Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 364/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 364/
Ședința publică din 19 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 482/Sind din 7 iunie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 236/F//2004 al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 august 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 19 august 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 482/7.06.2007 pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr. 236/F/2004 al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei
S-a notificat închiderea procedurii debitoarei, creditorilor, asociaților, Direcției Generale a Finanțelor Publice B și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a dispus afișarea unui extras al sentinței la sediul Tribunalului Brașov.
S-a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
A reținut judecătorul-sindic că prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 236/2004 creditoarea Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 361.318.153 lei ROL.
Prin sentința civilă nr. 273/2004 s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare a debitoarei, iar prin sentința civilă nr. 68/2004 a fost pronunțată deschiderea procedurii falimentului acestei societăți.
Prin rapoartele întocmite în cauză lichidatorul judiciar a arătat faptul că debitoarea nu își mai desfășoară activitatea la sediul social, iar în patrimoniul acesteia, după valorificarea activelor inventariate, nu mai există bunuri care, valorificate, să ducă la acoperirea cheltuielilor de procedură și a creanțelor.
Având în vedere cele de mai sus, faptul că, deși notificați cu această mențiune, niciunul din creditori nu și-a manifestat intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii și considerând că în speță, în raport cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, continuarea procedurii nu mai este posibilă, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului
Împotriva acestei soluții a declarat recurs aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu trimiterea spre rejudecare, în vederea soluționării obiecțiunilor la raportul final.
În expunerea motivelor de recurs se arată că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului-sindic.
Ori, deși s-au formulat obiecțiuni la raportul final, cu adresa CB/28793/4.12.2006, ele n-au fost soluționate de judecătorul-sindic.
Astfel, lichidatorul judiciar n-a formulat și comunicat completările solicitate în cuprinsul obiecțiunilor, iar judecătorul-sindic nu s-a pronunțat cu privire la acestea.
Se mai arată că este prejudiciată în drepturile și interesele sale, motiv pentru care se impune continuarea procedurii în vedere soluționării obiecțiunilor la raportul final, și ulterior a decide cu privire la promovarea unei acțiuni în atragerea răspunderii patrimoniale.
În drept art. 304 pct.9 art. 304, art. 129 Cod procedură civilă art.8, 12 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este neîntemeiat.
Împotriva raportului final depus de lichidatorul judiciar 2000 creditoarea a formulat obiecțiuni conform art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul judiciar a răspuns prin notele de ședință (fila 296 și 301 dosarul cauzei) în sensul că nu sunt instituite elementele constitutive ale vreunei fapte limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, aspectele fiind detaliate, prin raportul privind cauzele și împrejurările ce-au determinat starea de insolvență a, încă la termenul din 13.10.2004. Totodată, prin Încheierea din 19.04.2007, judecătorul-sindic a respins obiecțiunile la raportul final, reținând că nu întrunește procentul de 30 % din totalul creanțelor impus de art. 13 (3) din Legea nr. 85/2006, pentru a convoca adunarea creditorilor în vederea discutării aspectelor invocate prin obiecțiunile formulate.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus amintite, Curtea conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de creditoarea împotriva sentinței civile nr. 482/7.06.2007 pronunțată de judecătorul-sindic pe care o va menține ca temeinică și legală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea împotriva sentinței civile nr. 482/7.06.2007 pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr. 236/F/2004 al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o menține ca temeinică și legală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./27.08.2008
Dact./01.09.2008/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă