Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.410R

Ședința publică de la 17.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă

JUDECĂTOR 3: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta I, împotriva sentinței comerciale nr.404/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare AUTO prin lichidator judiciar și intimatele-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, L &, AUTO, și ROMANIA

Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului modif. prin includerea d-nei judecător din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 pr.civ.

Curtea, având în vedere faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra cererii de recurs de față,

Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.404/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr- a fost admisă cererea lichidatorului judiciar A, s-a aprobat raportul final de lichidare și s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC Auto SRL De asemenea, s-a dispus achitarea sumei de 1.500 lei către administratorul judiciar I reprezentând onorariu și cheltuieli de lichidare și a sumei de 5.000 lei către reprezentând onorariu de lichidator și cheltuieli de lichidare.

Cu privire la sumele precitate instanța de fond prin judecătorul sindic a reținut în esență că, averea debitoarei a fost compusă din piese de schimb auto, valorificate ca fier vechi pentru care s-a obținut suma de 292,5 lei și că procedura de administrare și lichidare a fost prelungită în mod nejustificat de către cei doi administratori/lichidatori, față de volumul de activitate și complexitatea cauzei.

Împotriva sentinței precitate a formulat recurs administratorul/ lichidatorul I în temeiul art.3041Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În esență, recurenta susține că, judecătorul sindic în mod abuziv a dispus achitarea sumei de 1.500 lei reprezentând onorariu și cheltuieli pentru perioada cât a fost administrator și lichidator judiciar, fără a motiva în drept acest lucru, în condițiile în care i se cuvenea suma de 6.500 lei.

Altfel, acest onorariu a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive și executorii date de aceeași instanță și că onorariul și cheltuielile de lichidare reprezintă salariul indiferent de existența sau nu a unor bunuri în patrimoniul debitoarei, de complexitatea cauzei, ori de volumul de activitate depus.

În concluzie recurenta solicită admiterea recursului,modificarea sentinței atacate, admiterea cererii și acordarea integrală sumei cuvenite, în sumă de 6.500 lei.

În baza art.242 (2) Cod procedură civilă recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

S-au anexat înscrisuri în copie.

Recurenta a timbrat cererea cu suma de 19,50 lei (RON) taxă judiciară de timbru și cu 50.000 lei (ROL) timbru judiciar.

Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.

Prin încheierea de ședință din 12.09.2005 recurenta a fost desemnată administrator judiciar cu o retribuție de 500 lei lunar.

La data de 11.09.2006 recurenta a cerut instanței înlocuirea sa pe motive de sănătate, cerere admisă prin încheierea de ședință din 11.09.2006 de către judecătorul sindic.

Din conținutul înscrisurilor precitate rezultă că, recurenta a fost desemnată la data de 12.09.2005 administrator și la 30.01.2006 lichidator iar, la data de 11.09.2006 a fost înlocuită pentru motive de sănătate.

Așadar, recurenta a desfășurat activitatea de administrator/lichidator pe o perioadă de 1 an de zile (12.09.2005 - 11.09.2006) iar, judecătorul sindic reține în sentința recurată o perioadă mai mică (septembrie 2005 - ianuarie 2006), perioadă nesusținută de probe.

Altfel, aceleași probe relevă că recurentei i s-a stabilit lunar o retribuție de 500 RON lunar, ceea ce înseamnă că pe toată perioada i se cuvine suma de 6.500 lei.

În fine probele nu relevă că recurenta nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile conform prevederilor legale, nefiind în nici un fel atenționată sau sancționată.

Pe de altă parte, motivarea instanței de fond nu este defalcată pentru cei doi administratori/lichidatori, astfel încât să se poată verifica în ce constă prelungirea nejustificată a procedurii de administrare și lichidare din partea recurentei.

În fine, nu se pot reține în sarcina recurentei activități desfășurate de celălalt lichidator precum valorificarea pieselor de schimb auto.

Tot astfel, averea debitoarei sub aspectul conținutului său, nu constituie prin sine însăși motiv de reducere a retribuției întrucât, indiferent de valoarea acestei averi munca desfășurată de administratori/lichidatori este aceeași așa cum o dovedesc probele administrate în cauză.

Pentru toate aceste motive Curtea în baza art.312 (1) Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va dispune achitarea către recurentă și a diferenței de 5.000 lei cu titlu de onorariu și cheltuieli de lichidare.

Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta I, împotriva sentinței comerciale nr.404/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele AUTO prin lichidator judiciar, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, L &, AUTO, și ROMANIA și în consecință:

Modifică în parte sentința atacată în sensul că dispune achitarea către recurentă și a diferenței de 5.000 lei cu titlu de onorariu și cheltuieli de lichidare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 17.03.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul Teleorman - Secția Civilă

Președinte:

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea, Veronica Dănăilă, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Bucuresti