Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 497
Ședința publică de la 18.06. 2008
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către creditoarea B, cu sediul în B,--11, sector 1 și pârâta,domiciliată în G,-, -B,.3,. 29, împotriva sentinței comerciale nr.12/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații
- SRL G- prin lichidator judiciar Gradual SPPI G, Administrația Finanțelor Publice G, SA G ORC de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect - Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă, av., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constă cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra celor două recursuri:
Având cuvântul în susținerea recursului declarat de recurenta-pârâtă- avocat arată că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub următoarele aspecte:
În mod greșit judecătorul sindic a reținut că recurenta, în calitate de administrator a condus societatea în mod defectuos deoarece nu nominalizează în mod concret care sunt actele deficitare, defectuoase îndeplinite de recurentă precum și efectul negativ al acestor acte de administrare asupra societății.
În ceea ce privește furtul actelor contabile ale societății, trebuie să se rețină că întreaga evidență contabilă a fost sustrasă din autoturismul recurentei, la momentul în care aceasta s-a deplasat la G, în vederea efectuării unui control.
Recurenta a făcut dovada că la data comiterii furtului actelor contabile a formulat plângere penală la organele de poliție. Arată că a depus la dosar rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați din care rezultă că fost comis furtul actelor contabile.
În ceea ce privește refacerea evidenței contabile solicită a se reține că este imposibil a reface o evidență contabilă privind o activitate a unei societăți comerciale pe o perioadă îndelungată.
În mod greșit s-au reținut susținerile lichidatorului judiciar potrivit cărora în speță au fost încălcate disp.art. 138 din Legea 85/2006, neexistând suport probator, doveditor.
Solicită a se avea în vedere că recurenta-pârâtă a pus la dispoziția lichidatorului judiciar toate mărfurile pe care le deținea, în vederea valorificării acestora.
Totodată, solicită a se reține că în ceea ce o privește pe creditoarea G, aceasta s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr-, aflat pe rol.
Față de cele expuse oral cât și pentru motivele indicate în scris, solicită admiterea recursului declarat de pârâta, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii personale patrimoniale, ca nefondată.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea AVAS B solicită respingerea acestuia motivat de faptul că în calea de atac a recursului nu mai pot fi formulate cereri noi.
Apreciază că în mod corect judecătorul-sindic dispus închiderea procedurii având în vedere că societatea nu mai avea bunuri în patrimoniu.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 12/15.01.2008 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în baza disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei RL. prin lichidator judiciar Gradual și radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea hotărârii debitorului, tuturor creditorilor, administratorului special, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar, judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
S-a admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale și s-a dispus angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator pentru pasivul neacoperit de 255.885,87 lei.
S-a dispus plata sumei de 7.937,02 lei cheltuieli de procedură din fondul de lichidare special constituit către Gradual
S-a dispus afișarea dispozitivului sentinței la ușa tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut, în ceea ce privește cererea lichidatorului judiciar pentru închiderea procedurii insolvenței, faptul că în patrimoniul debitoarei nu mai sunt bunuri de lichidat și nici creanțe de realizat, astfel că în cauză sunt incidente disp. art. 131 din Lege.
Sub aspectul cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator a motivat, în esență, faptul că pârâta nu a predat documentele contabile către lichidatorul judiciar și nici nu a depus bilanțurile contabile la Administrația Financiară și Oficiul Registrului Comerțului.
S-a reținut, în aceste condiții, faptul că societatea debitoare a funcționat în tot acest timp ca o societate fantomă, neexistând nici o înregistrare contabilă legală care să ateste derularea raporturilor comerciale, situația financiară, fiind de datoria administratorilor să depună evidența contabilă pentru a se putea examina modul în care și-au îndeplinit obligațiile contractuale și legale.
stării de insolvență înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează indirect și pe creditorii care ajung în imposibilitatea recuperării creanțelor deținute față de debitoare.
S-a mai motivat că lipsa documentelor contabile cerute de lege induce ideea că administratorii societății au urmărit cu intenție aducerea societății în stare de faliment, neexistând înregistrări cu privire la activitățile desfășurate, a veniturilor obținute, destinația acestora.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs pârâta și creditoarea, înregJ. sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând următoarele:
Afirmația lichidatorului judiciar în sensul că recurenta, în calitate de administrator, a condus societatea în mod defectuos, greșit a fost reținută de judecătorul-sindic deoarece nu sunt nominalizate în concret actele de administrare deficitare, defectuoase indeplinite de către recurentă, precum și efectul acestora asupra societății.
Referitor la furtul actelor contabile, a solicitat a se observa că acesta a avut loc la data de 28.10.2008 când întreaga evidență financiar-contabilă a fost sustrasă din autoturismul proprietate personală a recurentei, la momentul la care aceasta s-a deplasat la. G în vederea efectuării unui control.
Lichidatorul judiciar nu a făcut dovada neregulilor comise de pârâtă și consecințele acestor nereguli, pe când pârâta a făcut dovada că, la data comiterii furtului actelor contabile, a formulat plângere penală la organele de poliție.
Susținerea, potrivit căreia sustragerea documentelor contabile a avut loc pentru ca să nu existe posibilitatea verificării societății, este o presupunere a lichidatorului fără vreun suport probator.
Faptul nerefacerii evidenței contabile invocat de lichidator nu este de natură a sprijini cererea acestuia.
Arată că nu poate fi vorba de refuz al refacerii evidenței contabile, ci este vorba despre o imposibilitate.
Greșit lichidatorul susține că au fost încălcate disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care nu sunt dovezi în acest sens.
contabilității fictive se realizează prin verificarea actelor contabile și a situației concrete a societății, ceea ce în cauză nu a fost posibil.
Tot prin imposibilitatea verificării documentelor contabile recurenta pârâtă a motivat că nu se poate spune că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
documentelor contabile nu poate fi asimilată cu sustragerea actelor contabile de către pârâtă.
A mai susținut că este greșită interpretarea textului art. 73 alin. 1 lit.- c din Legea nr. 31/1990 republicată, în sensul că dacă la momentul intrării în stare de insolvență, societatea nu mai avea registrele, administratorul s-ar încadra în situația prevăzută de art. 73 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990. Nu se poate ignora cauza care a dus la lipsa registrelor, cauză care, în nici un caz nu îi este imputabilă pârâtei.
Arată că susținerea lichidatorului în sensul că recurenta, în calitate de administrator, trebuia să ceară lichidarea, nu poate fi avută în vedere de instanță întrucât legiuitorul a înțeles să prevadă că cererea de lichidare judiciară să poată fi făcută de un creditor sau de societatea debitoare ajunsă în incapacitate de plată fără ca formularea cererii de către societatea debitoare să ducă la concluzia că administratorul este culpabil "de plano" și că, pe cale de consecință, trebuie antrenată răspunderea patrimonială (art. 26 din Legea nr. 85/2006).
Nu s-a luat în considerare faptul că s-a pus la dispoziția lichidatorului judiciar rulmenții existenți în patrimoniul societății și celelalte bunuri de inventar.
În ceea ce privește pe creditoarea G, a precizat că aproximativ 80% din cuantumul creanței acesteia rezultă din majorări iar această creditoare s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr-, cu termen de judecată la data de 06.03.2008. A se admite această acțiune, precum și acțiunea civilă din cadrul procesului penal ar însemna să se admită îndestularea creditoarei de două ori.
Instanța de fond a dispus antrenarea răspunderii administratorului pentru întreg pasivul societății, nu pentru o parte din pasiv, așa cum prevăd disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar soluția pronunțată nu se sprijină pe probatorii, ci raționamente și prezumții.
Față de motivele expuse, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii personale, ca fiind nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 299.pr.civ. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312.pr.civ. prevederile Legii nr. 85/2006 și ale Legii nr. 31/1990.
Recurenta creditoare a criticat hotărârea pentru nelegalitate, prin prisma art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, considerând că a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 140, 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, motivând următoarele:
Hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus închiderea procedurii de faliment a - "" SRL, fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită, ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege prevăzute de art.2, 5 alin. 1, art. 138 alin. 1, art. 140, 142 alin. 1 și art. 136, rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006, pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Recurenta susține că prin dispozițiile art. 142 alin. 1 legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor de la debitorii falitului și anume că executarea acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar ci de executorul judecătoresc.
Aceasta nu înseamnă, în opinia recurentei, că judecătorul-sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului să execute titlurile de creanță și nu înseamnă că lichidatorul nu are obligația și dreptul procesual de a pune în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
Susține că analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 poate conduce la concluzia că executarea silită trebuie începută de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment, de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
Consideră că interpretarea corectă a textului art. 142 alin. 2 trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 trebuie făcută de lichidatorul judiciar prin intermediul executorului judecătoresc, numai în cadrul procedurii de faliment deoarece după închiderea procedurii, lichidatorul judiciar este descărcat de obligații în temeiul art. 136 din Lege și nu mai poate pune la dispoziția executorului tabelul definitiv al creanțelor.
Atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Față de motivele expuse solicită modificarea în parte a hotărârii recurate, constatarea ca prematură a închiderii procedurii de insolvență și obligarea lichidatorului judiciar la angajarea unui executor judecătoresc în vederea executării silite a hotărârii recurate.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 3041Cod procedură civilă, art. 138 și art. 140 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
S-au citat legal părțile implicate în procedură.
Intimata debitoare, prin lichidator judiciar Gradual G, a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâta, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză reține următoarele:
răspunderii patrimoniale a pârâtei, în calitate de fost administrator al societății debitoare, s-a dispus pentru fapta prev. de art. 138 lit. d din Lege.
Fapta reținută în sarcina pârâtei constă în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu Legea.
Sub aspectul faptei reținută în sarcina pârâtei, aceasta susține că în cauză nu există dovezi pe baza cărora să se poată stabili existența elementelor constitutive ale faptei în contextul în care a invocat motive obiective de voința sa care au adus-o în situația de a nu putea prezenta documentele contabile ale societății. Anume faptul că i-au fost sustrase documentele contabile.
Motivele invocate de recurenta pârâtă sub aspectul lipsei dovezilor privind existența faptei prev. de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu pot fi primite.
Pârâta, în calitate de fost administrator al debitoarei, începând cu data de 01.01.2003 nu a mai depus declarații privind veniturile realizate și bilanțuri contabile anuale la Administrația Finanțelor Publice și la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
Din înscrisurile justificative privind creanța creditoarei G rezultă că nici anterior datei de 18.10.2004 (când se pretinde că au fost sustrase documentele contabile) pârâta nu a fost în măsură să prezinte documentele contabile astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria E nr. - din 18.10.2004 întocmit de Garda Financiară, secția
De asemeni, nici după data de 18.10.2004, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în sensul că nu a respectat reglementările emise de cu privire la reconstituirea documentelor sustrase.
Disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată prevăd în mod explicit că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Obligațiile fiscale către creditoarea G, creanța în ponderea cea mai mare în masa credală, s-au stabilit prin estimare, pe baza controalelor încrucișate efectuate de organele de control fiscal la societățile comerciale cu care debitoarea a avut relații comerciale,
Nici după data de 18.10.2006 pârâta nu a ținut contabilitatea pentru activitatea desfășurată.
În acest sens, prin decizia de impunere, aflată în copie la fila 50 dosar fond, se motivează că societatea nu a declarat la organul fiscal G impozitul pe profit aferent unui număr de 9 facturi fiscale emise către, județul C, în perioada ianuarie - august 2005, societatea neînregistrând în contabilitate veniturile aferente celor 9 facturi fiscale și nici documentele de proveniență a mărfurilor vândute.
Prin neînregistrarea actelor și operațiunilor comerciale în evidența contabilă a debitoarei și prin neîntocmirea bilanțurilor contabile pârâta a încercat să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului.
în acest mod a datoriilor către bugetul statului, datorii care au generat penalități, majorări de întârziere și dobânzi aferente, au condus la imposibilitatea societății de a mai face față datoriilor exigibile datorită insuficienței fondurilor bănești disponibile, instalându-se astfel starea de insolvență.
Prejudiciul cauzat prin fapta săvârșită constă nu numai în ajungerea societății în încetare plăți, ci și în imposibilitatea achitării obligațiilor față de creditori din averea debitoarei.
Textul art. 138 alin. 1 din Lege nu poate fi interpretat în sensul că persoanele răspunzătoare nu ar putea să fie obligate să suporte întregul pasiv rămas neacoperit dacă această situație este în legătură cu fapta reținută în sarcina persoanei vinovate.
Referirea la suportarea unei părți din pasivul debitoarei vizează situația în care fiecare dintre persoanele răspunzătoare să poată fi obligată individual, atunci când contribuția acestora este diferită și precis determinată, ceea ce nu este cazul în speță.
Cercetarea penală a pârâtei nu poate avea influență asupra aplicării disp. art. 138 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, urmând ca, în situația în care prejudiciul reținut în sarcina pârâtei ar fi comun cu cel cauzat prin fapta penală pentru care este cercetată, acest aspect să fie analizat cu ocazia soluționării laturii civile a procesului penal.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs, instanța reține că acestea se referă la susținerile lichidatorului judiciar din cuprinsul cererii de antrenare răspundere patrimonială, susțineri care au fost combătute de pârâtă prin întâmpinarea formulată la judecata procesului în fond, și care nu au fost primite de judecătorul-sindic, nefiind luate în considerare la adoptarea hotărârii.
Față de cele mai sus reținute, recursul declarat de pârâta urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 " executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1, se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă."
După închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Din modul de redactare a art. 142 mai sus-enunțat rezultă că închiderea procedurii poate fi dispusă și înainte de executarea silită contra persoanelor răspunzătoare în temeiul art. 138 din Lege.
Este adevărat că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale este parte componentă a procedurii insolvenței câtă vreme soluționarea cererii de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuțiile judecătorului sindic, conform art. 11 lit. g din Legea nr. 85/2006.
Prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006 au deschis doar posibilitatea punerii în executare a hotărârilor pronunțate în temeiul art. 138, după închiderea procedurii, așa cum rezultă din redactarea textului.
Nu poate fi primită susținerea creditoarei de a interpreta dispozițiile art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în sensul de a delimita competența lichidatorului judiciar de cea a executorului judecătoresc și că în interpretarea aliniatului 2 al aceluiași articol trebuie acceptată ideea că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență, putând fi continuată executarea, după închiderea procedurii de faliment, de către creditori.
Conținutul dispozițiilor art. 142 din Lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale și nu în sensul în care să nu e aplice.
Astfel, din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă că dacă executarea silită se efectuează după închiderea procedurii repartizarea sumelor se va face de către executorul judecătoresc, conform prevederilor legii privind procedura insolvenței, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către creditor.
Posibilitatea ca executarea silită să se realizeze și după închiderea procedurii rezultă fără echivoc din cuprinsul alin.2 al art. 142 din lege, pentru că repartizarea sumelor, în această situație, se efectuează de executorul judecătoresc spre deosebire de situația în care procedura nu ar fi fost închisă și când legea instituie în sarcina lichidatorului judiciar atribuția repartizării sumelor.
Faptul că lichidatorul judiciar pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat nu poate aduce atingere efectului constând în descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, efect produs de închiderea procedurii.
Punerea la dispoziția executorului judecătoresc a tabelului definitiv consolidat o pot face și creditorii care sunt interesați în executarea silită și în repartizarea sumelor obținute în urma executării silite, și prin ea însăși, comunicarea acestui tabel nu implică nici o sarcină și responsabilitate pentru lichidator.
Sumele ce se vor repartiza pe baza tabelului definitiv consolidat al creanțelor sunt menite să acopere creanțele creditorilor astfel că, executarea silită după închiderea procedurii falimentului nu contravine scopului prevăzut de art. 2 din Lege, pentru care s-a instituit procedura.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind nefondate recursurile declarate de B, cu sediul în B,--11, sector 1 și pârâta,domiciliată în G,-, -B,.3,. 29, împotriva sentinței comerciale nr.12/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică aui, 18.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- -
Red./16.07.2088
/2 ex/17.07.2008
Fond:
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Gina Ignat, Marcian Marius
