Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 2504/2007)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 343
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier -
**************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect contestația în anulare formulată de debitoarea recurentă - SOCIETATE PENTRU ȘI NOI SRL B - J-, -, prin administrator special în contradictoriu cu intimata creditoare VE. Turcia și intimatul lichidator judiciar C B, împotriva Deciziei comerciale nr.1626/08.11.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr- (număr intern 1968/2007).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatoarea prin administrator special, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială comună depusă la fila 2 și lichidatorul judiciar intimat prin avocat, care depune delegație în dosar, lipsind intimata creditoare.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că lichidatorul judiciar a depus la dosar, prin Serv. Registratură, dovada existenței unei creanțe neachitate, după care:
Având cuvântul pe cereri, părțile prezente prin reprezentanți susțin că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul contestației în anulare.
Contestatoarea debitoare recurentă prin administrator special, reprezentat de avocat, solicită admiterea contestației în temeiul art.318 Cod procedură civilă, anularea în parte a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
În susținere, arată că în recurs a formulat critici împotriva a două hotărâri de fond, respectiv deschiderea procedurii insolvenței și intrarea în faliment, iar instanța a analizat al doilea motiv de recurs prin prisma primului motiv. Mai arată că, deși lichidatorul judiciar a depus la dosar dovada existenței unei creanțe neachitate, celelalte datorii au fost achitate.
Intimatul lichidator judiciar, prin avocat, susține că debitoarea este decăzută din dreptul de a formula un plan de reorganizare, că nu sunt aplicabile prevederile art.318 alin.2 Cod procedură civilă și că motivele sunt neîntemeiate. Pe aspectul plăților creanțelor, arată că nu este adevărat faptul că acestea au fost achitate, ele au fost de fapt cesionate.
Solicită respingerea contestației în anulare și depune concluzii scrise, cu practică judiciară.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin decizia comercială nr.1626R din 8.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta - "" SOCIETATE PENTRU ȘI NOI SRL împotriva sentinței comerciale nr.1067/22.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr- și ca nefondat recursul declarat de aceeași recurentă împotriva sentinței comerciale nr.2509 din 21.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - VE. și - C.
Împotriva acestei decizii comerciale a formulat contestație în anulare recurenta care solicită admiterea contestației în anularea hotărârii atacate prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței comerciale nr.2509 din 21.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-.
În motivarea contestației în anulare se arată că prin sentința comercială nr.2509/2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială s-a dispus intrarea - SOCIETATE PENTRU ȘI NOI SRL în faliment pentru nedepunerea intenției de reorganizare, că societatea a înțeles să critice soluția primei instanțe sub trei aspecte în recurs și că prin decizia comercială a cărei anulare se cere instanța de control a omis să cerceteze cel de-al doilea motiv de recurs, și cel mai important, referitor la existența intenției debitoarei de reorganizare. Se învederează că față de acest motiv de recurs instanța superioară a făcut o apreciere superficială care echivalează cu o necercetare a motivului de recurs, cu atât mai mult cu cât printr-o încheiere anterioară sentinței atacate se luase act de intenția debitoarei de reorganizare.
Pentru greșeala instanței de recurs de a nu cerceta intenția de reorganizare a debitoarei recurente se solicită admiterea prezentei căi de atac extraordinare în temeiul articolului 318 Cod Procedură Civilă.
Intimata - C a depus la dosar note cu concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de hotărârea irevocabilă atacată și motivele contestației invocate de către societatea contestatoare Curtea apreciază ca nefondată contestația în anulare și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Societatea debitoare a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr.2509 din 21.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială prin care s-a dispus intrarea sa în faliment criticând faptul că prima instanță a nesocotit să țină seama de două aspecte și anume: societatea nu s-a aflat nici un moment în stare de incapacitate de plată - exprimându-și însă intenția de reorganizare în dosar - și faptul că fost respectată întocmai de către societate obligația care-i revenea de a depune în dosar toate actele și informațiile prevăzute de articolul 28 din Legea nr. 85/2006.
Societatea contestatoare susține că în primul motiv de recurs se cuprind două motive, cel mai important fiind acela referitor la existența intenției sale de reorganizare exprimată în dosarul de faliment.
Nu pot fi primite criticile părții care afirmă că instanța de recurs a omis să cerceteze amintitul motiv de recurs referitor la intenția de reorganizare a societății. Din cuprinsul deciziei comerciale atacate reiese clar că instanța superioară a ținut seama la dezlegarea pricinii de toate motivele de recurs invocate iar opinia contestatoarei în sensul că aprecierile Curții ar fi fost superficiale nu pot fi primite în justificarea acestei căi de atac extraordinare.
Este suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit neîntemeiate motivele de recurs invocate chiar dacă nu se referă pe larg la toate argumentele recurentului.
Față de acestea, văzând și dispozițiile articolului 318 teza a II a Cod Procedură Civil, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de către recurenta - SOCIETATE PENTRU ȘI NOI SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de debitoarea recurentă - SOCIETATE PENTRU ȘI NOI SRL B - J-, -, prin administrator special în contradictoriu cu intimata creditoare VE. Turcia și intimatul lichidator judiciar C B, împotriva Deciziei comerciale nr.1626/08.11.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr- (număr intern 1968/2007).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2008.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Jud.
Tehnored.IN
2 ex.
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana