Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 331/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.331

Ședința publică de la 03.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 3: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare, împotriva sentinței comerciale nr.123/12.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar RECUPERARE

Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului modif. prin includerea d-nei judecător din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-creditoare prin avocat, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta-creditoare nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 29,50 RON și timbru judiciar în valoare de 0,45 RON, Se mai învederează că prin Serviciul Registratură la data de 09.02.2009 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat dovezile de comunicare ale sentinței recurate.

Recurenta-creditoare, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON și învederează că în privința capătului de cerere subsidiar privind suspendarea provizorie a sentinței atacate, chiar dacă nu a timbrat înțelege să renunțe la această cerere. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs conform dovezilor consemnate la dosar de către recurenta-creditoare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs,

Recurenta-creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și urmare a rejudecării pe fond să se dispună numirea ca administrator judiciar a CC ONSULT, având în vedere că recurenta-creditoare și-a ales acest administrator judiciar chiar prin cererea de deschidere a procedurii, iar instanța de fond nu a ținut cont de această cerere, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra cererii de recurs de față,

Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.123/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea creditoarei - SRL B și s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei - SRL printre măsurile dispuse, în temeiul art.34 din Legea nr.85/2006 fiind și numirea administratorului judiciar ca fiind RECUPERARE, în raport de ofertele depuse la dosar.

Împotriva sentinței precitate a formulat recurs creditoarea solicitând casarea în parte a sentinței atacate și numirea ca administrator judiciar a societății " C Consult", suspendarea provizorie a executării acestei sentințe până la soluționarea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Recurenta arată în esență că, prin cererea introductivă a solicitat numirea în calitate de administrator judiciar a societății " C Consult" însă instanța de fond nu a ținut cont de această cerereși a numit alt administrator judiciar, fiind încălcate prevederile art.1 pct.6 din OUG nr.173/19.11.2008 care modifică art.11 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006.

În privința timbrajului Curtea a dispus ca recurenta să timbreze cu 29,5 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,45 lei timbru judiciar.

La termenul de azi recurenta a depus taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar de 0,50 lei, arătând că în privința cererii de suspendare a executării hotărârii nu înțelege să timbreze întrucât renunță la judecarea acesteia.

Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.

În privința cererii de suspendare a executării hotărârii atacate Curtea nu poate lua act de renunțul la judecată cât timp recurenta nu a timbrat.

Astfel fiind situația Curtea în baza art.20 din Legea nr.146/1997 modificată cu referire la OG nr.32/1995 modificată va anula ca netimbrată cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Într-adevăr recurenta prin cererea introductivă de instanță a solicitat desemnarea ca administrator pe " C Consult".

Cu privire la această cerere, instanța fondului nu s-a pronunțat în nici un fel în consens cu prevederile art.I pct.6 din OUG nr.173/19.11.2008 de modificare a art.11 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006.

Or, din această perspectivă sentința recurată în parte este casabilă.

Ca urmare, în baza art.312 (1) Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere privind desemnarea administratorului judiciar propus de recurenta-creditoare.

Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Admite recursul formulat de recurenta - SRL B, împotriva sentinței comerciale nr.123/12.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL prin lichidator judiciar RECUPERARE și în consecință:

Casează în parte sentința atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere privind desemnarea administrato-rului judiciar.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 13.03.2009

Tehnored. - 16.03.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte-Jud.sindic:

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea, Rodica Zaharia, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 331/2009. Curtea de Apel Bucuresti