Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 612/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

(număr în format vechi 61/f/1/2005)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 612

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de creditoarele DGFP O și AVAS B, împotriva sentinței nr.100 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea STAȚIUNEA DE DEZVOLTARE POMICOLĂ CF - prin lichidator

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de dispozițiile art.301 pr. Civ. coroborat cu art. 8 alin.2 din Legea nr.85/2006. De asemenea, s-a mai învederat că prin cererile de recurs creditoarele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA.

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința nr.100 din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- fost aprobat raportul final completat întocmit de lichidatorul judiciar S, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă. S-a dispus radierea debitorului din evidențele Academiei de Științe Agricole și Silvice "G " B".

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus descărcarea lichidatorului de obligațiile impuse de procedură.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, la data de 17.09.2007, lichidatorul, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, depunând la dosar raportul final de lichidare și situațiile financiare finale, ce au fost notificate creditorilor.

Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat obiecțiuni la raportul final, solicitând completarea acestuia, deoarece raportul final reprezintă o sinteză a întregii proceduri, cuprinzând toate aspectele majore care au caracterizat-o, inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de incapacitate de plată și cauzele insolvenței, iar la dosar nu există documente din care să rezulte aceste aspecte.

Creditoarea Agenția Domeniilor Statului a formulat, de asemenea, obiecțiuni la raportul final, solicitând completarea acestuia cu următoarele aspecte: prezentarea situației juridice a clădirilor din domeniul public al statului aflate în administrarea debitoarei, indicarea eventualelor probleme legate de retrocedări și precizări în ceea ce privește arhiva debitoarei.

Prin încheierea de ședință din 15.10.2007, în temeiul art.129 din Legea nr.85/2006, au fost admise obiecțiunile formulate de cele două creditoare, dispunându-se refacerea raportului final cu indicarea tuturor elementelor prevăzute de lege, inclusiv cu aspectele contestate prin obiecțiunile depuse la dosar.

La data de 05.11.2007, lichidatorul judiciara depus la dosar raportul final refăcut, însă creditoarea Agenția Domeniilor Statului a formulat obiecțiuni, în sensul că lichidatorul judiciar nu a prezentat situația juridică a terenului aferent fermelor vândute și nu a indicat eventualele probleme legate de retrocedări.

Creditoarea B, prin adresa din 19.11.2007, a solicitat convocarea Comitetului creditorilor pentru a autoriza introducerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2005 și mandatarea creditorului B în vederea formulării cererii.

Judecătorul sindic, prin încheierea de ședință din 19.11.2007, a admis obiecțiunile formulate de creditoarea Agenția Domeniilor Statului la raportul final refăcut, dispunând completarea raportului cu aspectele contestate.

Analizând cererea formulată de creditoarea privind autorizarea Comitetului creditorilor în vederea introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorilor sociali, judecătorul sindic, ținând seama și de procesul verbal de convocare din 10.01.2008, prin încheierea din 21 ianuarie 2008, respins cererea apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.138 pct.3, raportat la art.17 pct.3 din Legea nr.85/2006.

Constatând că la data de 29.01.2008 s-a întocmit raportul final completat și bilanțul general, care au fost notificate, conform art. 129 din Legea privind procedura insolvenței și că nu au fost formulate obiecțiuni de către creditori s- aprobat raportul final.

Deoarece toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea de creanțe și a Tabelului de distribuire final aprobat, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a dispus închiderea procedurii.

Împotriva sentinței au declarat recurs creditoarele DGFP O și AVAS Creditoarea DGFP Oac riticat hotărârea ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: măsura dispusă de către lichidatorul judiciar este prematură, iar judecătorul sindic a pronunțat sentința fără a cerceta cauza sub toate aspectele.

În dezvoltarea criticilor formulate, a susținut că judecătorul sindic a omis să autorizeze comitetul creditorilor în vederea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii materiale împotriva administratorilor debitoarei, limitându-se doar la a considera că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 pct.3 din Legea nr.85/2006.

A învederat că instanța nu a avut în vedere propunerea creditoarei AVAS B de autorizare a comitetului creditorilor în vederea promovării cererii de antrenare răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei și nici acordul exprimat în scris de către DGFP

Prin motivele de recurs formulate, creditoarea AVAS Bas usținut că prin sentința criticată instanța încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr. civilă, întrucât nu s-au realizat formele de publicitate, cererea de închidere a procedurii și hotărârea prin care s-a aprobat raportul final nefiind publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență și nici comunicate recurentei în alt mod.

Recurenta a arătat că obiecțiunile formulate la raportul final trebuiau soluționate de către judecătorul sindic printr-o sentință distinctă, iar procedura falimentului putea fi închisă doar ca urmare a unei cereri formulate de către lichidatorul judiciar.

A mai susținut că nu au fost respectate dispozițiile art.129 din Legea 85/2006, întrucât raportul final nu identifică persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de incapacitate de plată și cauzele insolvabilității, aspect avut în vedere de art.59 alin.1 din Legea 85/2006.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond și pentru faptul că măsura închiderii procedurii a fost luată fără a se lua în considerare împrejurarea că nu au fost achitate toate creanțele.

O altă critică formulată de către recurentă a vizat lipsa de rol activ a judecătorului sindic, întrucât nu a dispus din oficiu efectuarea unei expertize contabile în cauză, pentru a se determina cauzele reale și împrejurările ce au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Analizând actele și lucrările cauzei în raport de motivele de recurs formulate și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, în raport de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.138 alin.3 din Legea 85/2006, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.1 al aceluiași articol, dacă administratorul/lichidatorul judiciar a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 amenință să se prescrie.

Criticile creditoarei AVAS B din obiecțiunile la raportul final nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art.138 alin.3 din Legea 85/2006, art.17 alin.4 din Legea 85/2006 prevăzând că deciziile comitetului creditorilor referitoare la măsurile ce se impun în cadrul procedurii, deci și cu privire la oportunitatea introducerii cererii de antrenare a răspunderii materiale, se iau cu majoritatea simplă din totalul numărului de membri ai acestuia.

Prin urmare, în condițiile în care se aprecia că sunt întrunite cerințele prevăzute deart.138 alin.3 din lege, recurentele aveau posibilitatea, conform art.17 alin.2 din Legea 85/2006, să solicite întrunirea comitetului creditorilor, care să hotărască în această privință.

Dacă împotriva deciziei comitetului creditorilor prin care se hotăra formularea acțiunii prevăzute deart.138 alin.1 din același act normativ, nu se formulau contestații, sau acestea erau respinse, judecătorul sindic putea fi sesizat cu o cerere de autorizare asupra căreia avea obligația de a se pronunța anterior închiderii procedurii.

Cum la dosar nu există o cerere a comitetului creditorilor de a fi autorizat să introducă o acțiune de antrenare a răspunderii materiale a persoanelor din conducerea debitoarei, criticile recurentei DGFP O ce vizează acest aspect sunt străine cauzei.

Referitor la critica recurentei DGFP O ce vizează închiderea prematură a procedurii, întrucât nu au fost acoperite toate creanțele înscrise la masa credală, se apreciază că este, de asemenea, neîntemeiată.

Închiderea procedurii de faliment potrivit art.132 alin.2 din Legea 85/2006 nu este condiționată de acoperirea tuturor creanțelor, ci numai de aprobarea raportului final și distribuirea fondurilor sau bunurilor din averea debitorului, condiții îndeplinite în speță.

Închiderea procedurii prin sentința prin care judecătorul sindic a aprobat raportul final nu este de natură a afecta temeinicia și legalitatea hotărârilor pronunțate, astfel încât și această critică invocată de cele două recurente nu poate fi primită, cum de altfel nu poate fi primită nici critica referitoare la nerealizarea formelor de publicitate, în condițiile în care dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare există la fila 305 dosarului de fond.

Din moment ce raportul final aprobat a fost depus la dosar la data de 29.01.2008, a fost afișat la ușa tribunalului la aceeași dată și comunicat tuturor creditorilor, potrivit art. 129 alin.1 din Legea 85/2006, iar în termenul prevăzut de același articol nu au fost formulate obiecțiuni de către creditori, aprobarea printr-o hotărâre separată a acestui raport ar fi fost pur formală și de natură a contribui doar la prelungirea procedurii și efectuarea unor cheltuieli suplimentare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din raportul final, fondurile din averea debitorului au fost deja distribuite.

Față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit art.312 alin.1 pr.civ. să se respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele DGFP O, cu sediul în S,-, județul O și AVAS B, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.100 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea STAȚIUNEA DE DEZVOLTARE POMICOLĂ CF - prin lichidator S, cu sediul în S, strada -,.1C,.A,.1, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 iunie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. 4 ex.

jud.fond.

23 Iunie 2008

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 612/2008. Curtea de Apel Craiova