Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 488/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 233/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 488
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier - -
*****************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr.1593/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SELECT.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 18 martie 2009, recurenta creditoare a depus cerere de amânare pentru formularea apărării.
Curtea, deliberând respinge cererea de amânare formulată de recurenta creditoare având în vedere calitatea pe care o are, celeritatea cu care se judecă recursul, dispozițiile art.7206Cod procedură civilă precum și data la care a primit citația, respectiv 25.02.2009 și nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr.1593 din 30.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Călărași, judecătorul-sindic a respins cererea formulată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SELECT, cu sediul în Oltenița.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut în esență că cererea este inadmisibilă, în primul rând pentru că, în conformitate cu dispozițiile codului d e procedură fiscală, creditoarea avea obligația de a trece la executarea silită prin executorii fiscali (articolul 142) de îndată ce creanța bugetară a devenit exigibilă, iar dacă executarea nu dădea roade și se constata insolvabilitatea, trebuia să procedeze la antrenarea răspunderii solidare conform articolului 27 din același cod.
A evocat dispozițiile articolului 176 din Codul procedură fiscală, privitoare la definirea stării de insolvabilitate și a apreciat, față de textele legale invocate, că instituția creditoare avea obligația de a parcurge procedura fiscală pentru recuperarea creanței bugetare și numai după epuizarea acestei proceduri avea dreptul de a formula o cerere în temeiul legii nr. 85/2006, dispozițiile codului d e procedură fiscală aplicându-se cu prioritate față de procedura insolvenței.
Totodată, judecătorul-sindic a reținut că cererea este inadmisibilă și în considerarea faptului că societatea debitoare se află deja în lichidare, iar potrivit dispozițiilor articolelor 232 și 255 din legea nr.31/1990 lichidarea are ca scop efectuarea acelor operațiuni,inclusiv încasarea și plata de creanțe, vânzări de bunuri, lichidarea și repartizarea patrimoniului societății.
A reținut că prin declanșarea procedurii falimentului se ajunge la același rezultat și,în final, la încetarea existenței societății radiate prin radiere, iar de vreme ce a fost aleasă calea lichidării în condițiile legii nr. 31/1990, nu se poate renunța la această procedură, pentru că ar fi încălcat principiul de drept electa una.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 22 ianuarie 2009.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea instanței de fond prin prisma prevederilor articolului 304 pct.9 Cod procedură civilă și s-a susținut că împotriva intimatei debitoare s-a procedat fără rezultat la executarea silită a societății debitoare în condițiile codului d e procedură fiscală, dovezile fiind depuse la dosar.
S-a susținut și că judecătorul-sindic a reținut în mod nelegal că declanșarea procedurii insolvenței este condiționată de aplicarea prioritară a dispozițiilor de procedură fiscală, articolul 176 Cod procedură fiscală neimpunând o astfel de condiționare. Dimpotrivă, a susținut recurenta creditoare, dispozițiile articolului 177 din același act normativ fac referire la posibilitatea deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitorilor pentru recuperarea creanțelor fiscale, fără a impune parcurgerea prealabilă a procedurii fiscale, condițiile de promovare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței fiind cele prevăzute de legea nr. 85/2006.
În ce privește argumentul întemeiat pe existența procedurii de lichidare în temeiul legii nr. 31/1990, recurenta creditoare a susținut că dizolvarea societăților comerciale nu exclude aplicarea dispozițiilor legii nr. 85/2006. Sub acest aspect, a invocat prevederile articolului 260 alin. 4 din legea nr. 31/1990, care dispun că lichidarea nu îi eliberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății, precum și prevederile articolului 1 alin. 2 lit. e din legea nr. 85/2006, care consacră posibilitatea aplicării procedurii simplificate în cazul societății comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca întemeiat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Se reține că judecătorul-sindic a apreciat în considerentele hotărârii atacate că în privința cererii întemeiate pe dispozițiile legii nr.85/2006 există două motive de inadmisibilitate (respectiv două fine de neprimire), unul întemeiat pe prioritatea procedurii execuționale prevăzută de procedura fiscală și celălalt pe principiul electa una non datur recursus ad alteram, raportat la procedura lichidării administrative întreprinse în temeiul legii nr. 31/1990.
, care au încă în literatură și în jurisprudență un statut partajat, controversat, se remarcă în mod indubitabil prin aceea că sunt anume și expres prevăzute de lege. Ca atare, pentru a opune unei cereri de chemare în judecată un astfel de fine de neprimire, judecătorul trebuia să facă apel indiscutabil la norma legală care îl consacră.
În ce privește codul d e procedură fiscală (respectiv OG nr. 92/2003), judecătorul-sindic nu indică textul legal care nu condiționează formularea cererii în temeiul legii nr.85/2006 de parcurgerea procedurii execuționale, ci se limitează la a invoca prioritatea acestei proceduri. Argumentul este fără temei legal, întrucât nici nr.OG92/2003 și nici legea nr.85/2006 nu stabilesc o ordine în care să se procedeze la recuperarea creanțelor fiscale.
În realitate, aceste acte normative, la care se adaugă legea nr.31/1990, conferă creditorului bugetar mai multe posibilități de realizare silită a creanțelor, fără a le ierarhiza sau ordona, lăsând oportunitatea folosirii lor la aprecierea suverană a creditorului, tot astfel cum creditorului nebugetar îi sunt deschise mai multe opțiuni de executare silită, pe care acesta le poate folosi chiar concomitent.
Așa cum a susținut în mod temeinic recurenta creditoare, dincolo de faptul că procedura fiscală nu impune condiția parcurgerii prealabile a procedurii execuționale, articolul 177 alin. 1-3 din nr.OG92/2003 o autorizează expres să formuleze fie declarații de creanță în faza procedurii insolvenței sau în faza lichidării administrative (alin. 1-2), fie să ceară instanței competente deschiderea procedurii insolvenței (alin.3), având atribuții de desemnare a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar în condițiile alin.4 și atribuții de control a activității acestora în condițiile alin.5.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că nu există nici un motiv de inadmisibilitate în privința cererii de deschidere a procedurii insolvenței promovată de creditorul bugetar, întrucât nu există nici o dispoziție legală în cuprinsul codului d e procedură fiscală sau în cuprinsul legii nr.85/2006 care să îl oblige pe acest creditor să facă dovada parcurgerii prealabile a procedurii execuționale fiscale.
Cea de a doua critică este întemeiată. Principiul electa una, non datur recursus ad alteram este înlăturat în speță, dată fiind situația de lichidare administrativă a societății debitoare, chiar de dispozițiile articolului 260 alin. 4 din legea din 31/1990, care autorizează desfășurarea prealabilă a lichidării administrative cu posibilitatea deschiderii procedurii insolvenței societății debitoare, ca atare și acest fine de neprimire reținut de judecătorul-sindic este neîntemeiat.
În consecință, apreciind că soluția a fost pronunțată de judecătorul-sindic pe de o parte fără temei legal și pe de altă parte cu încălcarea dispozițiilor codului d e procedură fiscală, ale legii nr.85/2006 și ale articolului 260 alin. 4 din legea nr. 31/1990, în temeiul articolului 312 alin. 1 -3, raportat la articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul.
Reținând că judecătorul-sindic nu a intrat în cercetarea fondului cererii de deschidere a procedurii, respectiv nu a examinat condițiile privitoare la certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanțelor, la valoarea prag a acesteia și la starea de insolvență a debitoarei, în temeiul articolului 312 alin. 5 teza a Ia Cod procedură civilă Curtea va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr.1593/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SELECT.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
27.03.2009
.
Tribunalul Călărași - Secția Civilă
Judecător fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
