Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 513/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.513
Ședința publică de la 24.04.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.67/F/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ I, ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, PRIMĂRIA S, și intimata debitoare SC COM SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 67F/15.02.2008, Tribunalul Ialomița - Judecătorul - sindic, a închis în temeiul articolului 131 din Legea nr.95/2006 procedura de insolvență pornită împotriva debitoarei SC COM SRL și a dispus radierea acesteia din registrul comerțului.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătorul - sindic a aprobat propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii, reținând că urmare valorificării bunurilor din averea debitoarei, s-au distribuit creditorilor sumelor obținute, că nu mai sunt creanțe de recuperat, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile articolului 61 din Legea nr.85/2006 și nu s-au formulat obiecțiuni la propunerea de închidere a procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă.
În esență, recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, susține că în temeiul dispozițiilor articolului 138 din Legea nr.85/2006 a solicitat autorizarea de a fi împuterniciți creditorii să formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, întrucât lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerere, iar Judecătorul - sindic nu s-a pronunțat deși a fost legal investit cu soluționarea acesteia.
Prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare, susține recurenta că au fost grav prejudiciate drepturile și interesele creditorilor ca urmare a închiderii procedurii cu nerespectarea dispozițiilor legale precum și a spiritului legii.
Închiderea procedurii echivalează în acest caz cu o antepronunțare a instanței de judecată asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivului, aceasta nefiind supusă dezbaterilor instanței de judecată.
Instanța de fond a reținut eronat faptul că nu s-a solicitat autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, deși AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bas olicitat aceasta în mod expres, legea nepunând o condiție de formă pentru o asemenea solicitare.
Din considerentele hotărârii nu rezultă motivele care au stat la baza hotărârii, afirmația instanței de fond fiind exprimată într-o simplă frază, situație în care, invocându-se practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta arată că insuficienta motivare echivalează cu lipsa de motivare a sentinței.
Faptul că AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, în calitate de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanță.
Recurenta apreciază și că judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii întemeiate pe articolul 138 din Legea nr.85/2006, ca fiind un complex de cauze și condiții care au dus la ajungerea societății în încetare de plăți.
Faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea fostei conduceri și starea de insolvență nu este relevantă în speța dedusă judecății, atâta timp cât legea nu face referire expresă la aceasta, legiuitorul folosind expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă, în raport de motivele de recurs, actele cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor dezvoltate de recurentă în sprijinul motivelor de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Din actele cauzei, rezultă că prin sentința comercială nr. 530F din 19.12.2005 s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 împotriva debitoarei SC COM SRL (fila 65 dosar fond), la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice
AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B a formulat cerere de înscriere a creanței la 23.01.2006 (fila 75 dosar fond), prezentându-se în instanță la ședințele din 27.09.2006 (fila 183) 15.12.2006 (fila 237), 16.02.2007 (fila 253) și 8.06.2007 (fila 278), fără a solicita atragerea răspunderii patrimoniale conform articolului 124 din Legea nr.64/1995, nici până la intrarea în vigoare a Legii nr.85/2006 și nici după aceea și fără să formuleze cerere de autorizare a Comitetului creditorilor în baza articolului 138(3) din Legea nr.85/2006 pentru introducerea unei asemenea acțiuni, cu atât mai mult cu cât făcea parte din Comitetul Creditorilor potrivit încheierii Judecătorului - sindic de la 26.04.2006 (fila 139),
Singura cerere adresată tribunalului d e către AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B(excluzând cererea de înscriere a creanței de la 23.01.2006 - fila 75) a fost cea prin care solicitaconvocarea Comitetului creditoriloravând ca punct la ordinea de zioportunitatea promovării cererii de atragere a răspunderii patrimonialeprecum șisolicitare în vederea autorizării de către instanțăa formulării cererii întemeiată pe articolul 138 din Legea nr.85/2006.
Numai că cererea, astfel cum s-a menționat în precedent, a plecat de la AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B sub nr. 4369 la data de 15.02.2008 (data termenului de judecată pentru care se afla sub incidența articolului 153(1) Cod procedură civilă având termen în cunoștință) și s-a înregistrat la Tribunalul Ialomița la 18.02.2008, după pronunțarea sentinței atacate când instanța era dezinvestită (filele 308 și 310 dosar fond).
Așa fiind, critica recurentei privind nepronunțarea judecătorului sindic asupra cererii de autorizare pentru formularea acțiunii întemeiate pe articolul 138 din Legea nr.85/2006 deși era legal învestită, este lipsită de fundament și în fapt și în drept.
În aceste condiții nici argumentele recurentei, în sensulantrepronunțării instanței asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivuluiprin măsura închiderii procedurii, prin măsura închiderii procedurii sau argumentul privind reținerea eronată de către Judecătorul - sindic că nu s-a formulat cerere de atragere a răspunderii, nu sunt întemeiate.
Motivul de recurs, ce vizează lipsa considerentelor care au stat la baza hotărârii este nefondat, neputându-se aprecia că din motivarea instanței de fond (fie ea și succintă) nu rezultă considerentele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului sindic pentru închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Cât privește aprecierea, în sensul că imposibilitatea de a recupera suma cu care s-a înscris la masa credală constituie o premisă pentru a determina Judecătorul - sindic să oblige persoanele responsabile la plată, fapt pe care nu l-a cercetat instanța de fond, Curtea reține că susținerea recurentei este lipsită de temei legal, în lipsa unei cereri formulate de unul din titularii acțiunii răspundere civilă conform articolului 138(1) și (3) din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, adică în lipsa cererii administratorului judiciar sau a lichidatorului (articolul 138 alineat 1) sau a Comitetului creditorilor (articolul 138 alineat 3), nu i se poate imputa judecătorului sindic neaplicarea corectă a "regulilor răspunderii întemeiate pe articolul 138 din Legea nr.85/2006", nefiind suficient ca cel înscris la masa credală să nu-și fi recuperat creanța în timpul procedurii, fie el și
În fine, chiar dacă nu s-a supus judecății vreo cerere de atragere a răspunderii în temeiul articolului 138 și prin urmare, nu s-a pronunțat nici o hotărâre în acest sens, opinia S, referitoare la modalitatea în care legiuitorul a statuat asupra necesității existenței raportului de cauzalitate, este contrazisă de articolul 138 (1) din legea nr. 85/2006.
În temeiul noii reglementări (articolul 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006), nu poate fi angajată răspunderea unei persoane, dacă aceastanu a cauzatstarea de insolvență a debitorului.
În aceste condiții și cu aceste considerente, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și nici alte motive de modificare sau casare a sentinței în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul nefondat și în consecință, în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă urmează să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.67/F/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ I, ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, PRIMĂRIA S, și intimata debitoare SC COM SRL prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
20.05.2008
Tribunalul Ialomița
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci