Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 379/
Ședința publică din 21 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de creditoarele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 1423/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar SP, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1423/29.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C- a respins contestația formulată de creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar SP, cu privire la debitoarea - SRL; a respins cererile creditoarei Direcția Regională Vamală T, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare și pentru dispunerea măsurilor asiguratorii asupra averii acestuia și a dispus convocarea Adunării creditorilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin prin contestația înregistrată la dosar la data de 11.10.2007, contestatoarea-creditoare Baf ormulat obiecțiuni la Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar T privind pe debitoarea Reșița, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se respingă propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea - societate comercială și să se dispună ca închiderea procedurii insolvenței să se realizeze după soluționarea respectiv, în eventualitatea soluționării favorabile, după declanșarea prin executor judecătoresc a executării silite asupra bunurilor fostului administrator al debitoarei la cererea lichidatorului judiciar.
În motivarea contestației sale, creditoarea a arătat că raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, T este prematur depus, o eventuală hotărâre a instanței de închidere a procedurii ca urmare a acceptării raportului final, fără soluționarea în prealabil a propunerii lichidatorului de a se dispune atragerea răspunderii patrimoniale pentru persoanele culpabile de insolvența falitei după cum s-au identificat și anterior desemnării/nominalizării unui executor judecătoresc care să procedeze la executarea sentinței de atragere a răspunderii, creditorii fiind în imposibilitatea sa execute silit individual bunurile acelor persoane, fiind contrară spiritului Legii nr.85/2006.
De asemenea, contestatoarea a arătat că procedura de instituire răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006; hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul iar sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art.123 din legea nr.85/2006.
Astfel, judecătorul sindic a reținut că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art.138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc, iar în acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin.2 din legea nr. 85/2006, executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
S-a mai reținut că prin adresa nr.17336/24.08.2006 (fila 123 dosar fond) creditorul Direcția Regională Vamală Tas olicitat atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare - numitul - motivând că acesta a efectuat acte și fapte de comerț neconforme cu prevederile legale și nu a înapoiat societății sumele ridicate cu titlu de avansuri trezorerie. Cererea creditoarei Direcția Regională Vamală Taf ost precizată prin adresa nr.11278/18.04.2007 (fila 134 dosar fond), fiind susținută și de notele de ședință depuse la fila 133 dosar precum și de înscrisul aflat la fila 167 dosar fond.
De asemenea, prin adresa nr. 17128/19.06.2007 (fila 145 dosar fond) aceeași creditoare a solicitat instanței să dispună măsuri asiguratorii asupra bunurilor din averea numitului.
Judecătorul sindic a reținut astfel că în conformitate cu art.142 alin.1 din legea nr.85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art.138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. Alineatul (2) al art.142 al aceluiași articol prevede că după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator.
În coroborarea art. 138 cu dispozițiile art.142 din legea nr.85/2006, rezultă că numai după închiderea procedurii falimentului competența executării silite aparține executorului judecătoresc și acesta aplică Codul d e procedură civilă.
Prima instanță a apreciat că prevederile art.142 sunt categorice, în sensul că misiunea executorului judecătoresc începe după închiderea procedurii, deși sumele obținute intră în averea debitorului. Alineatul (2) al art.142 stabilește în atribuția executorului-judecătoresc, repartizarea sumelor obținute luând în considerare ordinea plăților din Tabelul definitiv consolidat. Din lectura textului art.142 alin.(2) se poate rămâne cu impresia că executorul judecătoresc repartizează aceste sume în afara oricărui control al judecătorului-sindic, care este dezinvestit și descărcat de răspundere.
În această situație, instanța de fond a considerat că remediul nemenționat în textul legii, este contestația la executare reglementată de art.399-404 Cod procedură civilă și că această contestație se adresează instanței de executare, și nu judecătorului-sindic. Independent de considerentele mai sus expuse, trebuie remarcat că implicarea executorului-judecătoresc nu face decât să diminueze rentabilitatea procedurii pentru creditori prin sporirea inutilă a costurilor.
Mai mult, executorul judecătoresc nu face parte dintre persoanele limitativ enumerate de dispozițiile art. 5 alin. (1) din legea nr. 85/2006, în care sunt indicate organele care aplică procedura insolvenței: instanțele judecătorești, judecător - sindic, administrator și lichidatorul judiciar.
Pentru motivele de mai sus, instanța de fond prin judecător sindic, respins contestația formulată de creditorul S B la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar T cu privire la debitoarea Reșița.
Cu privire la cererea creditoarei Direcția Regională Vamală T de antrenare a răspunderii patrimoniale, prima instanță a constatat că atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare poate fi formulată fie de administratorul judiciar sau de lichidator (art.138 alin.(1) din legea nr. 85/2006) fie de comitetul creditorilor (art.138 alin.(3) din legea nr.85/2006) care poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să promoveze o asemenea acțiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face. Cu privire la cererea aceleiași creditoare de a se dispune măsuri asiguratorii asupra bunurilor aparținând numitului, conform art.141 alin.(1) din Legea nr.85/2006, titularii unei asemenea cereri sunt fie administratorul judiciar sau lichidatorul, fie comitetul creditorilor societății debitoare, nicidecum creditorii acesteia, în nume personal.
Prima instanță, reținând că ambele cereri ale creditoarei Direcția Regională Vamală T sunt făcute în nume personal, a respins cererile creditoarei Direcția Regională Vamală T pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, și pentru dispunerea măsurilor asiguratorii asupra averii acestuia ca fiind făcute de o persoană fără calitate procesuală activă.
Având în vedere că Raportul final a fost afișat la ușa instanței în temeiul prev.art.129 din Legea nr.85/2006, instanța de fond procedat la convocarea adunării creditorilor prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS B, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Tas olicitat admiterea recursului și pe fond, continuarea procedurii insolvenței, considerând că hotărârea pronunțată de către prima instanță a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că cererea i-a fost respinsă cu motivarea că această creditoare nu are calitate procesuală pasivă pentru introducerea unei asemenea acțiuni, fără a pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale.
Creditoarea recurentă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T consideră că în calitate de creditoare a debitoarei aflate în stare de insolvență, are calitatea de a introduce o acțiune în atragerea răspunderii persoanelor care se fac vinovate de cauzarea stării de insolvență a acesteia, în caz contrar limitându-se dreptul creditorilor de a recupera sumele cu care au fost păgubiți.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS Bas olicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să se pronunțe asupra propunerii privind atragerea răspunderii fostului administrator -, formulată de lichidatorul falitei - - SRL, SP. Solicită de asemenea, obligarea lichidatorului de a-și preciza poziția referitoare la formularea cererii prevăzute de art. 138 de către acesta sau de către Comitetul creditorilor ce urmează a fi convocat, solicitând și analizarea incidenței în speță a tuturor împrejurărilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de starea de insolvență a societății, că speța se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Se mai arată că indiferent dacă administratorul a acționat din culpă sau cu intenție, normele de drept care îi cereau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, astfel că se face vinovat de încălcarea art. 32 alin. 1 și 2 din Legea 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2, situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor. Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiune sau în contabilitate, consideră că nu era necesar un administrator strălucit pentru a întreprinde demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a debitoarei, ajungând minima diligență, conform art. 1080 Cod civil: "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar". Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Recurenta AVAS consideră că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, iar în cauză răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil coroborate cu art. 1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Se mai arată că art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Recurenta AVAS arată că își însușește punctul de vedere al lichidatorului, apreciind că sunt incidente în speță și dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursurile de față sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, în primul rând este de precizat că antrenarea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitoarei falite u s-a respins prin sentința recurată, judecătorul sindic constatând că în cauză creditorii nu pot formula o astfel de cerere în nume personal, deoarece nu au calitate procesuală activă, astfel că respingându-se cererea DIRECȚIEI REGIONALE DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, nu se mai putea pune problema executării silite a vreunei sume de bani pentru a fi virată în contul creditoarei, conform art. 142 din Legea 85/2006.
În al doilea rând, depunerea raportului final de către lichidator, precum și închiderea procedurii, nu pot fi premature, deoarece art. 131 din Legea 85/2006 dispune că: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Conform art. 136 din Legea 85/2006: "Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În aceste condiții toate susținerile recurentei referitoare la antrenarea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei, recuperarea sumelor datorate debitoarei, respectiv punerea în executare a hotărârii pronunțate de judecătorul sindic, prin care s-a dispus instituirea răspunderii, sunt atât neîntemeiate, cât și lipsite de obiect, deoarece în cauză nu s-a dispus antrenarea răspunderii personale patrimoniale, ci s-a respins cererea de antrenare a acestei răspunderi, formulată de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE.
Numai dacă s-ar fi admis cererea de antrenare a răspunderii prin sentința recurată, devin aplicabile dispozițiile art. 142 din Legea 85/2006, fost art. 140 din Legea 64/1995, respectiv se apelează la un executor judecătoresc, care va proceda la executarea sentinței, respectiv recuperarea sumelor datorate recurentei conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
Este adevărat că în cauză s-a dispus antrenarea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitoarei falite - SRL, însă cererea de antrenare a răspunderii acestuia s-a judecat într-un alt dosar, 7014/COM/2005 al Tribunalului C-S, judecătorul sindic respingând cererea de antrenare a răspunderii, însă Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul formulat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței civile nr. 140/JS/16.02.2006 pronunțată în dosarul 7014/COM/2005, a modificat hotărârea recurată și a admis cererea de antrenare a răspunderii, dispunând obligarea pârâtului să suporte o parte din pasivul debitoarei, respectiv suma de 313.992 lei. În aceste condiții, creditoarea recurentă AVAS B putea solicita executarea silită a sentinței civile anterior amintită, prin care s-a dispus antrenarea răspunderii conform art. 142 din Legea 85/2006 și nu a sentinței recurate prin recursul de față, prin care s-a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE.
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE se reține că și acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, Curtea reține că, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Pe de altă parte, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor, care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Cererea vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul debitoarei a fost promovată de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, deși potrivit art. 138 alin.1 nu era îndrituită să exercite o astfel de acțiune, astfel încât în mod corect judecătorul sindic a constatat că respectiva creditoare nu are calitate procesuală activă să formuleze în nume propriu cererea.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursurile de față vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditoarele DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1423/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /19.05.2007
Tehnored /2 ex./19.05.2007
Instanță fond: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
