Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.587/
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Veronica Păcurariu
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către pârâtul cu domiciliul ales la SC SRL, în F, str.-.-,nr.16,.1, împotriva sentinței nr.344 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu V, cu sediul in F,-, SC Com SRL, cu sediul în G, str.1 -, 2. nr.4, -.7 d,.3, SC 2004 SRL, cu sediul in com.Vrîncioaia, jud.V, administrator judiciar, F,-, jud.V și ORC Tribunalul Vrancea, cu sediul in F, str.- nr.21 A, având ca obiect - procedura insolvenței-Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar; se referă că prin fax au fost înaintate de către Tribunalul Brăila dovezile de îndeplinire a procedurii de citare privind pe recurentul.
După lăsarea dosarului în pronunțare, s-a prezentat recurentul pârât, care s-a legitimat cu I seria - nr.- eliberat de Poliția F la data de 26.09.2000 care se restituie. Depune la dosar un set de 7 înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului în sensul motivelor scrise aflate la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.344/21 mai 2009, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de lichidatorul împotriva pârâtului, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 66.517,28 lei, conform dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a și e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că față de debitoarea 2004 SRL Vrîncioaia s-a dispus la cererea creditoarei V prin sentința comercială nr.627/19.06.2008 deschiderea procedurii insolvenței în formă generală, iar prin sentința comercială nr.1038/23.10.2008 trecerea în procedura de lichidare, lichidator fiind numit în cauză -
S-a mai reținut că din raportul lichidatorului judiciar, întocmit la data de 12 martie 2009, rezultă că după deschiderea procedurii insolvenței debitoarei C " 2004" Vrîncioaia, județul V, pârâtul, având calitatea de administrator a continuat activitatea până la sfârșitul anului 2008; că la data deschiderii procedurii debitoarea avea un pasiv în sumă de 34.079 lei și că pe parcurs acesta a fost majorat cu suma de 14.802 lei; că a folosit în interes propriu suma de 1.685 lei; că nu a recuperat creanța în sumă de 29.541 lei de la ""A; că nu a justificat lipsa obiectelor de inventar și a materialelor consumabile: 3.109,08 lei + 17.313 lei. Judecătorul sindic a reținut că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a și e din legea nr.85/2006 și că răspunde pentru suportarea pasivului, până la concurența sumei de 65.517,28 lei.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, pârâtul a declarat recurs, invocând că din luna 2007, pe fondul unor probleme de familie a părăsit domiciliul conjugal, fiind despărțit în fapt nu a mai locuit la adresa din F,-; că nu a primit niciun act de procedură în acțiunea privind antrenarea răspunderii patrimoniale; că a primit sentința comercială ce face obiectul prezentului recurs de la fiul său, care a găsit-o în cutia poștală a bunicii lui, care locuiește în-, -.1,.3 F; că din luna 2008 luat legătura cu lichidatorul judiciar, căruia i-a predat arhiva societății, documentele prin care a făcut dovada înscrierii la masa credală a debitoarei C "" A, copie de pe factura de la unitatea REMAT din care rezultă că a predat autoturismul 1310 Break și o copie privind evaluarea avariilor autoturismului Renault; că în luna februarie i-a comunicat lichidatorului contul din Banca Transilvania pentru a fi ridicați banii din contul respectiv.
Recursul este fondat;
Conform art.138 alin.1 lit.a și e din Legea nr.85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi antrenată " la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și / sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia";
Pentru a fi antrenată răspunderea juridică în condițiile expuse mai sus, fiind răspunderea delictuală, lichidatorul judiciar, trebuie să facă dovada că sunt întrunite condițiile impuse de art.998 civ. și anume: existența faptei, vinovăția, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În speță, judecătorul sindic a preluat din raportul lichidatorului judiciar înșiruirea sumelor care ar constitui pasivul debitoarei, fără o descriere în detaliu a provenienței acestora, și fără să motiveze în fapt și în drept în ce constă săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a și e din Legea nr.85/2006, precum și îndeplinirea condițiilor impuse de art.998 civ. enumerate mai sus.
Judecătorul-sindic a omis să precizeze în ce a constat folosul propriu al recurentului pârât sau în cel al unei alte persoane, ca urmare a folosirii bunurilor sau creditelor persoanei juridice și nici în ceea ce a constat deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitoarei sau dacă acesta a mărit în mod fictiv pasivul societății.
De asemenea nu rezultă din sentința recurată cuantumul total al creanțelor cu care creditorii s-au înscris la masa credală.
Critica adusă sentinței referitoare la faptul că recurentul-pârât nu a fost citat în fața primei instanțe, nu este întemeiată. Dovada de citare și cea de comunicare a hotărârii recurate (filele 4 și 7 dosar fond în copie) atestă faptul că acestuia i-au fost făcute comunicările la adresa din F, adresă indicată de către recurentul pârât în declarația de recurs de la fila 2 din dosarul de recurs.
În ceea ce privește celelalte critici, Curtea le consideră întemeiate în raport de cele expuse mai sus, însă în recurs nu este admisă decât proba cu înscrisuri. Or, în cauză se impune efectuarea unei expertize care să stabilească în detaliu pasivul în funcție de înscrisurile referitoare la predarea autoturismului 1310 Break la REMAT, a dovezii privind evaluarea avariilor autoturismului Renault, a verificării contului deținut de debitoare la Banca Transilvania, a creanței pe care debitoarea din prezenta cauză o are față de C "" A.
În raport de cele expuse mai sus, recursul declarat de pârâtul fiind fondat, urmează să fie admis în temeiul art.312 alin.1 și 5.proc.civ. în referire la art.304 alin.1 pct.9 proc.civ. cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, prima instanță va dispune efectuarea unei expertize, va analiza susținerile și apărările părților și va administra orice altă probă în litigiu, în scopul aflării adevărului cu consecința pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul cu domiciliul ales la SC SRL, în F, str.-.-,nr.16,.1, împotriva sentinței nr.344 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-;
Casează sentința comercială nr.344/21 mai 2009 Tribunalului Vrancea și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/18.11.2009/8 ex.
Fond-
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Veronica Păcurariu, Alexandrina Zaharia