Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 590/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

(NUMĂR ÎN FORMAT 483/F/1/2005)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 590

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER - -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței nr. 287 din 4 martie 2008 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr- (nr. în format -), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL J J/- CF - prin lichidator TG J, având ca obiect închidere procedură insolvență.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 pr.civ. coroborat cu art. 8 alin 2 din Legea 85/2006.

Curtea, din oficiu invocă excepția tardivității declarării recursului și constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare pe excepția invocată.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

La data de 5 februarie 2008, lichidatorul judiciar TÎRGU J, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SRL Jad epus raportul final privind lichidarea debitorului, raport ce a fost afișat la ușa instanței și notificat cu confirmare de privire din partea creditorilor, solicitând totodată să se dispună închiderea procedurii în temeiul art. 132 alin. 2 raportat la art. 142 din Legea 85/2006.

Tribunalul Gorj - Secția Comercială, prin sentința nr. 287/04.03.2008 a aprobat raportul final și bilanțul general al lichidării debitorului, a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL J și radierea din registrul comerțului.

A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a reținut de către judecătorul sindic, că în speță sunt incidente prevederile art. 129 alin. 2 și 132 alin. 2 din Legea 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs AVAS la 05 mai 2008 care a învederat că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității ale art. 105 alin.2 din Codul d e Procedură civilă.

Recurenta a susținut că închiderea procedurii nu poate interveni concomitent cu aprobarea final, ci numai după acesta fost aprobat printr-o sentință distinctă.

S-a considerat că, atât cererea de închidere a procedurii cât și hotărârea prin care s-a aprobat raportul final se impunea să fie publicate în Buletinul Procedurilor de insolvență.

În plus, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii fără a identifica persoanele vinovate de apariția stării de insolvență în conformitate cu art. 20, 25 și 59 alin. 1 din Legea 85/2006.

Raportul final întocmit de lichidator nu a analizat modul în care a fost administrată societatea de către administratorii săi și o eventuală legătură de cauzalitate între această administrare și starea de insolvență în care intrat societatea.

Tot recurenta a susținut că, judecătorul sindic nu numai că nu a solicitat asistența Comitetului Creditorilor într-o problemă ce îi viza direct pe creditori, dar nici nu și-a exercitat rolul activ rezumându-se la a îmbrățișa concluziile nesusținute ale lichidatorului judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția tardivității formulării căii de atac, Curtea apreciază recursul ca fiind tardiv.

În conformitate cu prevederile art. 301 pr. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Spre deosebire de dreptul comun, procedura insolvenței prevede la art. 8 alin. 2din Legea 85/2006, că termenul de recurs este de 10 zile și va fi soluționat de complete specialitate, în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului la Curtea de Apel.

Ori, atâta timp cât comunicarea hotărârii s-a realizat la 10 aprilie 2008(pag. 163-164 din dosarul nr- a Tribunalului Gorj ), iar recursul a fost promovat de către AVAS la 05 mai 2008, a fost depășit termenul de 10 zile prevăzut de legea insolvenței.

Față de aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile art. 312 pr. Civ., va respinge recursul AVAS ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 287 din 4 martie 2008 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr- (nr. în format -), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL J J/- CF - prin lichidator TG J, cu sediul în Tg.J,-,.1, județul G, ca tardiv.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud. /4ex.

Jud. Fond

19 Iunie 2008

Tehnored. 23.06.2008

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Radu Mateucă, Carmen Mladen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 590/2008. Curtea de Apel Craiova