aceleiași recurente se referă la faptul că judecătorul sindic nu a depus toate diligențele pentru a verifica existența eventualelor bunuri ale debitoarei și nu s-a constatat cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le fie imputabilă cauzarea stării de insolvență a debitoarei. Altfel, ar fi fost necesară atragerea răspunderii fostului administrator al societății debitoare conform art. 138 din Legea 85/2006.
În cauză a formulat întâmpinare lichidatorul judiciar Expert solicitând respingerea celor două recursuri ca nefondate.
Curtea constată însă că, într-o primă întâmpinare, lichidatorul se referă în mod eronat la recursul formulat de AVAS Or, un asemenea recurs nu există la dosar, fiind evident că lichidatorul a confundat și obiectul cauzei, ceea ce rezultă din analiza apărărilor relevate în această întâmpinare și care nu au legătură cu motivele de recurs ale recurentelor creditoare ADS B și
În cea de a doua întâmpinare, lichidatorul se referă numai la recursul declarat de creditoarea ADS B, arătând că acest recurs este neîntemeiat deoarece cuprinde motive contradictorii, astfel: pe de o parte creditoarea susține că în temeiul art. 12 din contractul de asociere în participațiune redevența revine în mod solidar celor două societăți comerciale, respectiv SC SA și SC SA, iar pe de altă parte, deși amintește că s-a înscris la masa credală a debitoarei SC SA nu precizează suma cu care s-a îndestulat în acea procedură; referitor la facturi, se arată că aceeași creditoare procedează la stornarea în anul 2008 facturii emise în 31.12.2002; creditoarea susține că i se cuvine redevența exclusiv în temeiul contractului de asociere în participațiune, fără a fi necesară emiterea unor facturi de consemnare a redevenței în concret, dar contractul respectiv nu prevede în dreptul nici unei clauze suma de plată. Datorită acestor inexactități, prima instanță i-a solicitat în numeroase rânduri recurentei ADS să-și precizeze creanța și să prezinte modalitatea de calcul a sumei solicitate, inclusiv să anexeze documentele justificative a creanței declarate, ceea ce creditoarea nu a făcut.
Examinând recursurile astfel declarate prin prisma motivelor invocate și apărărilor formulate, respectiv prin luarea în considerare a motivelor de recurs prevăzute de art. 304, 304 ind.1 proc.civ. Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru motivele ce succed.
Referitor la recursul creditoarei ADS B, Curtea de Apel statuează următoarele:
În susținerea declarației sale de creanță, această creditoare arată în esență că debitoarea SC SA a exploatat un teren agricol de 592 ha, încheind pentru aceasta contractul de asociere în participare nr. 368/08.11.2002 cu SC SA. Curtea arată că anterior, sub nr. 12/26.04.2000, pentru aceeași suprafață de teren a fost încheiat contractul de concesiune între ADS și SC SA. Potrivit art. 12 alin.2 din contractul de asociere în participațiune, redevența datorată creditoarei ADS de către cele două beneficiare ale contractului de asociere a revenit în mod solidar acestora, ceea ce înseamnă că ADS B putea urmări pentru întreaga redevență pe oricare dintre părțile contractante. Acest demers l-a și făcut creditoarea pentru a obține redevența aferentă anilor 2000 și 2001 atunci când s-a înscris la masa credală a debitoarei SC SA.
Curtea concluzionează că, pentru această perioadă, ADS B nu se poate înscrie la masa credală a debitoarei din prezenta cauză SC SA nici sub aspectul redevenței și nici sub aspectul accesoriilor însoțitoare.
În ceea ce privește redevența aferentă anului 2002, Curtea constată că ADS Bae mis mai întâi o factură de încasare a creanțelor către SC SA (factura nr. -/01.09.2002) pe care însă o stornează și o emite către SC SA ca urmare a unei adrese din 08.11.2002 emisă de această din urmă societate comercială către ADS Astfel, creditoarea recurentă emite factura fiscală nr. -/31.12.2002 către SC SA în care consemnează contravaloarea redevenței aferentă anului 2002 în sumă de 90.529 lei. Totuși, prin factura fiscală nr. -/23.04.2008 emisă după deschiderea procedurii împotriva SC SA, sumele cuprinse în factura nr. -/31.12.2002 sunt stornate, fără însă a se emite o nouă factură care să prevadă debitele aflate în sarcina debitoarei SC SA cu titlu de redevență și eventual penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Curtea concluzionează că este culpa creditoarei recurente ADS B în a nu releva o evidență contabilă consecvență din care să rezulte fără dubiu creanța pe care debitoarea o are de plătit cu referire la obligațiile contractuale decurgând din contractul de concesiune și la o anumită perioadă determinată, aceea a anului 2002. În aceste condiții, creanța prezentată de creditoarea ADS B nu îndeplinește trinitatea condițiilor prevăzute de art.3 pct.6 din Legea 85/2006 și anume creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
Referitor la recursul declarat de către A, și acesta urmează a fi respins sub următoarea motivare:
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 129 din lege, invocate de recurentă, care nu au avut incidență în cauză.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile creditoarelor B și ANAF prin A împotriva sentinței civile nr. 2389/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED./16.03.2009
TEHNORED. /16.03.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban
