Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 58/F/-)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 429
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Moț
GREFIER: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta - SRL C, RC J-, CF R-, împotriva sentinței nr. 560 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr. 128/F/14/2003, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata - debitoare - -, RC J-, CF R- PRIN LICHIDATOR - ȘI VALORIFICARE ACTIVE -FILIALA C SRL RC J-, CF R-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică de la 17 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea pronunțată la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 560 din 28 septembrie 2006, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Dolj în dosarul nr. 128/F/14/2003 a fost admisă cererea formulată de reclamanta - - C, prin lichidator judiciar - SRL C, împotriva pârâților și - SRL C și s-a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 530/26.02.2004 la BNP încheiat între și - SRL, având ca obiect spațiile comerciale corp 1 și corp 2 situate în C, B-dul -, str. -,. 312 parter.
Totodată a fost obligată pârâta - SRL să restituie averii debitoarei - - bunurile transferate.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea formulată la data de 4 iulie 2005, - - A SRL Filiala C în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - - Cac hemat în judecată pârâții și - SRL C, solicitând instanței să dispună anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 20.10.2003 între - - C și, având ca obiect vânzarea spațiilor comerciale corp 1 și corp 2 situate în C, B-dul - -, str. -,. 312 parter, notat în cartea funciară 15140 sub A 2, A4, A5, cu număr cadastral 8882/0/1 și 888/0/2, precum și anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între și - SRL C, autentificat sub nr. 530/26.02.2004 de BNP, având ca obiect spațiile comerciale din C, B-dul - -, str. -, bloc 312, parter, corp 1 și corp 2 cu număr cadastral 888/0/1 și 8882/0/2 notat în CF 16140 C și obligarea acesteia din urmă să restituie bunurile averii debitoarei.
In temeiul art.591-596 Cod procedură civilă, a solicitat instituirea sechestrului asigurător, prin încheierea dată în camera de consiliu, asupra bunurilor ce fac obiectul cererii, respectiv asupra spațiilor comerciale din
Motivând cererea, lichidatorul judiciar a arătat că primul contract a fost încheiat în perioada în care activitatea debitoarei nu se mai derula normal, cu numai o lună și J înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii, cu scopul de a sustrage bunurile de la urmărire de către creditori, în condițiile în care prețul nu s-a plătit și s-a imputat asupra unei datorii anterioare a societății vânzătoare către cumpărător. A mai arătat că imobilele au fost revândute de pârâtul, după 3 luni, cu un preț de trei ori mai mare, ceea ce denotă intenția de fraudă.
A invocat în drept dispozițiile art. 61 alin. 1 lit. c, e și d din Legea nr. 64/1995 iar pentru restituirea bunului în averea debitoarei dispozițiile art. 62 din aceeași lege.
La data de 29.09.2005 pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, arătând că actele de vânzare cumpărare au fost încheiate cu respectarea legislației în vigoare, fără a se urmări fraudarea drepturilor creditorilor întrucât bunurile au fost valorificate la prețul existent în contabilitate. A mai susținut că primul contract a fost încheiat în vederea stingerii unei datorii anterioare pe care societatea o avea față de datorie care la momentul respectiv depășea 4,5 miliarde lei, iar prețul celui de al doilea contract include și ipoteca constituită la în valoare de 1.035.000.000 lei, sumă care a fost achitată de cumpărătoarea - SRL C.
Această cerere a fost soluționată prin sentința nr. 566 din 29 septembrie 2005 prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 20 octombrie 2003 între - - și, precum și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între și - SRL C având ca obiect spațiile comerciale corp I și corp II situate în C, Bd. -, str. -,. 312, parter și s-a dispus obligarea pârâtei - SRL C să restituie averii debitoarei - bunurile transferate.
În acest litigiu judecătorul sindic a reținut că prin sentința nr.l1/l5.01.2004 a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului la cererea debitoarei - -
La data de 20.10.2003, anterior formulării cererii de deschidere a procedurii, debitoarea prin administrator a vândut pârâtului spațiile comerciale corp I și corp II pentru prețul de 520.000.000 lei.
Întrucât vânzarea s-a realizat cu doar 1 lună și J înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii, instanța a reținut că s-a născut prezumția că părțile au avut reprezentarea fraudării intereselor creditorilor prin sustragerea bunului de la urmărire, prezumție ce nu a fost răsturnată, fiind astfel incidente dispozițiile art. 61 lit. c din Legea 64/1995 rep.2, precum și art. 61 lit.d din același act normativ.
S-a mai reținut că operațiunea de vânzare în discuție intră sub incidenta art.6l alin. 2 lit.c și d din Legea 64/1995 R2 având în vedere și faptul că pârâtul a fost unul dintre administratori și acționari, deținând o poziție dominantă în raport cu ceilalți acționari. In ceea ce privește cea de-a doua operațiune de vânzare cumpărare încheiată între și - SRL C, s-a reținut că s-a realizat după deschiderea procedurii reorganizări judiciare și a falimentului debitoarei, când starea de insolvență a acesteia era de notorietate pe plan local, prezumându-se că și - SRL C, unul dintre creditorii debitoarei, cunoștea că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și - SRL și prin decizia nr. 90/30 ian. 2006, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât și s-a admis recursul declarat de - SRL C, împotriva aceleiași sentințe, casată în parte sentința în ce privește soluționarea cererii de anulare a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.530/26 februarie 2004 și de restituire a bunului și trimisă cauza spre rejudecarea acestor cereri, constatându-se că prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă și că există motivul de nelegalitate al hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 5 din același Cod.
Au fost menținute dispozițiile privind anularea contractului încheiat de societatea debitoare cu pârâtul.
În rejudecare, judecătorul sindic desemnat a apreciat că sunt aplicabile speței dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului a cărui anulare se cere, respectiv dispozițiile Legii 64/1995 și, cum prin sentința nr. 566/29 mai 2005 rămasă irevocabilă prin respingerea recursului - Decizia nr. 90/30 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova - Secția Comercială acest contract a fost anulat, urmează a soluționa cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent încheiat între și - SRL
Analizând cauza în acest context legal, instanța a reținut că cea de-a doua operațiune de vânzare cumpărare având ca obiect bunurile din averea debitoarei-reclamante - - C s-a realizat după deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului acesteia dispusă prin sentința nr.1l/15.0l.2004 pronunțată în dosarul nr. l28/F/2003 al Tribunalului Dolj, stare de insolvență a reclamantei fiind de notorietate pe plan local. Totodată, pârâta fiind unul dintre creditorii acesteia, se prezumă că a cunoscut faptul că transferul inițial al dreptului de proprietate putea fi anulat în contextul art.6l din Legea 64/1995.
Ori aceste împrejurări nu pot duce la concluzia că pârâta a fost de bună credință la încheierea contractului, de vreme ce aceasta nu a acționat în mod prudent și diligent, cu intenția de a respecta legile, principiul echității și a evita operațiunile speculative, riscante. Astfel, achiziționând bunul în discuție într-o perioadă suspectă, când se punea problema încetării existenței reclamantei, pârâta a acționat cu rea-credință, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.
In ceea ce privește a doua condiție de admisibilitate a cererii de recuperare a bunului de la sub-dobânditor, prevăzut de art. 65 al 1 din Legea 64/1995, respectiv faptul că sub-dobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului, judecătorul sindic reține că - - nu a primit nici o contraprestație în schimbul bunului transferat, condiția fiind astfel îndeplinită.
Astfel se reține că la data de 03.11.2003 s-a încheiat un proces verbal de compensare între - T & T SRL, - - și - SRL, prin care pârâta se obligă să achite către BANK împrumutul datorat de - T & T SRL, împrumut garantat cu ipotecă instituită asupra imobilului proprietatea reclamantei, ce a făcut ulterior obiectul transferului de proprietate.
Prin înscrisul menționat, reclamanta devine debitoare a - SRL, contractul de vânzare cumpărare încheiat între aceste societăți de la data de 26.02.2004 fiind o dare în plată, de vreme ce pârâta nu a făcut dovada achitării prețului stabilit prin contract. In consecință, judecătorul sindic a apreciat că atâta vreme cât în urma încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare se cere, reclamanta nu a primit contraprestația bunului transferat sunt aplicabile dispozițiile art. 64 alin. 1 și art. 65 alin. 1 din Legea nr. 64/1995.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - SRL C, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel se susține că hotărârea este rezultatul interpretării greșite a actului dedus judecății, este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se susține de recurentă că răspunderea subdobânditorului este reglementată distinct decât cele ale dobânditorului și nu au fost analizate cele două condiții prevăzute de Legea insolvenței în art. 83.
Cu privire la aplicarea greșită a legii recurenta susține că la data pronunțării sentinței intrase în vigoare Legea nr. 85/2006, lege care prin art. 84 (1) reglementează condițiile în care subdobânditorul trebuie să restituie bunul transferat.
Recurenta mai invocă și dispozițiile art. 85 alin. 3 din aceeași lege potrivit cărora " prezumția de fraudă în dauna creditorilor nu se extinde la terțul dobânditor sau subdobânditor " și instanța nu și-a motivat soluția în raport de aceste dispoziții.
În final recurenta a susținut că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea în baza cadrului juridic aplicabil subdobânditorului din Legea nr. 85/2006 - lege specială - ci în baza unui principiu de drept.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
La 15 ianuarie 2007 recurenta a depus o dezvoltare a motivelor de recurs, arătând că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 R și a omis să se raporteze la dispozițiile art. 40 (5) care prevede că deschiderea procedurii de insolvență nu afectează nici chiar dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului și nu este de acord cu reținerea instanței că starea de insolvență a reclamantei era de notorietate pe plan local întrucât notorietatea nu putea fi decât după publicarea și apariția Buletinului procedurilor de insolvență.
La 21 iunie 2007 intimatul pârât a depus o cerere prin care a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 din Legea nr. 46/1995, respectiv a art. 25 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 44 alin. 1 și 8 din Constituția României și a solicitat ca, până la soluționarea excepției să se dispună în temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1997, suspendarea judecării cauzei.
S-a susținut că textele de lege menționate consacră posibilitatea lipsirii, pe cale judecătorească, de efecte juridice a oricărui act de înstrăinare ce are ca obiect un bun ce s-ar fi regăsit la un moment dat în patrimoniul societății debitoare, că prin caracterul lor lacunar dispozițiile legale invocate au generat și generează situații absurde în practica judiciară ca orice act de dispoziție realizat anterior deschiderii procedurii să fie sancționat, iar prin posibilitatea dată lichidatorului judiciar de a introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase se aduce atingere principiului stabilității efectelor actelor juridice intrate în circuitul civil, generând litigii ulterioare.
Prin încheierea din 2 iulie 2007 Curtea a admis cererea formulată și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 25 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 a fost respinsă cererea de suspendare a judecării recursului, dat fiind faptul că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă au făcut obiectul deciziei nr. 386/2006 publicată în Of. al României, Partea I - nr. 463/29 mai 2006 și deciziei nr. 148/26 octombrie 2006 publicată în Of. al României, Partea I - nr. 990/12 decembrie 2006.
Împotriva acestei încheieri intimatul pârât a declarat recurs cu privire la respingerea cererii de suspendare, susținând că au fost nesocotite dispozițiile legale care consacră obligativitatea dispunerii suspendării cauzei.
La 8 octombrie 2007 același intimat pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3, art. 73 alin. 3, art. 142 alin. 1, art. 146 și art. 147 alin. 4 din Constituția României și sesizarea Curții Constituționale în temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din 8 octombrie 2007 Curtea a admis cererea și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției dispunând totodată suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției.
Excepțiile de neconstituționalitate ridicate de intimatul pârât au fost respinse de Curtea Constituțională prin decizia nr. 1213 din 18 decembrie 2007 și nr. 177 din 26 februarie 2008, iar în ce privește recursul declarat de intimatul pârât împotriva încheierii din 2 iulie 2007 Curtea a constatat că acesta a fost soluționat la 4 decembrie 2007 fiind anulat ca netimbrat.
Pe fondul recursului părțile au depus concluzii scrise.
Astfel, intimata debitoare - - C prin lichidator INSOLVENCY SPECIALIST SPPI C prin concluziile scrise depuse a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței criticate.
Se arată că acțiunea a fost promovată pe dispozițiile art. 64 din Legea nr. 64/1995 R, dar în prezent sunt aplicabile dispozițiile art. 84 din Legea nr. 85/2006 ca urmare a faptului că aceasta din urmă lege a abrogat-o în întregime pe cea din 1995 și în speță, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de acest din urmă text pentru obligarea intimatei pârâte să restituie bunurile deoarece nu a primit o contraprestație în schimbul bunului transferat, iar subdobânditorul nu a fost de bună credință.
Intimatul pârât prin concluziile scrise solicitat admiterea recursului promovat de -, susținând că hotărârea criticată este lipsită de temei legal în condițiile în care primul contract a fost încheiat în vederea stingerii unei datorii anterioare societății vânzătoare, că vânzarea a fost aprobată de către Adunarea Generală a societății și nu există indicii că actele au urmărit fraudarea drepturilor creditoarei, spațiile ce au format obiectul celor două contracte fiind valorificate la prețul existent în contabilitate.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele:
Sentința criticată se referă la soluția adoptată de judecătorul sindic în rejudecare după casare, conform deciziei nr. 90/30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova - Secția Comercială a litigiului privind anularea contractului încheiat între și - SRL C având ca obiect spațiile comerciale din C, Bd. -, str. -,. 312, parter, corp 1 și corp 2 și obligarea acesteia din urmă la restituirea bunurilor averii debitoarei - -
Având în vedere această situație și faptul că primul transfer și contract intervenit între debitoarea - - C și pârâtul fost anulat prin sentința nr. 566 din 29 septembrie 2005 rămasă definitivă și irevocabilă conform deciziei menționate mai sus prin respingerea recursului promovat de pârâtul, criticile formulate în legătură cu primul transfer soluționat irevocabil nu pot fi luate în considerare.
La data promovării acțiunii când era în vigoare Legea nr. 64/1995 R privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, anularea contractului de vânzare cumpărare intervenit între pârâții și - s-a cerut în temeiul acestei legi - dispozițiile art. 61 alin. 1 lit. c și art. 61 alin. 2 lit. e și d, iar restituirea bunurilor averii debitoarei în temeiul art. 64 și 65 din aceiași lege.
Judecătorul sindic a făcut referire la dispozițiile legale aplicabile la data promovării acțiunii și a analizat cauza atât în ce privește anularea contractului de vânzare cumpărare subsecvent celui încheiat de debitoare și pârâtul și anulat irevocabil, cât și acțiunea de recuperare de la subdobânditor a bunurilor transferate prin prisma condițiilor impuse de legiuitor și anume subdobânditorul să nu fi plătit valoarea corespunzătoare a bunului și să fi cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.
Ori, atâta vreme cât prin abrogarea Legii nr. 64/1995 și apariția Legii nr. 85/2006, dispozițiile art. 64 și 65 din vechea lege referitoare la terțul dobânditor și condițiile acțiunii în recuperare a bunului transferat de la subdobânditor au devenit art. 83 și 84 din Legea nr. 85/2006, nu se poate admite critica recurentei că acțiunea și respectiv litigiul nu a fost soluționat în cadrul juridic adecvat și nu au fost verificate probele în raport de cele două condiții impuse de legiuitor în acțiunea privind recuperarea bunurilor de la subdobânditor.
Astfel, instanța de fond a reținut în baza probelor administrate pe de o parte că recurenta pârâtă în calitatea sa de creditoare a cunoscut faptul că transferul inițial al dreptului de proprietate putea fi anulat și nu a fost de bună credință de vreme ce nu a acționat prudent și diligent și cu intenția de a respecta legile și principiul echității și de a evita operațiunile speculative.
Totodată a reținut, în conformitate cu probele cauzei că și prima condiție a admisibilității cererii de restituire împotriva subdobânditorului este îndeplinită în cauză din moment ce debitoarea - nu a primit nici o contraprestație în schimbul bunului transferat.
Și cum soluția criticată a fost dată după soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea primului transfer, privind cele două spații comerciale situate în C, B-dul -, str. -. 312 parter, respectiv contractul intervenit între debitoare și pârâtul, legal și temeinic judecătorul sindic a dispus anularea celui de-al doilea contract pentru spațiile comerciale aspectul intervenit între și - SRL, subsecvent în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate dar și a principiului de drept potrivit căruia desființarea înscrisului principal duce la desființarea actului subsecvent.
Și cum instanța a făcut și o motivare amplă, documentată și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea va respinge ca nefondată și critica recurentului potrivit căreia judecătorul sindic și-ar fi motivat hotărârea în baza unui principiu de drept civil și nu a dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Nu pot fi admise nici criticile din dezvoltarea motivelor de recurs întrucât procesul verbal intitulat de compensare, a fost apreciat ca fiind o dare în plată în condițiile în care pârâta - SRL C nu a făcut dovada achitării prețului stabilit, iar a doua vânzare anulată prin sentința recurată a intervenit după deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, în temeiul Legii nr. 64/95 R 2 și judecătorul sindic în soluția adoptată a făcut referire la reglementările din această lege, așa cum a fost sesizată prin acțiune și care era în vigoare la data încheierii contractului.
În ce privește concluziile scrise depuse de pârâtul ele referindu-se la primul contract anulat irevocabil nu pot fi luate în considerare și nu au nici o relevanță în soluționarea recursului de față declarat la soluția instanței de fond privind anularea celui de-al doilea contract intervenit între pârâtul și recurenta pârâtă - SRL C și obligarea subdobânditorului la restituirea bunurilor din contractul anulat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că nu există motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din pr.civ., invocate de recurentă în recursul său,încât în temeiul art. 312 (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând soluția instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - SRL C cu sediul în C,-, județul D, RC J-, CF R-, împotriva sentinței nr. 560 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr. 128/F/14/2003, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în C,-, 2A, 1, 3, 4, județul D și intimata - debitoare - -, RC J-, CF R- PRIN LICHIDATOR - ȘI VALORIFICARE ACTIVE -FILIALA C SRL RC J-, CF R-, cu sediul în C,-, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red. MN/2/ex.
Tehnored. / 23.06.2008
Jud. sindic: C - Tr.
24 Aprilie 2008
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț
