Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 220/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 481R
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 2137 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Judecător Sindic în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC 2002 SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CC - FILIALA
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin. 2 proc.civilă reține pricina spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 21.04.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC 2002 SRL.
Prin sentința comercială nr.2137/17.12.2008, Tribunalul Călărași - judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei și radierea acesteia din Registrul Comerțului, admițând cererea lichidatorului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în patrimoniul debitoarei nu există disponibilități, nefiind încasate sume în perioada de lichidare, întrucât în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri, astfel încât cererea lichidatorului formulată conform art.131 din Legea nr.85/2006, republicată, este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 22.01.2009.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât recurenta-creditoare a formulat cerere de autorizare a Comitetului creditorilor pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, republicată, cerere asupra căreia judecătorul sindic a omis să se pronunțe.
Or, a arătat recurenta, prin descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.
Recurenta a mai arătat că judecătorul sindic a reținut că, în speță, nu s-a formulat o cerere de autorizare pentru introducerea cererii prevăzută de art.138, fără să motiveze această soluție.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza sentinței de fond, Curtea reține că, în practicaua sentinței atacate cu recurs, judecătorul sindic s-a pronunțat pe cererea de autorizare formulată de creditoarea AVAS, în sensul respingerii acesteia, cu motivarea că, o atare cerere a fost formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei, fiind respinsă prin sentința nr.1590/30.10.2008 din dosarul nr-.
Curtea mai reține că în raportul final de activitate depus la dosarul cauzei (filele 344-346 din dosarul de fond) în care se reține și propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței, propunere admisă de instanța de fond prin sentința recurată, se face precizarea expresă că nu există elemente pentru atragerea răspunderii patrimoniale conformart.138 din Legea nr.85/2006, republicată, deși în concluziile raportului preliminar, se reține incidența dispozițiilor art.138 privind atragerea răspunderii organelor de conducere ale societății.
Ca atare, Curtea apreciază că motivarea sentinței de respingere a cererii de autorizare a Comitetului creditorilor formulată de creditoarea AVAS este contradictorie, făcând abstracție de concluziile raportului final în baza cărui s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, conform art.131 din Legea nr.85/2006, republicată. Totodată, Curtea reține că la dosarul cauzei nu se regăsește sentința nr.1590/30.10.2008,în copie xerox sau sub formă de certificat de grefă.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 raportat la art.304 pct.7 Cod procedură civilă coroborat cu art.315 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării, urmând ca instanța de fond să analizeze toate probele administrate în cauză, la pronunțarea pe cererea formulată de creditoarea AVAS, inclusiv prin anexarea dosarului în care s-a pronunțat sentința comercială pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii AVAS.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.2137 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Judecător Sindic în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC 2002 SRL prin lichidator judiciar CC - FILIALA
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009.
Președinte Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red. Jud. - 30.03.2009
Tehnored. - 3.04.2009
Nr. ex.: 2
Fond: Tribunalul Călărași
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica