Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 518/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 518/
Ședința publică de la 23 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul social în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 106/13.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu intimații - - SRL - prin lichidator judiciar, DGFP V, - SRL - prin lichidator judiciar - SRL și ORC TRIBUNALUL VRANCEA, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimata debitoare prin lichidator judiciar " ", lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform prevederilor art. 86 din OUG 51/1998 și OUG 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003. Se referă, de asemenea, că, la data de 19 iunie 2008 intimata debitoare prin lichidator a depus la dosar întâmpinarea formulată la recursul AVAS, însoțită de acte constând în: raportul final al debitoarei și bilanțul general.
Lichidatorul intimatei debitoare învederează că înscrisurile depuse la dosar i-au fost comunicate și recurentei la data de 18 iunie 2008, conform dovezii depuse la dosar.
Intimata debitoare prin lichidator, întrebată fiind precizează că în prezenta cauză nu s-a constituit comitetul creditorilor. Dosarul de lichidare a fost înregistrat în anul 2002, cererea fiind formulată în temeiul Legii 64/1995 iar închiderea procedurii s-a efectuat în baza Legii 85/2006.Susține că nu are alte cereri.
După verificarea actelor existente la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată.
Intimata debitoare prin lichidator solicită respingerea recursului declarat de creditoarea AVAS ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 106/13.03.2006, TRIBUNALUL VRANCEA, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a aprobat raportul final și bilanțul general, a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea - Do SRL Focșani și a dispus radierea acesteia din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut pe baza actelor din dosar că pe parcursul lichidării s-au valorificat bunurile din averea debitoarei, iar fondurile obținute au fost distribuite pe bază de plan, între creditori conform tabelului definitiv.
De asemenea, cu toate că cererea de atragere a răspunderii a foștilor administratori ai debitoarei și, formulată de lichidatorul judiciar a fost admisă, nu s-a putut recupera sume de la aceștia, motivat de însolvabilitatea lor.
Cum s-au efectuat toate operațiunile de lichidare, lichidatorul judiciar depunând raportul final, ce a fost comunicat creditorilor personal, inclusiv prin fax către AVAS B care nu a formulat obiecțiuni, judecătorul sindic l-a aprobat.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, creditoarea AVAS B, a declarat recurs invocând nelegalitatea acesteia (art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă).
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea a arătat că în mod greșit judecătorul sindic a aprobat raportul final în condițiile în care conform art. 129 din Legea nr. 85/2006 avea obligația imperativă de a convoca adunarea creditorilor în termen de 30 zile de la afișarea raportului final.
În aceste condiții apreciază că nerespectarea dispozițiilor legale privind publicarea și convocarea în vederea aprobării raportului final cade sub incidența prevederilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, critică sentința sub aspectul că s-a dispus închiderea procedurii cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 140 si 142 alin. 1 din aceeași lege.
Apreciază că nemenționarea posibilității creditorilor de a executa sentința de antrenare a răspunderii în hotărâre este greșită.
Astfel, prin închiderea procedurii fără să se facă mențiunea privind persoanele răspunzătoare de pasivul falitei, creditorii sunt în imposibilitate de a-și mai îndestula creanțele rămase neacoperite în cadrul procedurii insolvenței.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru reluarea procedurii de la ultimul act procedural legal îndeplinit.
Prin întâmpinare lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind temeinică și legală sentința atacată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Verificând și analizând sentința criticată prin prisma aspectelor invocate, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce va fi menținută.
Astfel, susținerea că raportul final a fost aprobat fără a fi comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență și că nu a fost convocată adunarea creditorilor în termen de 30 zile de la afișarea raportului final nu poate fi primită în condițiile în care acesta din urmă a fost comunicat la termenul din 31.01.2008 în sala de ședință, fiind acordat încă un termen pentru ca lichidatorul să-l publice în Buletinul procedurilor de insolvență, tocmai pentru a da posibilitatea creditorilor să formuleze obiecțiuni.
Cum nici un creditor, până la termenul ce s-a acordat la 13.03.2008 nu a formulat obiecțiuni, în mod corect judecătorul sindic a aprobat raportul final.
În consecință, se constată că judecătorul sindic, după comunicarea raportului final a convocat de fapt, adunarea creditorilor, la termenul ce l-a acordat, respectând dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006, modificată.
Referitor la executarea silită a foștilor administratori ai debitoarei se reține că potrivit dispozițiilor art. 142 din Legea 85/2006, modificată, executarea silită a hotărârilor prin care a fost antrenată răspunderea materială a persoanelor vinovate de aducerea societății comerciale în stare de faliment (art. 138 alin. 1) se efectuează de executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă. Tot acest text mai prevede că executorul judecătoresc repartizează sumele din executarea silită "în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator".
Prin urmare, executarea silită va începe în baza unei cereri de executare silită care se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel (art. 3731alin. 1 Cod proc. civ. modificat și completat prin Legea 459/6 decembrie 2006). Textul art. 142 din Legea nr. 85/2006 nu conține dispoziții referitoare la executarea silită a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia insolvenței, ci prevede expres că executarea silită se efectuează, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
Față de cele ce preced, creditorii pot solicita punerea în executare a hotărârilor pronunțate în procedura insolvenței cu respectarea dispozițiilor referitoare la executarea silită din Codul d e procedură civilă, neavând relevanță că în hotărârea recurată judecătorul sindic a făcut sau nu a făcut trimitere la dispozițiile art. 142 din Legea privind procedura insolvenței.
În aceste condiții criticile creditoarei sunt neîntemeiate, neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9, astfel cum au fost invocate.
Așadar, recursul declarat de creditoarea AVAS B, nefiind fondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul social în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 106/13.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu intimații - - SRL - prin lichidator judiciar, DGFP V, - SRL - prin lichidator judiciar - SRL și ORC TRIBUNALUL VRANCEA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 iunie 2008.
Pt. Președinte, - - Cf. art. 161, PREȘEDINTE, | Pt. Judecător, dr. - - Cf. art. 261, PREȘEDINTE, | Pt. Judecător, dr. - - Cf. art. 261, PREȘEDINTE, |
Grefier, - - |
Red.
Tehno:
3 ex./ 11.07.2008
Fond:
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure