Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 565/R-COM

Ședința publică din 22 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu

Grefier - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea SC 2000 SA, cu sediul în strada - B, - județul A, împotriva sentinței nr. 322/F din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoare SC INDUSTRIAL ȘI COMPANIA () B, SC SA și administratori judiciari și CÂMPULUNG.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 15 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea asupra recursului s-a amânat la data de 22 mai 2009, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele

La data de 25.06.2008 creditorul SC SA B a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului său SC 2000 SA P pentru o datorie neachitată în sumă de 164.526,15 lei la care se adaugă suma de 94.561,1 lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii creditorul a arătat că ambele părți au semnat Convenția de Participare la pentru Ziua Următoare încheiată cu SC PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ SA ce avea ca obiect dreptul de a tranzacționa pe pentru ziua următoare, de a primi de la confirmarea cantităților tranzacționate, a notei zilnice de decontare, de a plăti /încasa conform obligațiilor/drepturilor nete zilnice în condițiile în care prevederile Convenției și ale anexelor sunt pe deplin îndeplinite.

În temeiul acestor raporturi strict reglementate creditorul a furnizat debitorului său energie electrică, consemnată în notele de decontare bilaterală pentru întocmite de către SA, și a emis în acest sens facturi în lunile august, septembrie și octombrie 2006, neachitate, pentru suma de 164.526,15 lei.

Pentru neachitarea facturilor în termenul prevăzut în Convenție creditorul arată că a calculat și penalități de întârziere în sumă de 94.561,1 lei conform dispozițiilor prev. de art. 120 pct.7C.pr.fiscală.

În dovedire s-au depus la dosar facturile fiscale neachitate cu confirmare de primire la debitor, notele de informare săptămânală pentru emise de către SA, extrase din Convenție, adrese din partea SA și Ordinul nr. 36/31.08.2005 emis de ANRE.

La data de 29.09.2008 debitorul a formulat contestație la cererea creditorului prin care invocă lipsa creanței certe, lichide și exigibile, lipsa contractului direct între părți și contestă starea de insolvență.

În completare s-a solicitat obligarea creditorului la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea pretinsei creanțe.

La data de 21.07.2008 creditorul SC INDUSTRIAL ȘI COMPANIA () SA a formulat o cerere identică asupra aceluiași debitor SC 2000 SA pentru o datorie declarată în sumă de 1.312.898,5 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere în achitarea facturilor.

În motivarea cererii creditorul a invocat aceeași Convenție semnată de ambele părți cu SC SA în temeiul căreia a livrat energie electrică debitorului, neachitată la termen.

Creditorul a mai arătat că a calculat penalitățile de întârziere în conformitate cu prevederile art. 5.3.8 din convenție și ale Legii nr. 210/2005 care în art. IV a înlocuit noțiunile de dobânzi și/sau penalități de întârziere cu noțiunea de majorări de întârziere, stabilite în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere.

În dovedire s-au depus la dosar factura cu valoarea penalităților, modul de calcul al penalităților, Convenția de participare cu anexele sale, corespondența cu SA, facturi pentru energia tranzacționată.

La data de 13.08.2008 debitorul a formulat contestație și la această cerere invocând lipsa creanței certe, lichide și exigibile și în acest sens a arătat că debitul se poate stabili doar pe calea unei acțiuni de drept comun, întrucât se contestă aplicarea penalităților și calculul acestora.

Debitorul a contestat starea de insolvență și a solicitat obligarea creditorului la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței.

La data de 14.10.2008 creditorul a formulat și depus la dosar un răspuns la contestație în care a arătat că certitudinea creanței sale rezultă din actul de creanță, respectiv Convenția de participare la pentru Ziua Următoare, iar modalitatea de calcul este prevăzută în mod expres, astfel că această creanță este și lichidă și exigibilă.

La termenul de judecată din data de 14.10.2008 s-a dispus în temeiul art. 31 alin.3 din Legea nr. 85/2006 conexarea celor două cereri și s-a dat cuvântul în dezbateri de fond.

Pronunțarea a fost amânată pentru data de 21.10.2008 în vederea depunerii la dosar a concluziilor scrise.

Creditorul SC SA a solicitat în concluziile sale admiterea cererii și deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului său, iar debitorul în concluziile sale a solicitat respingerea cererii creditorului SC SA întrucât creanța sa nu este certă, lichidă și exigibilă și respingerea cererii creditorului SC INDUSTRIAL ȘI COMPANIA()SA pe considerentul că datoria invocată a fost achitată prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare de energie electrică nr. 15/14.01.2008 în temeiul căruia SC 2000 SA a vândut creditorului energie electrică de o valoare ce a stins complet datoriile vânzătorului și a mai rămas o datorie a creditorului în sumă de 98.381,73 lei.

De asemenea, s-a invocat lipsa creanței certe, lichide și exigibile, precum și lipsa contractului între părți, cu clauză penală.

Alăturat concluziilor scrise au fost depuse actele despre care s-a făcut vorbire.

Având în vedere că debitorul prin concluzii scrise a invocat o apărare nouă și întrucât actele depuse de debitor nu au fost puse în discuția părților, la data de 21.10.2008 cauza a fost repusă pe rol în acest scop.

La data de 09.12.2008 creditorul SC INDUSTRIAL ȘI COMPANIA() SA a depus la dosar o cerere completatoare prin care și-a diminuat cuantum-ul creanței invocate de la 1.312.898,5 lei la 1.214.516,77 lei având în vedere obligația de plată către debitoare în sumă de 98.381,73 lei, rezultată din executarea contractului de vânzare-cumpărare de energie electrică nr.44/07.02.2007

A mai arătat creditorul că încheierea acestui contract nu a fost de natură să anuleze obligația debitorului SC 2000 SA de a achita penalitățile pentru achitarea cu întârziere a facturilor emise, așa cum prevede art. 5.3.8 din Convenție.

La aceeași dată debitorul a depus la dosar un set de acte.

La data de 06.01.2009 debitorul a depus la dosar înscrisuri noi printre care un proces-verbal încheiat la 15.12.2008 cu creditorul SC SA cu ocazia concilierii directe în urma căreia debitorul s-a obligat să efectueze o plată eșalonată, iar creditorul s-a obligat să renunțe la pretențiile sale din cauza înregistrată sub nr- aflată pe rolul Tribunalului Argeș.

Drept consecință a concilierii, creditorul a depus la dosar la data de 28.01.2009 cerere prin care a declarat că renunță la pretențiile deduse judecății.

La data de 06.11.2008 creditorul SC SA Baf ormulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva aceluiași debitor SC 2000 SA Pitești pentru o datorie în sumă de 51.951,01 lei, reprezentând penalități de întârziere în achitarea facturilor emise.

În motivarea cererii creditorul a invocat același cadru legal de desfășurare a raporturilor între părți, respectiv participarea la pentru Ziua Următoare, întemeiată pe Convenția încheiată cu SA, în vederea vânzării-cumpărării de energie electrică. Creditorul în calitate de vânzător pe această piață strict reglementată a emis către debitor 32 de facturi în perioada 28.04.2006-13.11.2006, ce trebuiau plătite conform Convenției în 7 zile de la data primirii. Plata s-a efectuat de către debitor cu mare întârziere, respectiv în perioada 22.11.2006-02.05.2007 motiv pentru care s-au emis două facturi de penalități: nr.1447/12.12.2006 pentru suma de 19.093,18 lei și nr.1628/24.09.2007 pentru suma de 32.857,83 lei.

În dovedire creditorul a depus la dosar Convenția încheiată cu SC SA, facturile fiscale de penalități cu confirmările de primire și calculul penalităților.

La data de 26.11.2008 debitorul a formulat contestație în care a invocat și de această dată lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, neacceptarea la plată a facturilor, lipsa unui contract direct între părți care să cuprindă o clauză penală și unilateralitatea calcului penalităților ce determină contestarea îndreptățită.

În final s-a solicitat obligarea creditorului la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței pretinse.

La data de 21.11.2008 creditorul a completat materialul probatoriu cu facturile emise pentru energia cumpărată, extrase de cont, ordine de compensare.

La data de 09.01.2009 creditorul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației debitorului întrucât creanța invocată este certă deoarece rezultă din convenția încheiată de ambele părți cu SC SA, este lichidă deoarece câtimea majorărilor de întârziere este determinabilă potrivit convenției și deciziei președintelui ANRE nr. 1065/2006 și este exigibilă deoarece s-a depășit termenul scadent de plată al energiei electrice furnizată.

Cauza a fost trimisă spre conexare la dosarul nr- în care creditori sunt SC Industrial și Compania () SA și SC SA.

La termenul de judecată din data de 3.02.2009 judecătorul-sindic a luat act în temeiul art. 246C.pr.civ. de renunțarea creditorului SC SA la judecata propriei cereri de deschidere a procedurii de insolvență împotriva debitorului SC 2000 SA și a dispus în temeiul art. 31 alin.3 din Legea nr. 85/2006 conexarea cererii creditorului SC SA la cererea creditorului SC INDUSTRIAL ȘI COMPANIA()SA.

La același termen de judecată debitorul a depus la dosar Convenția de participare înregistrată la SC SA sub nr. 5768/21.06.2005 și documente de plată către SC SA.

La data de 05.02.2009 creditorul SC SA a depus la dosar un set de acte doveditoare.

La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea creditorului SA și a debitorului SC 2000 SA.

Prin sentința nr. 322/24 Martie 2009 judecătorul sindic, în temeiul art.31 din Legea nr.85/2006 modificată a admis cererile creditorilor.

În temeiul art.33 alin.4 din lege judecătorul sindic a respins contestațiile debitorului SC 2000SA și a deschis procedura generală de insolvență împotriva sa.

În temeiul art.34 a desemnat în calitate de administratori judiciari pe Pitești și Câmpulung, cărora le-a stabilit atribuțiile prevăzute de art.20 cu retribuții lunare în sumă de 3.000 lei fiecare, plătite din averea debitorului.

În temeiul art.35 s-a dispus că debitorul este obligat să depună la dosar până la 06.04.2009 actele prevăzute de art.28, alin.1 și că în temeiul art.36 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În temeiul art.37 s-a dispus comunicarea sentinței către instanțele judecătorești din Pitești iar în temeiul art.42, alin.2 s-a dispus indisponibilizarea acțiunilor ori a părților sociale sau de interes în registrele speciale de evidență.

Judecătorul sindic a pus în vedere debitorului obligațiile prevăzute de art.44 din lege și administratorilor judiciari obligațiile prevăzute de art.45 din lege.

S-a dispus ca debitorul să păstreze dreptul de administrare în următoarele condiții: toate actele financiar -contabile ale debitorului vor fi avizate de către un administrator judiciar, conferă administratorilor judiciari drept de dispoziție asupra cheltuielilor de personal și de producție.

S-a dispus că în temeiul art.61 administratorii judiciari vor notifica deschiderea de procedură.

În temeiul art.62 au fost stabilite următoarele termene: termenul limită de înregistrare a declarațiilor de creanțe la 22.05.2009, termenul de verificare a creanțelor și întocmire afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe la 29.05.2009, termen de contestare a creanțelor înscrise în tabelului preliminar la 12.06.2009, termen de definitivare a tabelului de creanțe la 23.06.2009, prima ședință a adunării creditorilor va avea loc la 03.06.2009.

S-a dispus ca la data de 22.05.2009 administratorii judiciari vor întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului.

S-a stabilit termen de continuare a procedurii la 12.05.2009 în vederea discutării raportului scurt.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că pentru Ziua Următoare reprezintă un cadru centralizat de tranzacționare a energiei electrice având drept principal scop punerea la dispoziția participanților a unui mecanism funcțional de echilibrare a portofoliului de contracte pentru un interval definit de o zi și anume următoarea zi după ziua de tranzacționare.

de funcționare ale acestui tip de piață angro de energie electrică sunt supravegheate prin intermediul operatorului pieței de energie electrică SC SA. Participarea la această piață este voluntară și permisă tuturor părților licențiate înregistrate ca participanți la. pentru Ziua Următoare este constituită dintr-o multitudine de contracte bilaterale încheiate între diverși participanți și operatorul pieței de energie electrică, denumite Convenții de participare.

S-a reținut că potrivit Convenției, în momentul tranzacționării pe, SC SA se interpune în cadrul tranzacției în calitate de contraparte în raport cu părțile care au inițiat tranzacția, poziție în care este îndreptățit și responsabil pentru efectuarea plăților și încasărilor în vederea stingerii obligațiilor rezultate din tranzacționarea pe.

Art.5.3 din anexa 1 Convenției impune ca ambele părți să respecte obligațiile reciproce ce le revin, respectiv pentru SC SA să transmită participantului în prima zi financiară a fiecărei săptămâni calendaristice Nota de Informare pentru decontare săptămânală, iar pentru participant, dacă are drepturi de încasare, să emită factura corespunzătoare către ceilalți participanți la.

S-a reținut că art. 5.3.5 arată că factura va fi plătită de participantul în cauză în termen de 7 zile financiare de la data primirii. În cazul neachitării facturii de către un participant în termen de 7 zile art. 5.3.9 dă dreptul de a se adăuga plata unei penalități corespunzătoare ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței și până în ziua plății.

În conformitate cu prevederile art. 9 din Convenție părțile își asumă în totalitate anexele acesteia, ceea ce face ca prin semnarea acestor Convenții participanții să achieseze la decontarea bilaterală fără participarea operatorului pieței de energie electrică.

În cauză, s-a reținut că debitorul SC 2000 SA a încheiat la data de 21.06.2005 Convenția cu SC SA, creditorul SC INDUSTRIAL ȘI COMPANIA() a încheiat aceeași convenție la data de 28.06.2005, iar creditorul SC SA la data de 16.11.2005.

Ambii creditori invocă creanțe reprezentând penalități de întârziere calculate urmare a achitării cu întârziere a facturilor emise potrivit notelor de informare pentru decontare transmise de către SC SA.

S-a reținut că art. 379.pr.civ. definește creanța certă ca fiind cea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Actul de creanță din care rezultă creanța îl reprezintă Convenția de participare încheiată la data de 21.06.2005 împreună cu anexele sale ce au fost asumate în totalitate de către debitor, astfel că nu se poate reține că cele două creanțe nu sunt certe.

Sa mai reținut că art. 379 alin.4 pr.civ. califică creanța ca fiind lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță,chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală. Creanțele celor doi creditori sunt lichide întrucât câtimea lor este determinată în actul de creanță, respectiv Convenția de participare-art.5.3.9, ca fiind penalitatea corespunzătoare ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței.

S-a reținut că suma determinată de către creditori nu reprezintă altceva decât o socoteală, acceptată de către de norma sus-citată, ce nu poate fi atacată sub aspectul inexistenței lichidității.

Apărarea debitorului privind lipsa contractelor între părți a fost respinsă ca nefondată în măsura în care anterior s-a amintit despre asumarea în totalitate a anexelor la Convenție de către participanții la și la asumarea drepturilor și obligațiilor rezultate din Convenție, ce determină izvorârea din această Convenție de drepturi și obligații și între participanți în mod direct și nu doar mediat prin intermediul operatorului pieței de energie electrică.

De asemenea a fost respinsă ca nefondată apărarea ulterioară a debitorului prin care a arătat că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de energie electrică înregistrat la debitor sub nr. 15/14.01.2008 s-au acoperit toate datoriile pe care le avea la creditorul SC SA întrucât scopul vânzării era stingerea datoriei debitorului pentru perioada septembrie 2006-decembrie 2006 pentru energia achiziționată pe și nu pentru penalitățile la achitarea cu întârziere. electrică livrată de debitor a fost mai mare decât cea asumată prin contract, rezultând suma de 98.381,73 lei, pe care creditorul SC SA a imputat-o pe total creanță invocată. În final creditorul a arătat că deține o creanță asupra patrimoniului debitorului în sumă de 1.214.516,77 lei.

În raport de contestațiile debitorului a fost analizată și adresa nr. 8890/28.11.2007 emisă de debitor și înaintată creditorului SC SA prin care face cunoscut refuzul la plată al facturilor reprezentând majorările de întârziere pe considerentul că "veniturile din despăgubiri, amenzi, penalități sunt venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a activității și sunt recunoscute în contabilitate pe măsura încasării acestora". În această corespondență debitorul nu a pus în discuție neplata pentru faptul că datoria nu este certă, lichidă și exigibilă, rezultată dintr-un contract direct sau calculul nu ar fi exact, ci, în fapt, datoria a fost recunoscută numai că plata nu se putea efectua datorită constrângerilor contabile.

Față de această situație de fapt, judecătorul-sindic a constatat că cei doi creditori au calitatea de creditori îndreptățiți să solicite deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului lor, așa cum definește art.3 alin.1 pct.6 din Legea nr. 85/2006, iar cuantum-ul creanțelor depășește valoarea-prag instituită de art. 3 alin.1 pct.12 din lege.

S-a reținut că faptul neachitării datoriilor pe o perioadă mai mare de 30 de zile de la scadență duce la concluzia impusă de art. 3 alin.1 pct.1 lit. a din lege că debitorul se află în vădită stare de insolvență și deși a afirmat că nu se află în insolvență debitorul nu a adus dovezi în acest sens.

Mai mult, s-a reținut că la dosarul cauzei a fost depusă la data de 03.02.2009 o declarație de creanțe formulată de către SC DISTRIBUȚIE SA pentru suma de 1.354.445,45 lei fapt ce confirmă încă o dată că debitorul se află în stare de insolvență.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC 2000 SA Pitești, solicitând admiterea acestuia și respingerea cererii de deschidere a procedurii.

Se solicită totodată suspendarea sentinței judecătorului sindic până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivare s-a arătat că soluția pronunțată de judecătorul sindic duce la blocarea activității curente a societății - recurente pentru plata unor penalități stabilite unilateral care nu au rezultat din contract.

Se contestă caracterul, cert, lichid și exigibil al creanțelor solicitate de către creditori atâta vreme cât între părți nu a existat contract semnat iar sumele au fost achitate cele două societăți introducând cererea în deschiderea procedurii fără respectarea disp.art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006.

La 28 aprilie 2009, s-a formulat cerere de preschimbare a termenului având în vedere faptul că până la soluționarea recursului la 5 iunie 2009 societatea recurentă este afectată prin deschiderea procedurii.

La 8 mai 2009, au fost depuse motive de recurs în completare în care s-a arătat că cei doi creditori nu au achitat cauțiunea de 10% și au stabilit în mod unilateral penalitățile de întârziere fără ca judecătorul sindic să admită efectuarea unei expertize contabile.

Mai mult, creditorul SA B, primul care a cerut deschiderea procedurii de insolvență, a renunțat la judecată în temeiul art.246 proc.civ întrucât în procedura somației de plată și pe drept comun a pierdut procesele cu recurenta.

Se arată totodată că prin sentința atacată nu au fost respectate prevederile art.11 lit. c) din Legea nr.85/2006 privind desemnarea prin sentința de deschidere a procedurii a unui practician în insolvență.

Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor se susține că sumele nu sunt constatate printr-un înscris determinată printr-un statutul, regulament sau înscris însușit de părți prin semnătură pentru executarea anumitor lucrări sau prestarea unor servicii.

Se arată că, penalitățile calculate ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor emise potrivit notelor de informare nu pot fi achitate deoarece notele de informare au fost transmise de către un terț, SC SA.

La termenul din 15 mai 2009, stabilit pentru comutarea termenului de judecată, în temeiul art.153 proc.civ. instanța a admis cererea și a comutat termenul la aceeași dată.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Principala critică adusă de către recurentă sentinței atacate are în vedere caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor solicitate.

Creditorii au solicitat deschiderea procedurii insolvenței justificat de faptul că pârâta le datorează penalități de întârziere pentru facturile emise, pentru energia electrică livrată debitoarei și neachitată în termenul contractual prevăzut în act.

Temeiul acestor penalități, invocat de către creditor este dat de convenția de participare la pentru ziua următoare încheiată de către creditori în calitate de participanți și SA, convenție pe care a încheiat-o și SC 2000 SA cu același SA.

Deși apărarea principală formulată de către recurentă are în vedere lipsa unei convenții de participare la pentru ziua următoare, se constată că asemenea convenții au fost semnate de către recurentă cu consecința însușirii tuturor efectelor produse de acestea, în speță, aplicarea penalităților în temeiul art. 5.3. din convenție.

Deși se invocă jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de APEL PITEȘTI cu privire la cereri similare formulate împotriva recurentei pentru plata penalităților de întârziere în temeiul aceleași convenții de participare la pentru ziua următoare se constată că în cauzele respective (dosar nr- al Curții de APEL PITEȘTI, dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu a fost depusă o asemenea convenție semnată de către debitoare.

Or, în dosarul de față la filele 218, 219 și următoarele, se află convenția de participare la semnată prin reprezentanți de SC 2000 SA Pitești, în aceasta făcându-se mențiunea la art.9 că părțile sunt informate pe deplin și își asumă în totalitate Anexele Convenției.

În art. 5.3 din Anexele la Convenție este reglementat modul de plată a facturilor emise către participantul semnatar, respectiv în 7 zile financiare de la data emiterii sau primirii, art. 5.3.6 arătând expres modalitatea în care se poate contesta suma facturată de una din părți. Potrivit art. 5.3.9 în cazul neachitării în termenul legal a facturilor emise se adaugă plata unei penalități corespunzătoare ca procent al dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până în ziua plății.

Or, facturile emise de către creditori pentru energie (filele 50 -105 dosar -- pentru perioada 2005 - 2006), comunicate pârâtei, nu au fost contestate de către debitoare, ci au fost chiar achitate, însă cu întârziere.

Din contractul de vânzare - cumpărare al energiei electrice încheiată între SC 2000 SA și SC SA (filele 108 - 116 din dosarul -), rezultă că obiectul contractului îl constituie vânzarea de energie electrică de către recurentă în scopul stingerii datoriei vânzătorului față de creditorul - cumpărător SC SA în perioada septembrie 2006 - decembrie 2006, pentru energia achiziționată pe pentru ziua următoare.

De asemenea în concluziile scrise formulate de către recurentă (filele 100 - 104) se arată că întreaga datorie față de creditoare a fost achitată abia după 14 ianuarie 2008, la semnarea contractului sus menționat.

Ca atare, datoria pentru contravaloarea energiei electrice a fost recunoscută și achitată de către recurentă însă cu întârziere, astfel că penalitățile aferente, creanțe accesorii determinate în temeiul art. 5.3 din Convenția de participare la, reprezinte creanțe, certe, lichide și exigibile.

În cauzele anterioare invocate ca practică judiciară de către recurentă nu a fost avută în vedere convenția de participare la pentru ziua următoare semnată de către creditoare, aceasta apărându-se constant în sensul că nu ar fi semnat o asemenea convenție, deși așa cum s-a arătat mai sus în dosarul privind cererea de insolvență această convenție a fost depusă (218-219), rezultând faptul că debitoarea și-a însușit în realitate toate condițiile de participare la. Acest aspect a fost reținut și în ultima decizie a Curții de Apel invocată ca practică judiciară, instanța arătând expres că facturile emise nu sunt susținute de o convenție însușită și de către pârâtă prin semnătură (40 verso dosar recurs).

În ce privește apărarea formulată în recurs relativ la faptul că SC SA ar fi renunțat la judecată, se constată că la filele 190-191 dosar fond a fost depus procesul verbal din 15.12.2008 prin care această creditoare a convenit cu debitoarea să renunțe la solicitarea privind penalitățile de întârziere pentru care SC SA formulase cerere de deschidere a procedurii de insolvență. Ca atare, în procesul verbal respectiv s-a reținut datoria debitoarei rezultată tocmai din convenția de participare la inclusiv penalități, astfel că este cert că debitoarea a recunoscut suma datorată, promițând achitarea debitului principal iar în schimb creditoarea renunța la penalitățile de întârziere rezultate din convenția de participare la.

Această tranzacție a fost încheiată de către debitoare pe fondul contestării creanței solicitate de SC SA pentru aceleași argumente ca și creanțele invocate de ceilalți creditori (filele 74-75), care nu au fost recunoscute deși au același regim juridic și același izvor, convenția de participare la.

În ceea ce privește nedepunerea cauțiunii invocate se reține că în temeiul art. 33 alin.3 din Legea nr.85/2006, a cererea debitorului, judecătorul-sindicîi poate obligape creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Ca atare, obligarea la depunerea cauțiunii este lăsată de lege la latitudinea judecătorului sindic care apreciază temeinicia cererii formulate, cauțiunea nefiind datorată automat în momentul formulării contestației la creanță. De altfel, contestarea creanței invocate de SC SA (la filele 74-75) s-a dovedit ca fiind nefondată, însăși debitoarea recunoscând ulterior, în procesul verbal de la filele 190-191 existența creanței.

Față de toate acestea se constată că în temeiul Convenției de participare la însușită prin semnătură de către debitoare au fost emise facturile de plata energiei electrice precum și facturile de penalități, care reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile, care justifică îndeplinirea art.3 alin.1 pct.1 lit. a din Legea nr.85/2006.

Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței atacate, față de soluția ce se va pronunța în prezentul recurs se constată că aceasta a rămas fără obiect.

Pentru aceste considerente în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 rap. la art.312 proc.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de debitoarea SC 2000 SA, cu sediul în strada - B, - județul A, împotriva sentinței nr. 322/F din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoare SC INDUSTRIAL ȘI COMPANIA () B, SC SA și administratori judiciari și CÂMPULUNG.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

28.05.2009

Jud fond.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Pitesti