Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 500

Ședința publică de la 18 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 343/1.04.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL T și ORC de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect Legea 85/2006.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul este motivat; scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 343/01.04.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei G, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 și radierea debitoarei din registrul comerțului.

S-a făcut aplicarea disp. art. 135 și art. 136 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus plata din fondul de lichidare special constituit a sumei de 1.344,62 lei reprezentând cheltuieli de procedură către lichidator judiciar Gradual

S-a dispus afișarea dispozitivului sentinței la ușa instanței.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a constatat, pe baza raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, că în cauză sunt incidente prev. art. 131 din Lege ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei și a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs creditoarea, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel Galați.

A criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate, motivând următoarele:

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. a pr.civ.).

Judecătorul-sindic a aplicat greșit disp. art. 138 - 142 din Legea nr. 85/2006.

Creditoarea a fost autorizată de judecătorul-sindic să promoveze cererea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, cerere pe care a transmis-o către instanță la data de 26.03.2008.

Cererea în antrenare răspundere patrimonială a fostului administrator al debitoarei nu a fost soluționată de instanță.

În acest context, soluția instanței, de închidere a procedurii falimentului, este nelegală, întrucât cererea, întemeiată pe disp. art. 138 din Lege, trebuie soluționată de judecătorul-sindic în cadrul procedurii insolvenței.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. art. 3041.pr.civ. art. 12 și art. 138-140 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

În dovedirea recursului, s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosar copia cererii întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, dovada transmiterii acesteia prin poștă la data de 26.03.2008 și confirmarea primirii cererii de către Tribunal la data de 31.03.2008.

S-au citat legal părțile implicate în procedură.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Prin încheierea din 26.02.2008, judecătorul-sindic autorizat pe creditoarea să promoveze cererea în antrenare răspundere patrimonială împotriva fostului administrator al societății debitoare, considerând că în cauză sunt îndeplinite prev. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Cererea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea insolvenței nu poate fi introdusă și soluționată decât în cadrul procedurii de către judecătorul-sindic, situație ce rezultă cu prisosință, din coroborarea prevederilor art. 140 din Lege (referitoare la destinația sumelor realizate în condițiile art. 138) cu disp. art. 136 din Legea nr. 85/2006 (referitoare la descărcarea judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități prin închiderea procedurii).

În cauză, creditoarea a depus cererea la Oficiul Poștal B la data de 26.03.2008 și a fost înregistrată la grefa instanței la data de 01.04.2008 (fila 43 dosar fond).

Cererea a rămas nesoluționată deoarece a fost depusă la dosarul cauzei după pronunțarea hotărârii recurate, fapt ce nu poate fi imputat judecătorului-sindic.

Însă, potrivit art. 104.pr.civ. actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

În speță, cererea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 a fost predată la Oficiul Poștal la data de 26.03.2008, deci se consideră introdusă în termenul legal, anterior închiderii procedurii insolvenței, la data de 01.04.2008.

Potrivit art. 129.pr.civ. judecătorii au obligația de a soluționa toate cererile cu care au fost investiți.

Nesoluționarea cererii în antrenare răspundere patrimonială echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 5.pr.civ. coroborat cu art. 3041.pr.civ. va admite recursul cu consecința casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 343/1.04.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL T, cu sediul în T,-, jud. G și ORC de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-.

Casează sentința comercială nr. 343/1.04.2008, pronunțată de Treibunalul G în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2008.

Președinte,

- -

Pt. Judecător,

- -

Cf. art. 261,

PREȘEDINTE,

Pt. Judecător,

---

Cf. art. 261,

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.

/2 ex/17.07.2008

Fond:

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Gina Ignat, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Galati