Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 455/R-
Ședința publică din 18 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Gina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de creditoarea- TOTAL SA, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.997/F din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - debitori - COM TURISM SRL cu sediul în P, str. - - Varianta, nr.36, Județul și prin administrator special cu sediul în B, sector 3,-, lichidatorul judiciar. cu sediul în P, str. - G, -,.A,. 20, județul și intimatul creditor domiciliat în C,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței fiscale nr. -/05.02.2008 în sumă de 39,00 lei, emisă de Primăria Municipiului Curtea de A, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din data de 11 aprilie 2008, când cererile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
La data de 20.06.2007, reclamanta - " TOTAL " SA Curtea de A, reprezentată de administratorul, a investit Tribunalul Comercial Argeș, prin judecătorul-sindic, cu cererea privind înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei - " COM TURIST " SRL P, reprezentată prin lichidatorul judiciar - " L" P, în vederea recuperării creanței, în sumă de 53194,8 lei.
În motivare, creditoarea a susținut că a convenit cu debitoarea să finalizeze lucrările la spațiile comerciale și locative, aferente imobilului său, situat în P,-, stabilind un preț de 80.000 lei. A finalizat lucrările în perioada 27.09.2006 - 07.12.2006, cheltuind suma de 103.194,8 lei, însă debitoarea, i-a achitat numai suma de 50.000 lei, datorându-i astfel suma de 53194,8 lei. I-a emis factură, însă aceasta nu i-a achitat prețul, cu toate că a valorificat imobilul în timpul procedurii de faliment; nu fost nici notificată de către lichidatorul judiciar pentru a se înscrie la masa credală, după finalizarea lucrărilor.
Prin Încheierea din data de 20.06.2007, judecătorul sindic, i-a pus în vedere lichidatorului judiciar să verifice creanța, însă acesta nu a înscris-o în tabelul creanțelor, motivând, că suma reprezintă o cheltuială de procedură, fiind astfel inadmisibilă, iar în ceea ce privește fondul, a susținut, că este neîntemeiată.
Creditoarea a formulat contestație împotriva tabelului suplimentar completator, argumentând prioritatea creanței sale, întrucât s-a făcut pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitoarei.
În privința sumei pentru care debitoarea i-o datorează, a susținut, că aceasta nu i-a returnat factura fiscală referitoare la debit și că beneficiază de 31 de facturi fiscale care justifică achiziționarea materiei prime pentru executarea lucrărilor la imobil, precum și de devize de lucrări, din care rezultă serviciile prestate.
Lichidatorul judiciar " " P, a susținut, prin precizările formulate în scris la data de 16.10.2007, că reclamanta nu a executat lucrarea de branșare la rețeaua electrică, făcând-o cu o altă societate specializată, contra sumei de 30.000 lei.
Prin Sentința comercială nr.997/F/24.10.2007, Tribunalul Comercial Argeșa respins cererea formulată de debitoare.
Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente, că în cadrul procedurii executării silite a fost valorificat imobilul din- prin vânzarea către persoane fizice a unor unități locative distincte, respectiv apartamente și garsoniere.
Deși în imobil existau utilizatori casnici, alimentarea apartamentelor se făcea cu cabluri improvizate.
Prin actul adițional de care face vorbire contestatoarea, era furnizată energie electrică numai pentru alimentarea lucrărilor de șantier, nu pentru unitățile locative.
Întrucât lucrarea era foarte costisitoare, deși între și - " TOTAL " SRL a existat o convenție conform căreia, obligația de branșare electrică revenea - " TOTAL " SRL, lichidatorul judiciar a convenit să avanseze 30.000 lei din prețul încasat pentru realizarea urgentă a lucrării.
În aceste condiții, reprezentantul - " TOTAL, a comunicat, că nu înțelege să mai execute lucrarea de branșare electrică.
În consecință, lichidatorul judiciar în numele debitorului, a întocmit și a înaintat la - SA documentația, a obținut certificatul de urbanism, a luat avizele solicitate, în baza cărora a obținut autorizația, încheindu-se contractul de racordare nr.908 E/2007.
După ce s-a întocmit proiectul și devizul de lucrări, s-a obținut și ordinul de execuție și s-a realizat branșarea la energia electrică.
Lucrările efectuate de contestator, erau în scopul furnizării energiei electrice pentru organizare de șantier, lucrări care au caracter provizoriu, pe termen determinat și anume, cât timp țin lucrările de șantier.
Contractul invocat de contestator, era încheiat pentru consum, nu pentru racordarea imobilului.
În baza unui astfel de contract, nu se poate furniza energie electrică unităților locative și comerciale, deoarece imobilul nu era racordat la energia electrică, astfel că nu se pot încheia contracte individuale.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că valoarea lucrărilor privind branșarea și racordarea imobilului la energie electrică a fost suportată de către debitoare, prin lichidatorul judiciar, drept pentru care în baza art. 108 alin.4 din Legea 85/2006, a respins contestația.
Împotriva acestei soluții, reclamanta a formulat recurs, invocând critici de nelegalitate încadrabile în prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod pr. civilă, sub următoarele aspecte:
- instanța de fond, a reținut în mod greșit, că suma de 53.198,8 lei reprezintă numai cheltuieli pentru branșarea imobilului la rețeaua electrică, deși prin declarația de creanță, a precizat, că reprezintă și contravaloarea materialelor și a altor lucrări executate, fapt dovedit prin facturile fiscale depuse la dosarul cauzei.
Nu a reținut și nu a analizat, la judecata contestației, aspectele privind lucrările executate, în afara celor de branșare la rețeaua electrică a imobilului, aspecte care erau hotărâtoare pentru soluționarea pricinii.
Nu a avut în vedere, nici faptul, că nu a fost notificată pentru a se înscrie la masa credală, în temeiul art.61 și art.62 din Legea nr.85/2006.
- instanța de fond a motivat soluția pe baza unei convenții care nu se află la dosarul cauzei și care de fapt nu există.
Tot astfel, a făcut vorbire și de existența unui înscris, potrivit căruia, ar rezulta că a renunțat la executarea lucrării de branșare electrică.
Nu putea să încheie o astfel de convenție cu intimatul, întrucât acesta nu are calitatea de a reprezenta interesele debitoarei.
Potrivit art.5 din Legea nr.85/2006, organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, însă acesta are calitate de administrator special.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, instanța apreciază recursul ca fiind fondat, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.
Astfel, așa cum se susține și de către recurentă, instanța de fond a reținut cu titlu de obligație pentru aceasta, doar obligația de a executa lucrarea de branșare electrică a imobilului debitoarei, deși prin declarația de creanță, cât și prin contestația formulată, a specificat că a executat mai multe lucrări și a achiziționat și materialele necesare. Tot astfel, a precizat, că nu a realizat lucrarea de branșare la energia electrică, depunând concomitent declarației de creanță, situația de lucrări, cât și facturile fiscale (291 -323, din dosarul nr.1111/f/2004), cu privire la materialele utilizate, cheltuielile de transport necesare aprovizionării, manopera directă, șomaj, fond de risc, cheltuieli directe și indirecte, etc.
Analizând numai acest aspect, instanța de fond nu a soluționat practic fondul cauzei cu care a fost investită.
De asemenea, instanța de fond face trimitere la o convenție, intervenită între recurentă și intimatul, prin care trebuia realizată branșarea electrică a imobilului debitoarei, însă la dosarul cauzei, nu există o astfel de probă. Nu există nici dovada, care atestă, că recurenta i-a comunicat debitoarei, că nu înțelege să mai execute lucrarea de branșare electrică, făcând vorbire despre aceste aspecte și explicitând întreaga procedură care a condus la realizarea lucrării de branșare electrică, cu toate că nu a fost investită să analizeze acest aspect.
Convenția a fost încheiată la data de 27.09.2006 (17) și a intervenit între recurentă și debitoarea - " COM TURIST " SRL, reprezentată prin lichidatorul judiciar și nu între recurentă și administratorul special, așa cum a reținut instanța de fond.
De asemenea, lucrările stabilite în sarcina recurentei se referă la mai multe lucrări la spațiile comerciale și cele locative (art.2), stabilindu-se în sarcina exclusivă a debitoarei, obligația de a acoperi costurile branșării la rețeaua electrică a întregului imobil, inclusiv efectuarea instalației de iluminare pe holul comun de acces la spațiile locative, dar numai până la concurența sumei de 30.000 RON.
În aceste condiții, instanța de fond avea obligația să oblige părțile să depună înscrisurile doveditoare și să dispună efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească lucrările executate de către reclamantă, valoarea acestora, contravaloarea materialelor incorporate, cât și a altor operațiuni care au fost indispensabile pentru efectuarea lucrării, etc și evident, dacă recurenta și-a adus în vreun fel contribuția la realizarea lucrării de branșare. (având în vedere, că în contestație se specifică executarea unor lucrări, pe lângă cele de branșare electrică).
Instanța de fond, nu a analizat înscrisurile depuse de către recurentă și nu a stabilit în nici un fel, dacă debitoarea a beneficiat de lucrările executate și dacă îi datorează vreo sumă de bani.
Aceasta echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei și de aceea, se impune a se admite recursul formulat, în temeiul art.312 alin.5 Cod pr.civilă, a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a fi administrate toate probele necesare, care să stabilească suma care s-a pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea - TOTAL SA, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.997/F din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - debitori - COM TURISM SRL cu sediul în P, str. - - Varianta, nr.36, Județul și prin administrator special cu sediul în B, sector 3,-, lichidatorul judiciar. cu sediul în P, str. - G, -,.A,. 20, județul și intimatul creditor domiciliat în C,-, județul
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - judecător sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/4 ex./06.05.2008
Jud. fond
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Gina
