Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 394/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.394/COM

Ședința publică din data de 23 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str.- nr.18, județ C, împotriva Sentinței civile nr.5279/ din 16 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât administrator (fost - cu domiciliul în C,-, județ C, intimata debitoare SC SRL cu sediul în C,-,. 22,.45, județ C - prin lichidator judiciar SC SRL, cu sediul în C, bd. - nr.46,.21, județ C și intimatul Oficiul Registrului Comerțului - cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - antrenare răspundere patrimonială administrator.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru, recurenta solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 al.2 Cod procedură civilă.

Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 18.04.2006, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Cas olicitat antrenarea răspunderii fostului administrator al SC SRL, pârâtul (fost ), în temeiul art.137 lit. a și d din Legea nr.64/1995 republicată.

În motivarea cererii, creditoarea reclamantă a arătat că fostul administrator a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, prin comportamentul său a împiedicat activitatea lichidatorului judiciar de a stabili existența eventualului patrimoniu al societăți astfel încât au fost încălcate prevederile Legii nr. 82/1991 republicată.

Prin sentința civilă nr.2527/com/08.05.2006 a Tribunalului Constanța a fost respinsă cererea pe motiv că reclamanta nu a arătat care au fost bunurile utilizate de pârât și nu a fost dovedit interesul personal al pârâtului sau al unei alte persoane în folosirea acestora pentru a fi îndeplinite prevederile art.137 lit.a, pe de o parte și, pe de altă parte, nerespectarea de către pârât a obligației de a depune actele contabile la dosarul cauzei nu se subsumează în mod automat cauzei de antrenare a răspunderii reglementată de art.137 lit.d cât timp nu se coroborează cu alte probe care nu au fost, însă, depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea C astfel că, prin decizia civilă nr.560/com/12.10.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA, a fost admis recursul, a fost casată sentința civilă nr.2527/com/08.05.2006 și s-a trimis cauza spre soluționare primei instanțe având în vedere că propunerea lichidatorului are la bază demersuri efectuate față de o altă persoană decât cea indicată ca fiind fostul administrator și citată la un alt domiciliu.

După casare, prin sentința civilă nr.5279/COM/2007, judecătorul sindic a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că din fișa societății rezultă că asociatul unic și administratorul SC SRL este domiciliat în C,- bloc 22,.44, născut la 25.11.1968 în Comuna. De asemenea, din adresa nr.52132/27.04.2005 a -onstanța rezultă că SC SRL nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.

În primul raport întocmit de administratorul judiciar și depus la dosar la 23.05.2005 se arată că în urma notificării debitoarei la sediul social din C,- și fostului administrator la aceeași adresă, a rezultat că societatea și-a schimbat sediul de la această adresă de 7 ani.

În raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență depus la dosar la data de 26.09.2005 se arată că societatea debitoare, prin administratorul acesteia care a fost citat tot la adresa din C-, nu a răspuns solicitărilor administratorului judiciar de a depune documentele contabile astfel încât se concluzionează că acesta se sustrage de la plata creditorilor și împiedică activitatea de stabilire a unui eventual patrimoniu al debitoarei. Faptul că nu au fost predate documentele contabile, întreaga evidență contabilă cu înregistrările la zi conform Legi nr. 82/1991 republicată cât și Regulamentului de aplicare a acestei legi aprobat prin HG nr.704/1993, antrenează în totalitate răspunderea administratorului care, în temeiul art.1, avea obligația de a organiza și conduce contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel, societatea a intrat în faliment datorită lipsei evidenței contabile care, în urma demersurilor efectuate de administratorului judiciar, nu a fost predată, vinovat de această situație fiind administratorul care nu a ținut contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1999 Republicată, a ascuns activul persoanei juridice și a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Din raportul lichidatorului judiciar depus la dosar la data de 30.01.2006 rezultă că, deși nu s-a aflat domiciliul fostului administrator, se propune atragerea răspunderii acestuia conform art.137 lit.a și d întrucât prin activitatea desfășurată acesta a contribuit la ajungerea societății în stare de încetare de plăți și nu a respectat dispozițiile legale în materia ținerii evidențelor contabile.

Ca urmare a comunicării de către creditoare a faptului că fostul administrator și-a schimbat nunele din în, iar adresa acestuia este C,-, s-au făcut demersuri pentru a se verifica dacă numitul este fostul administrator al SC SRL ce apare sub numele de.

Astfel, din adresa nr.43581/27.09.2007 a Cr ezultă că numitul, născut la 25.11.1968 în orașul având domiciliul anterior în C,-, bloc 22,.D,.44 și-a schimbat numele pe cale administrativă conform deciziei nr.1605/17.12.2004 în.

Creditoarea Caa rătat că fostul administrator al societății se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art.137 lit.a și d din Legea nr.64/1995 republicată (în prezent acestea sunt menționate în art.138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 care a abrogat Legea nr.64/1995).

Judecătorul sindic a mai reținut că, pentru a fi aplicabile dispozițiile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, trebuie îndeplinite următoarele condiții: bunurile sau creditele debitoarei să fi fost folosite de către administratorul societății, aceasta să fie în folos propriu sau al unei alte persoane și prin această faptă să se fi produs ajungerea societăți în stare de insolvență.

Creditoarea, ca titular al cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, avea obligația de a dovedi îndeplinirea acestor condiții, dar aceasta nu a solicitat încuviințarea niciunei probe invocând în susținerea cererii sale doar rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar. Din aceste rapoarte nu rezultă care au fost bunurile sau creditele societății folosite în folosul propriu sau al unei alte persoane de către pârâtul cu atât mai mult încât din adresa organului fiscal teritorial rezultă că societatea nu figura în evidențele fiscale cu niciun bun mobil sau imobil. Faptul că, după deschiderea procedurii insolvenței administratorul nu a depus documentele contabile prevăzute de art.33 din Legea nr.64/1991 republicată nu creează nici măcar prezumția că ar fi existat bunuri ale societăți și că acestea ar fi fost folosite în folos propriu de către administrator, prezumție ce ar fi putut fi coroborată cu alte probe.

În ce privește condițiile art. 138 lit. d (a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea), s-a constatat că lichidatorul judiciar și, ulterior, creditoarea au considerat că sunt îndeplinite aceste condiții din cauza nedepunerii de către administratorul societății a documentelor prevăzute de art. 33 la administratorul/lichidatorul judiciar după deschiderea procedurii insolvenței.

Nedepunerea de către pârât a documentelor contabile, după deschiderea proceduri insolvenței, ar prezuma că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau că ar fi făcut să dispună documentele contabile numai în situația în care acesta ar fi fost notificat personal și nu ar fi răspuns notificării. Din rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar rezultă, însă, că, deși notificarea s-a întors cu mențiunea destinatar mutat de la adresă de 7 ani", nu s-a aflat noua adresă pentru a se relua procedura de notificare la adresa corectă astfel încât prezumția săvârșirii faptelor prevăzute de art.137 lit.d nu poate fi reținută de către judecătorul sindic.

Nefiind dovedită de către reclamanta creditoare săvârșirea faptelor ilicite prevăzute de art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006 (fost art.137 lit.a și d din Legea nr.64/1995), instanța de fond a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte condiții ale răspunderii delictuale a pârâtului.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta creditoare care a susținut, în esență, că în sarcina pârâtului sunt îndeplinite condițiile răspunderii materiale, respectiv prejudiciul - creanța certă și nerecuperată fiind în sumă de 513.786,3 lei, fapta ilicită - refuzul de a răspunde solicitărilor repetate din partea administratorului și lichidatorului judiciar, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui care a creat prejudiciul, respectiv a administratorului pârât.

A mai susținut recurenta că cererea sa a fost întemeiată pe raportul prezentat de lichidatorul judiciar care a stabilit faptul că pârâtul a încălcat prevederile art.12 și 25 din Legea nr.82/1991 și prevederile art.73 din Legea nr.31/1990, iar practica Curții de APEL CONSTANȚAa statuat că nedepunerea actelor contabile creează prezumția că administratorul social nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În drept, recurenta a invocat disp. art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995, art.299-316 Cod de procedură civilă.

Intimatul pârât, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat cereri în apărare.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată recursul nefondat.

Astfel, recurenta reclamantă a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâtului (fost ) invocând ca temei legal al acțiunii art.137 lit.a și d din Legea nr.64/1995, în prezent art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.

Potrivit dispozițiilor legale menționate "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

-

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;"

În mod corect judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu a fost dovedită săvârșirea faptelor ilicite ce constituie premiza antrenării răspunderii materiale a pârâtului.

În ceea ce privește fapta de a folosi bunurile sau creditele societății în folosul propriu sau în cel al altei persoane, reclamanta nu a făcut nicio dovadă cu privire la existența unor bunuri sau credite în patrimoniul social și la modul în care acestea ar fi fost folosite. Raportul întocmit de către lichidator cu privire la cauzele și împrejurările ajungerii debitoarei în stare de insolvență nu poate fi avut în vedere decât în măsura în care este susținut și prin alte mijloace de probă. Ceea ce înseamnă că reclamanta este ținută să probeze susținerea lichidatorului potrivit căreia starea de insolvență și, implicit, prejudiciul suferit de către creditor reprezintă urmarea unor astfel de fapte.

De asemenea, fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea trebuie dovedită. Este adevărat că nedepunerea documentelor contabile la solicitarea administratorului/lichidatorului judiciar creează, în condițiile în care administratorul social refuză nejustificat să depună actele, o prezumție de nelegalitate privind ținerea contabilității. Aceasta presupune, însă, ca fostul administrator social să fie notificat de către lichidator în legătură cu obligațiile sale. Ori, având în vedere că toate actele de procedură față de pârât au fost efectuate de lichidator la o adresă la care acesta nu mai locuia, iar alte demersuri nu au fost întreprinse pentru aflarea noii adrese a pârâtului, în mod corect a apreciat instanța de fond că prezumția invocată de reclamantă nu poate fi reținută.

Într-o atare situație, sarcina probei revenea reclamantei care, dată fiind calitatea sa de organ fiscal, ar fi putut evidenția modul în care pârâtul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr.82/1991 și Legea nr.31/1990 privind depunerea situațiilor financiare și a bilanțurilor contabile.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - cu sediul în C, str.- nr.18, județ C, împotriva Sentinței civile nr.5279/COM din 16 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât administrator (fost - cu domiciliul în C,-, județ C, intimata debitoare SC SRL, cu sediul în C,-,. 22,.45, județ C - prin lichidator judiciar SC SRL, cu sediul în C, bd. - nr.46,.21, județ C și intimatul Oficiul Registrului Comerțului C - cu sediul în C,-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23 aprilie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud. sindic:

Red.dec./23.05.2008

2 ex

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Eufrosina Chirica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 394/2008. Curtea de Apel Constanta