Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 577/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 577
Ședința publică din 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței comerciale nr. 1561 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru lichidatorul judiciar, avocat, lipsind creditoarele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul lichidatorului judiciar, avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul față de cele două recursuri.
Reprezentantul lichidatorului judiciar, avocat solicită respingerea celor două recursuri ca nefondate, cu cheltuieli de judecată depunând la dosar concluzii scrise și dovada acestor cheltuieli.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1561 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art.131 din Legea privind procedura enței, s-a închis procedura enței față de debitorul, reprezentată de lichidatorul judiciar RL. în contradictoriu cu creditor T și B.
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura enței,
S-a descărcat lichidatorul judiciar RL. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanți acționari sau asociați.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura enței,
S-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea îh Buletinul procedurilor de ență.
S-a dispus publicarea Raportului nr. 2/11.09.2008 întocmit de lichidatorul judiciar în Buletinul Procedurilor de ență.
S-a comunicat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș Raportul nr. 2/11.09.2008 întocmit de lichidatorul judiciar în vederea publicării, urmând ca lichidatorul judiciar să asigure transmiterea în format electronic a raportului către aceeași instituție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că întrucat în contul debitoarei falite nu există disponibilități bănești, în temeiul art. 14 alin. 3 din HG modificată și completată prin HG 1881/2006, a aprobat cererea formulată de lichidatorul judiciar privind publicarea Raportului nr. 2 de activitate, din 11.09.2008, în Buletinul Procedurilor de ență.
Constatând că la data de 11.09.2008 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura enței debitorului, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 51/09.01.2008,
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței,
Constatând că notificarea a fost publicată în Buletinul Procedurilor de ență "Evenimentul Zilei", conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura enței,
Având în vedere că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura enței a dispus închiderea proceduri enței, radierea debitorului din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Creditoarea recurentă a arătat că recursul fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din același cod.
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2(art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă).
Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care s sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
S-a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Hotărârea pronunțată de prima instanță judecător sindic este nelegală întrucât dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final.
S-a arătat că având în vedere că prima instanță nu a respectat prevederile legale neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond.
După întocmirea Raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiza și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea Raportului final, în vederea aprobării acestuia.
S-a specificat că Legea nr. 85/2006 nu prevede o opțiune în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile și obligațiile legale prin aceste omisiuni.
S-a învederat instanței că potrivit dispozițiilor art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
S-a menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții,precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
S-a învedereat instanței faptul că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. În speță, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității societății, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, s-a motivat că reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr.31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art.11 alin. 4 din Legea nr.82/1991, republicată - Legea contabilității.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Creditoarea a specificat că potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
S-a menționat că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura enței.
S-a susținut că este prezumată culpa administratorului falitei, potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.
În cauză răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de T către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Creditoarea recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de prima instanță judecător sindic, punând în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății Raportul final și instanței de fond convocarea Adunării Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
În drept creditoarea recurentă a invocat prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 5, art. 304 pct.9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs în termen legal și creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând admiterea recursului casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond.
În motivare creditoarea recurentă a arătat că în acest dosar instanța de judecata a dispus la primul termen de judecata închiderea procedurii față de debitoarea. Prin acest fapt recurenta a considerat că i s-au încălcat drepturile procesuale prin care avea posibilitatea să își recupereze creanța fata de societatea debitoare.
Astfel deși lichidatorul judiciar nu a primit actele contabile de la societatea a solicitat instanței a închide procedura nefăcând demersurile legale pe care le avea la dispoziție.
Creditoarea recurentă a considerat că lichidatorul judiciar trebuia să formuleze plângere penală împotriva administratorilor societății deoarece nedepunerea actelor contabile este prevăzută de Legea 85/2006 ca infracțiune.
De asemenea lichidatorul neavând acte contabile s-a pronunțat asupra aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006 arătând că în opinia sa nu se impune antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori.
S-a precizat că potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 se poate solicita antrenarea răspunderi materiale a foștilor administratori ai societății debitoare daca aceștia nu au ținut sau au făcut să dispară actele contabile ale societății debitoare.
S-a arătat că lichidatorul judiciar nu a întocmit Raportul cu cauzele ajungerii societății debitoare în ență, nu a comunicat creditorilor Raportul final prin care a solicitat închiderea procedurii enței față de debitoare.
S-a susținut că în acest fel, instituția sa a fost împiedicată a solicita autorizarea judecătorului sindic în vederea formulării antrenării răspunderii atâta timp cât până la primul termen de abia s-a definitivat de creanțe, astfel că până la aceasta dată recurenta nu putea să formuleze vreo cerere de autorizare atâta timp cât nu a știut dacă se poate sau nu forma un Comitet al creditorilor și dacă cererea de autorizare va fi făcută în nume propriu sau în numele Comitetului creditorilor.
S-a specificat că în motivarea hotărârii se arată că nici un creditor nu s-a oferit a avansa cheltuieli pentru continuarea procedurii, însă, creditoarea recurentă a arătat că pe adresa sa nu a fost formulată o astfel de cerere astfel că lichidatorul judiciar nu poate presupune acest aspect până nu are o confirmare clară a acestui fapt din partea tuturor creditorilor.
Deoarece hotărârea este dată fără drept de apel se solicită ca la judecarea recursului instanța să nu se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art.304 și să facă aplicarea art.304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, debitoarea recurentă prin lichidator judiciar Tas olicitat respingerea recursurilor declarate de recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cote egale.
Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 304 indice 1 Cod procedură civilă cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă se reține că este neîntemeiat urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii enței față de debitoarea, s-a realizat în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura enței potrivit căruia" "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii".
Aceasta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 invocate de creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, nefiind incidente în cauză.
Se reține că prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 sânt aplicabile doar în cazul închiderii procedurii enței în temeiul art. 132 din lege.
Creditoarea recurentă face confuzie între închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art. 132 din lege și închiderea procedurii în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, care nu prevăd obligativitatea existenței unui raport final.
Nu poate fi reținut motivul invocat de creditoarea recurentă potrivit căruia în speță sânt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura enței, din moment ce creditoarea recurentă, în calitate de unic creditor nu a formulat cerere pentru atragerea răspunderii în baza art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 după autorizarea în prealabil de către judecătorul sindic.
De altfel, prin Raportul final de închidere privind pe debitoarea, lichidator judiciar T a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de ență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura enței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de ență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în ență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de ență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Într-adevăr, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul Comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. Însă, în speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituția creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea enței.
Cu toate că Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate T nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, referitor la faptul că prima instanță, prin sentința pronunțată, ar fi încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, având în vedere că prin cererea de recurs creditoarea nu a dezvoltat în niciun fel aceste critici, Curtea se află în imposibilitate de a analiza temeinicia afirmațiilor sale.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisio mediodevine admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 1561 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T se reține că este neîntemeiat urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Lichidatorul judiciar al debitoarei nu are competența formulării plângerii penale împotriva administratorului societății debitoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 modificată, astfel cum rezultă din prevederile art. 25 coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. g din lege.
În ceea ce privește nesolicitarea antrenării răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei falite, susținerile recurentei sunt de asemenea nefondate. Simpla invocare a prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 modificată nu este suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei.
Simpla ajungere în stare de ență nu echivalează cu angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății falite.
Culpa nu se prezumă, ea trebuie dovedită de cel care face afirmația acesteia, în cazul nostru de către recurenta
În ceea ce privește Raportul cu cauzele ajungerii debitoarei în stare de ență, lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a întocmi acest raport, întrucât nu i-au fost puse la dispoziție înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 modificată. Cu privire la raportul final, obligativitatea întocmirii acestuia există doar în ipoteza identificării unor bunuri sau altor mijloace bănești în averea debitoarei.
În cauză, închiderea procedurii enței a avut loc în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Se reține că în mod nefondat creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa firmat că pe adresa instituției sale nu a fost primită nici o notificare în sensul avansării cheltuielilor pentru continuarea procedurii.
Astfel, deși la termenul la care lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a fost prezent reprezentantul creditoarei T acesta nu s-a opus și nici nu s-a oferit în numele instituției creditoare să avanseze sumele necesare continuării procedurii enței față de debitoare.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței comerciale nr. 1561 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Să oblige recurentele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T să-i plătească debitoarei intimate, reprezentată prin lichidator judiciar T suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței comerciale nr. 1561 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurentele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T să-i plătească debitoarei intimate, reprezentată prin lichidator judiciar T suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red..- 22.05.2009
Dact. - 26.05.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:.
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
