Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 511/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr. 492

Ședința publică de la 21.04.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 3: Iulica

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimata - 2020 SRL, împotriva sentinței comerciale nr.237/21.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, recurenta prin avocat învederează că nu mai are de depus late înscrisuri în afara celor depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza disp.art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față.

Prin sentința comercială nr. 237/21.01.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca nefondată cererea creditoarei - SRL în contradictoriu cu debitoarea - 2020 SRL.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamanta creditoare a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei pentru o creanță în sumă de 25.809,89 lei contravaloare facturi, debitoarea neformulând contestație.

Creditoarea a depus în dovedirea creanței sale un număr de facturi fiscale care nu sunt acceptate la plată, astfel încât, potrivit articolului 46 Cod comercial, aceste facturi nepurtând semnătura reprezentantului societății debitoare și nici ștampila societății debitoare nu este aplicată pe toate facturile, nu pot proba certitudinea creanței pretinse, creditoarea trebuia să dovedească livrarea produselor prin comandă, ofertă de contractare, acceptare ofertă, aviz de expediție sau orice alt mijloc de probă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială sub nr- din 13.03.2008.

În motivarea recursului creditoarea a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că nu deține o creanță certă, în lipsa unor dovezi conform cu dispozițiile articolului 46 Cod comercial.

În realitate, între părți s-au derulat relații comerciale în urma cărora au fost emise o serie de facturi fiscale în valoare de 25.809,98 lei acceptate la plată de către debitoare, prin semnare sau ștampilare.

Facturile au fost acceptate la plată și pentru că debitoarea nu a făcut nici o obiecție, efectuând mai multe plăți, debitul restant fiind de 16.945 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă.

În dovedire recurenta a depus situația desfășurată a datoriilor și plăților efectuate de către debitoare (fila 8).

Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s- prezentat în instanță.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul fondat pentru următoarele considerente:

Între părți s-au derulat raporturi contractuale comerciale încheiate în formă simplificată, de comandă urmată de executare (articolul 36 Cod comercial) pentru produsele livrate (băuturi alcoolice) pârâtei intimate, recurenta emițând la plată facturi fiscale în valoare totală de 25.809,89 lei.

Facturile au fost emise în perioada iunie 2007-noiembrie 2007.

Facturile au fost acceptate la plată, unele purtând semnătura persoanei care a primit produsele livrate, majoritatea facturilor purtând ștampila societății debitoare.

Faptul că pe facturi a fost aplicată atât ștampila a societății debitoare, cât și ștampila de înregistrare se explică prin aceea că societatea are mai multe puncte de lucru, potrivit relațiilor comunicate de

Facturile sunt exigibile, data scadentă a plăților fiind inserată de către recurentă în cuprinsul mențiunilor înscrise în facturi "plătită la x zile".

Faptul că facturile au fost însă acceptate la plată ele reprezintă însă nu atât semnarea de primire a acestora, cât plata parțială a debitelor cuprinse în facturi, respectiv suma totală de 8000 lei, debitul restant fiind de 17809,89 lei (fila 8).

Așa fiind, creditoarea recurentă a făcut dovada existenței raporturilor contractuale existente între părți, raporturi comerciale datorită dinamicii vieții economice, nu se mai încheie în formele clasice (contract scris, ofertă scrisă, comandă scrisă, confirmare de comandă scrisă etc), ci în virtutea principiului consensualismului care guvernează încheierea contractelor comerciale, se încheie în forma simplificată a comenzii urmată de executare (articolul 36 Cod comercial).

În ceea ce privește dovada lucrărilor sau plăților, dacă instanța de fond nu a considerat suficiente și pertinente înscrisurile depuse de către creditoare odată cu cererea de deschidere a procedurii, în condițiile în care debitoarea nu a formulat contestație, în virtutea rolului său activ astfel cum este reglementat de articolul 129 alineat 5 Cod procedură civilă, instanța de fond putea dispune ca reclamanta să depună probe suplimentare, dispuse de către instanță și nu să respingă cererea ca insuficient probată.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 304 punctul 9, articolului 3041Cod procedură civilă, articolului 312 alineatele 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006, admite recursul.

Modifică în tot sentința comercială nr. 237 din 21.01.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în sensul că admite cererea creditoarei reclamante și trimite dosarul aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii prevăzute de Legea nnr.85/2006 împotriva debitoarei intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimata - 2020 SRL, împotriva sentinței comerciale nr.237/21.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința comercială atacată în sensul că admite cererea creditoarei reclamante și trimite dosarul aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei intimate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 21.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

13.05.2008

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Bucuresti