Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 540/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 195/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 540
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier -
************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de creditoarea SC C- B împotriva Sentinței comerciale nr.693/05.12.2008 pronunțată de Secția Comercială a Tribunalului Ialomița în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimat debitoare SC SRL prin lichidator CONS
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la fila 25 din dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost depuse la dosar răspuns la întâmpinare în două exemplare și copia dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru pentru suma de 20 lei, după care:
Recurenta creditoare, prin avocat, depune în original chitanța privind plata taxei judiciare, ce este anulată de C și susține că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în susținerea recursului.
Recurenta creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și dispunerea continuării procedurii de faliment, fără cheltuieli de judecată.
pe scurt motivele invocate în recurs, arătând faptul că administratorul judiciar nu și-a îndeplinit toate obligațiile, nu a fost notificat de către lichidator să înainteze cheltuielile și nu a făcut raport de activitate.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.693 F din 5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița prin judecător-sindic în dosarul nr- s-a admis cererea administratorului judiciar CONS S și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că administratorul judiciar desemnat în dosar a solicitat închiderea procedurii conform articolului 131 din Legea nr.85/2006 modificată prin OUG nr. 170/2008 cu motivarea că nu au fost identificate bunuri în averea SC SRL, că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii și că se impune închiderea procedurii în baza articolului legal invocat de administratorul judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC C- care solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și continuarea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL.
În motivarea recursului se arată că societății creditoare nu i-a fost comunicată notificarea cu deschiderea procedurii insolvenței, că nu a fost convocată nici o adunare a creditorilor în dosar și că adresa administratorului judiciar desemnat în cauză prin care s-a solicitat închiderea procedurii insolvenței conform cu articolul 131 din lege, i-a parvenit recurentei abia la data de 5.12.2008 (când s-a și pronunțat hotărârea atacată).
Mai arată creditoarea că administratorul judiciar avea obligația să întocmească un raport de activitate în dosar potrivit cu articolul 20 din Legea nr.85/2006 și că, în lipsa convocării adunării creditorilor acesta nu avea ce anume să prezideze. Se învederează nesocotirea dreptului la apărare al creditoarei.
Intimata a formulat întâmpinare prin care se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor recurentei.
S-au depus la dosar de către creditoare note scrise intitulate răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de sentința atacată și motivele de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu articolul 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este fondat și în temeiul articolului 312 alin. 3 Cod procedură civilă urmează să îl admită, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre continuarea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL S pentru următoarele considerente:
SC C- a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL potrivit cu prevederile articolului 31 raportat la articolul 3 din Legea nr. 85/2006, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr- la data de 15.08.2008. Primul termen de judecată a fost fixat în dosar pentru data de 10.10.2008.
La primul termen de judecată fixat în dosar a fost admisă de către judecătorul-sindic cererea creditoarei și în baza articolului 33 alin. 6 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL iar în temeiul articolului 34 din lege i-a fost ridicat debitoarei dreptul de administrare. A fost numit administratorul judiciar CONS
Reține că judecătorul-sindic i-a pus în vedere administratorului judiciar să își aducă la îndeplinire, în mod corespunzător atribuțiile prevăzute de articolul 20 din lege și că au fost enunțate mențiunile obligatorii ale notificării. S-a fixat un nou termen de judecată pentru data de 5.12.2008.
Până la următorul termen de judecată, s-a întocmit de către administratorul judiciar un tabel preliminar al obligațiilor debitoarei și s-a adus la cunoștință instanței de fond faptul că nu se poate întocmi un raport de activitate asupra cauzelor care au condus debitoarea în stare de insolvență.
La data de 5.12.2008, dată la care s-a și închis procedura insolvenței în condițiile reținute mai sus creditoarea SC C- primește o adresă din partea administratorului judiciar prin care i se pune în vedere să avanseze sumele necesare pentru plata cheltuielilor administrative, în vederea continuării procedurii.
Reține că, nu au fost respectate dispozițiile articolului 62 alin. 1 lit. e din Legea nr.85/2006 și că nu a fost întocmit primul raport de activitate de către administratorul judiciar cum impun cerințele articolului 54 din lege.
Nu are relevanță faptul că nu i-au fost puse la dispoziție administratorului judiciar toate înscrisurile necesare pentru a se putea întocmi primul raport de activitate.
Potrivit cu articolul 55 din Legea nr.85/2006 administratorul judiciar avea obligația de a reconstitui actele debitorului, considerate de maximă importanță pentru procedura insolvenței iar acestor prevederi legale li se alătură în completare și dispozițiile articolului 56 din lege.
Obligația administratorului judiciar de a întocmi în condițiile expuse un raport rezultă "ex lege" iar judecătorul-sindic trebuia să țină seama de normele imperative care impun respectiva obligație.
De altfel singurul înscris care se află la baza hotărârii de închidere a procedurii generale a insolvenței este reprezentat de adresa Primăriei Municipiului S prin care se învederează faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri impozabile declarate.
Acest înscris nu echivalează cu o analiză detaliată situației în care se găsește debitoarea și nu poate justifica aplicarea dispozițiilor articolului 131 din Legea nr.85/2006 modificată prin OUG nr. 173/2008 în care se folosește sintagma "nu există bunuriîn averea debitoarei.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile legale invocate Curtea în temeiul articolului 312 alin. 3 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe la judecătorul-sindic pentru continuarea procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta creditoare SC C- B împotriva Sentinței comerciale nr.693/05.12.2008 pronunțată de Secția Comercială a Tribunalului Ialomița în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator CONS
Casează hotărârea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, la judecătorul-sindic pentru continuarea procedurii insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2009
.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red. Jud.
Tehnored.IN
2 ex
20.04.2009
Tribunalul Ialomița
Judecător sindic:
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Gabriela