Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 412/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2677/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.412
Ședința publică de la 26 Februarie 2010
Curtea compusă
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
************************************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.195/F/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, SC ROMÂNIA SRL și intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 26.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului comercial d e față,
Prin cererea introdusă la Tribunalul Călărași la data de 02.04.2007 și înregistrată sub nr- (nr în format vechi 27/F/2007), creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a solicitat declanșarea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC SRL, pentru neplata unei creanțe în sumă totală de 101.685 lei, echivalentul a 30.932,03 USD, reprezentând creanță preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate
Prin sentința comercială nr.927/25.04.2007 în baza art.33 pct.6 raportat la art.l alin.2 din Lg.nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoare și a fost desemnat lichidator judiciar.
După deschiderea procedurii falimentului lichidatorul judiciar a trecut la îndeplinirea sarcinilor prevăzute de art.24 și urm. din Lg.nr.85/2006 finalizând activitatea prin raportul din 19.03.2009 în care este evidențiată întreaga activitate, concluzionând că au fost valorificate toate bunurile identificate și neconstatându-se fapte prevăzute de art.138 din legea menționată care să atragă răspunderea materială a unor persoane s-a propus închiderea dosarului.
Creditoarea AVAS a formulat obiecțiuni la raportul final, obiecțiuni care nu s-au referit la derularea activității lichidatorului judiciar pe perioada cât a durat procedura ci la faptul că nu a fost antrenată răspunderea administratorului în raport cu dispozițiile art.138 din Lg.nr.85/2006.
Tribunalul Călărași prin sentința comercială nr. 195F din 20.04.2009 a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC SRL C și a dispus radierea debitorului din evidențele Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, a arătat că nu au fost identificate fapte de natura celor înscrise în dispozitiile art.138 din lege.
Având în vedere deci respectarea de către lichidatorul judiciar a atribuțiilor încredințate prin lege și că toate fondurile rezultate în valorificarea averii debitorului au fost distribuite în conformitate cu art.132 pct.2 din Lg.nr.85/2006, s-a admis propunerea lichidatorului judiciar și s-a închis procedura insolvenței pornită față de debitoare.
Cu toate acestea avand in vedere punctul de vedere al lichidatorului judiciar, tribunalul a luat act de cererea comitetului creditorilor de autorizare a cererii de introducere a acțiunii în răspundere patrimonială față de administratorul debitoarei în considerarea faptului că lichidatorul nu a putut stabili situația debitoarei pentru perioada 2003-2007 din lipsa documentelor contabile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
În motivarea recursului, s-a arătat că recursul nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevazute de art. 304. pr. civ. instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art 3041.pr.civ.
In fapt creditorii au solicitat autorizarea introducerii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a fostei conduceri a motivată în drept pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 aceasta cerere fiind solutionata de instanta de judecata in sensul ca s-a incuviintat formularea actiunii de atragere a raspunderii patrimoniale a fostei conduceri.
Considera ca sentinta contine masuri contradictorii in sensul ca cererea de autorizare a introducerii actiunii a fost aprobata si, cu toate acestea, procedura a fost inchisa. Cererea de atragere a raspunderii patrimoniale impotriva fostei conduceri poate fi formulata numai in cadrul procedurii, or daca cererea a fost admisa în cauză nu se putea închide procedura.
În acest context, consideră că masura închierii procedurii falimentului, nu este legala, deoarece, aceasta procedură poate fi închisa numai dupa solutionarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei și dupa executarea silita a acesteia, așa cum prevede Legea 85/2006.
Se mai arată că sentinta recurata a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 138, ale art. 142 alin. 1 raportate la cele ale art. 135, ale art. 2 si ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecinta a interpretarii gresite a textelor de lege sus-mentionate, interpretarea data de instanta de fond fiind-/2006 si spiritului acesteia, din urmatoarele considerente.
Din analiza hotararii recurate si a problemei pe care o pune in discutie trebuie sa porneasca de la interpretarea sistematica a textelor de lege care se aplica cauzei de fata si anume actuala Lege 85/2006:
Procedura de instituire a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitilor este parte componenta a procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006 (dovada si faptul ca judecarea acestor cereri este de competenta judecatorului sindic) si poate fi aplicata atat in cadrul fazei de reorganizare judiciara cat si in cadrul fazei de faliment.
Hotararea prin care se instituie raspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunta in raport cu debitorul, creand astfel un drept de creanta al acestuia fata de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanta i-a obligat si nu da nastere unui drept de creanta al creditorilor fata de persoanele sus-mentionate.
Sumele recuperate in urma punerii in executare a hotararilor pronuntate de judecatorul sindic prin care s-a instituit raspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, in caz de faliment (cum este situatia de fata), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 121 din Legea nr. 85/2006.
In acest context legislativ, motivatia instantei de fond prin care s-a dispus inchiderea procedurii de faliment a PRIM fara a se soluționa cererea de atragere a raspunderii patrinoniale a fostei conduceri a falitei este nu numai gresita ci si nelegala.
Această concluzie rezultă din faptul că potrivit articolului 138 punctul 3 din Lege anr.85/2006 Comitetul creditorilor poate cere judecătorului - sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alineatul 1 dacă administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei, ori dacă aceasta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alineatul 1.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu urmează a admite recursul și a casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru următoarele motive:
Din cuprinsul ultimului raport depus de lichidatorul judiciar rezultă că în cauză nu s-a putut indentifica o persoană anume căreia să-i fie imputabilă starea de insolvență.
Împotriva acestui raport al lichidatorului judiciar, denumitraport final, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Baf ormulatobiecțiuni, care nu au criticat tabelul definitiv ci faptul că lichidatorul desemnat nu a formulat cerere de atragere răspunderii debitoare.
Instanța de fond a închis procedura, însă, în lipsa unei cereri, a comitetului creditorilor l-a autorizat să procedeze la introducerea acțiunii prevăzut de articolului 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006.
Această dispoziție a judecătorului sindic a fost greșită întrucât fără a se formula cerere în temeiul articolului 183 alineat 3, comitetului creditorilor, a fost autorizat să depună cerere.
Obiecțiunile formulate la raportul final nu puteau fi decât admise sau respinse, însă în nici un caz asimilate cu o cerere a comitetului creditorilor, de atragere a răspunderii organelor de supraveghere din cadrul societății debitoare.
Așa fiind și cum față de obiecțiunile formulate la raportul final instanța nu s-a pronunțat în nici un fel ci a admis propunerea lichidatorului de a închide procedura și de a autoriza comitetul creditorilor, respectiv cei trei creditori în cauză, să introducă acțiune prevăzută de articolul 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006 în lipsa unei astfel de cereri, Curtea urmează a admite recursul.
În cauză instanța de fond urmează să se pronunțe asupra obiecțiunilor formulate și apoi, în condițiile, în care comitetul creditorilor depuse acțiunea prevăzută de articolul 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006 urmează a se soluționa.
Cum judecătorul - sindic a autorizat antrenarea răspunderii organelor de supraveghere din cadrul societății debitoare în lipsa unei cereri, Curtea în conformitate cu articolul 304 punctul 5 coroborat cu articolul 312 alineat 3 teza a II a va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.195/F/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, SC ROMÂNIA SRL și intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul Călărași
Judecător fond:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Gabriela Sorina Prepeliță, Carmen