Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 58/COM

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de creditorul, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr.5517/28.09.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC Import Export SRL prin lichidator, cu sediul în C,-, județ C și intimatul creditor, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - art.131 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d e față;

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 01.06.2009 lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei IMPORT - EXPORT - - a depus la dosarul judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Constanța, raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 coroborat cu art.21 din Legea insolvenței, prin care a relevat lipsa/insuficiența bunurilor din averea debitoarei si neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.

Instanța de fond a reținut că procedura simplificată a insolvenței împotriva debitoarei Import - Export a fost deschisă prin Încheierea nr. 891/ COM/09.02.2009.

Totodată a fost desemnat in calitate de lichidator judiciar

Prin sentința civilă nr.5517/COM din 28.09.2009, Tribunalul Constanțaa dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC Import-Export SRL și radierea debitorului din evidențe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art.131 din Legea 85/2006, "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."

Întrucât continuarea procedurii in absența bunurilor din averea debitoarei, care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se mai justifica, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.131 din Legea 85/2006, dispunându-se închiderea procedurii si radierea societății debitoare din Registrul Comerțului

Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 s-a dispus a fi suportate din averea debitorului, iar în lipsa disponibilităților, în contul debitorului, utilizându-se fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic, potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din lege.

În conformitate cu prevederile alineatului 5 al art.4 din Legea nr.85/2006, pe baza documentelor justificative atașate raportului lunar întocmit de administrator judiciar/ lichidator potrivit art.21 alin.1, judecătorul sindic a putut autoriza plata din fondul de lichidare a cheltuielilor ce au depășit bugetul previzionat.

Constatând îndeplinite cerințele legale, în baza documentelor justificative depuse de administratorul judiciar/ lichidator, instanța de fond a admis cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs solicitând modificarea acesteia în sensul de a se dispune continuarea procedurii și convocarea Comitetului Creditorilor în vederea supunerii la vot a formulării cererii de autorizare și de atragere a răspunderii prevăzute de art. 138, de creditorul ce se va desemna.

În motivarea recursului recurenta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 și fără ca lichidatorul să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din Legea nr.85/2006, fără a formula cerere de atragere a răspunderii în acest sens, deci fără a epuiza toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea consideră recursul nefondat motivat de următoarele considerente,

Potrivit art. 131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului și că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care să dispună radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În cauză, în raport de actele și lucrările dosarului se constată că legal judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile sus citate, întrucât, 1) nu există bunuri în averea debitorului și 2) nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele pentru acoperirea cheltuielilor administrative, în concordanță cu aceste dispoziții închizându-se procedura.

În ce privesc referirile la incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr.85/ 2006, se constată că au calitate de a formula acțiune pe acest temei administratorul / lichidatorul sau comitetul creditorilor.

Din textul art. 138 din lege, introducerea acțiunii privind atragerea răspunderii administratorului societății falite este lăsată la aprecierea lichidatorului care o poate introduce numai în măsura în care se constată că administratorul a săvârșit una din faptele prevăzute limitativ în art. 138 lit. - g din lege.

În cauză, prin raportul final lichidatorul judiciar a arătat că se desprinde din documentația avută la dispoziție concluzia că starea de insolvență a debitoarei nu a fost cauzată prin acte și operațiuni de către foștii reprezentanți legali care să intre sub incidența art. 138 din Legea nr.85/2006.

In consecință, Curtea în temeiul art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat menținând sentința atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de creditorul, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr.5517/28.09.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC Import Export SRL prin lichidator, cu sediul în C,-, județ C și intimatul creditor, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

23 Ianuarie 2010

Jud.fond-

Jud.red-- -/05.03.2010

Dact.gref.CV/08.03.2010

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Constanta