Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 620/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.620/
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE- dr. - -
JUDECĂTOR 1: Sarmisegetuza Tulbure
JUDECĂTOR 2: Veronica Păcurariu dr.- -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - -Conf SRL B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva deciziei comerciale nr. 415/29.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - B prin lichidator judiciar B, Administrația Finanțelor Publice B, Asociația de proprietari nr.82 B, Direcția Regională Vamală G și - Leasing AG
La apelul nominal a răspuns contestatoarea reprezentată prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei,după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul contestatoarei susține că a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr.415 din 29.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în temeiul disp.art.318 al.1 pr.civ. motivat de faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul privitor la competența judecătorului sindic în soluționarea acțiunii in anulare a unei hotărâri AGA.
Susține că acțiunea în anulare a hotărârii AGA nu poate face obiectul unei cereri in anulare acte frauduloase, aceasta fiind reglementată de disp.Legii 31/1990 art.110 și următoarele, putând fi contestată de orice persoană interesată numai in cadrul legii care o reglementează și numai pentru motive de nulitate absolută. În speță acțiunea in anulare a hotărârii AGA a fost formulată de lichidator și nu se soluționează in cadrul dosarului de faliment, nefiind un act translativ de proprietate așa cum in mod greșit a fost calificat. În conformitate cu disp.art.304 pct.6 pr.civ. instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, întrucât prin motivarea hotărârii se invocă disp.art.28 din legea 550/2002, fără ca acest temei legal să fie invocat de către lichidator. De asemenea a invocat încălcarea disp.art.304 pct.5 pr.civ. constând în încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, acestea nefiind puse în discuția părților. Pentru aceste motive solicită admiterea contestației în anulare in sensul desființării deciziei comerciale nr.415 din 29.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI și in rejudecare admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței nr.262/8.04.2009 a Tribunalului Brăila și pe fond respingerea cererii formulată de intimata reclamantă in principal ca inadmisibilă și în subsidiar, ca nefondată.
URTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia comercială nr.415/29 iunie 2009, Curtea de APEL GALAȚI, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta C " Conf" B împotriva sentinței comerciale nr.262/8 aprilie 2009 Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr.262/8 aprilie 2009 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Societatea " " B desemnat pentru debitoarea " Conf" L B și a dispus: anularea procesului verbal al AGA din iunie 2005 și a actului adițional încheiat la." și Asociații" B autentificat la nr.6172/22.06.2005 cu privire la imobilul spațiu comercial situat în B, str.-, nr.7-9, parter și--12, -.3, parter, având nr. cad. provizoriu 4791/0.1, 1791/1.1. 1764/0.1, 9360, 9360/1.1. înscrise în 29862/N/B în contradictoriu cu pârâtul proprietar C " Conf" L B și revenirea bunului înstrăinat prin aceste acte în patrimoniul debitorului C "" reprezentat de lichidatorul judiciar Societatea " " Prin aceeași sentință JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia l-sindic a fixat termen la data de 6 mai 2009 pentru continuarea procedurii.
Împotriva menționatei sentințe, în termen legal, pârâta C -Conf" SRL Bad eclarat recurs invocând următoarele motive: instanța de fond a stabilit greșit situația de fapt, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal (art.304 alin.1 pct.9 pr.civ.); cererea de anulare transfer patrimonial este inadmisibilă - anularea unei hotărâri AGA nu poate face obiectul unei cereri în anulare de acte frauduloase întemeiată pe dispozițiile art.80 alin.1 lit.a din Legea 85/2006. Anularea unei hotărâri AGA se poate solicita numai în temeiul dispozițiilor Legii nr.31/1990 a societăților comerciale; instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art.28 din Legea nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii, or, acest temei legal nu a fost invocat de lichidator; prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă de instanță; prin cerere, lichidatorul a solicitat anularea actelor de transfer cu titlu gratuit efectuate de debitoarea C ""SRL în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, solicitând instanței să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților prin care imobilul a fost transferat fără contraprestație în patrimoniul - -, repunerea părților în situația anterioară și restituirea bunului transmis. Instanța, însă, a dispus pe lângă anularea procesului-verbal al AGA (solicitată de lichidator) și anularea actului adițional autentificat sub nr.6172/22.06.2005; hotărârea instanței nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art.304 pct.7 pr.civ.); Instanța de fond avea obligația să motiveze, în scris, de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare.
Curtea de APEL GALAȚI, prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare, a respins recursul ca nefiind fondat pentru următoarele considerente: debitoarea a dobândit spațiul în litigiu în conformitate cu dispozițiile Legii nr.550/2002, că înstrăinarea în discuție s-a făcut cu titlu gratuit și că nu s-a probat primirea unei contraprestații de către debitoare, situație în care în mod corect s-a reținut de către judecătorul sindic incidența dispozițiilor art.80 din Legea nr.85/2006; că art.132 din Legea nr.31/1990 este un mijloc procedural de desființare a hotărârilor adunării generale a acționarilor prin care se invocă nereguli legate de convocarea și desfășurarea unor astfel de aduceri și în conformitatea lor cu statutul societății și cu legislația în vigoare; că, în speță, se urmărește anularea transferului patrimonial pentru care înscrisurile constatatoare sunt doar o hotărâre AGA și un act adițional, în mod firesc judecătorul fondului a achiesat la solicitarea reclamantei de anulare a respectivelor acte juridice, neconstatându-se contrar celor susținute de recurentă, un plus petita în cauză.
Împotriva deciziei comerciale nr.415/29 iunie 2009 Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, pârâta-recurentă C " Conf" Baf ormulat contestație în anulare invocând motivul prevăzut de art.318 proc.civ. În dezvoltarea acestui motiv contestatoarea a criticat decizia menționată mai sus, sub aspectul neanalizării, de către instanța de control judiciar, a motivului de recurs referitor la faptul că aceasta nu s-a pronunțat și asupra motivului invocat în recurs, referitor la necompetența judecătorului sindic de a soluționa o acțiune în anularea unei hotărâri AGA. O asemenea acțiune nu poate face obiectul unei cereri în anulare acte frauduloase, fiind reglementată de Legea nr.31/1990 în art.110 și urm. Acțiunea în anulare a hotărârii AGA formulată de lichidator este o acțiune prescriptibilă în 3 ani, care nu se soluționează în cadrul dosarului de faliment, nefiind de competența judecătorului sindic.
Contestația în anulare este fondată;
Potrivit art.318 proc.civ. "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când . sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În speță, în recursul declarat de pârâta C " Conf" SRL B, ce a format obiectul dosarului nr- al Curții de APEL GALAȚI, la pagina a 6-a (fila 7 dosar recurs ) la punctul 1. este dezvoltat motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea cererii lichidatorului judiciar. În dezvoltarea acestui motiv recurenta pârâtă a susținut că anularea unei Hotărâri AGA nu poate face obiectul unei cereri în anulare de acte frauduloase întemeiată pe dispozițiile art.80 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006. S-a susținut că anularea unei hotărâri AGA se poate solicita numai în temeiul dispozițiilor Legii nr.31/1990 a societăților comerciale și că procesul verbal al reprezintă voința acționarilor cu privire la orice aspect care vizează activitatea societății, inclusiv cu privire la opțiunea unui asociat de a se retrage din societate și cu privire la stabilirea drepturilor acestuia cu ocazia retragerii.
Verificând decizia ce formează obiectul contestației în anulare prin prisma neanalizării motivului de recurs dezvoltat mai sus, Curtea constată că instanța de control judiciar a omis să-l analizeze, făcând referire (în alin.2 pagina a 6-a în decizia contestată), doar la faptul că "art.132 din Legea nr.31/1990 este un mijloc procedural de desființare a hotărârilor adunării generale a acționarilor", în condițiile legii.
Instanța de control judiciar, în recurs, a omis să analizeze motivul din recurs raportat la conținutul cererii introductive de instanță formulată de lichidatorul judiciar (fila 140 - 142 dosar fond).
Astfel, din petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că lichidatorul judiciar a solicitat anularea hotărârii AGA prin care imobilul situat în str.-, nr.7-9 parter și--13, -.3, parter, a fost transferat fără contraprestație în patrimoniul, repunerea părților în situația anterioară pronunțării acestei hotărâri și restituirea de către pârâtă a bunului transmis ce a făcut obiectul tranzacției cu titlu gratuit mai sus menționate, plus cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr.262/8 aprilie 2009 Tribunalul Galația admis cererea lichidatorului și a dispus anularea procesului-verbal AGA din 2 iunie 2005 și actul adițional încheiat de notarul public, privind spațiul comercial situat în B, str.- nr.7-9 parter și--12, -.3, parter.
Prin urmare, motivul din contestația în anulare referitor la neanalizarea acestui motiv de recurs este întemeiat.
În raport de cele expuse mai sus, contestația în anulare fiind fondată, urmează să fie admisă cu consecința anulării deciziei nr.415/29 iunie 2009 Curții de APEL GALAȚI. În rejudecarea recursului pentru cele expuse mai sus, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința nr.262/8 aprilie 2009 Tribunalului Brăila și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța va stabili cui aparține competența materială, raportat la conținutul cererii de chemare în judecată și obiectul acesteia și va stabili ce se solicită a se anula: Hotărârea AGA sau procesul-verbal AGA, anularea actului adițional autentificat la.P " și Asociații" din Prima instanță la stabilirea competenței materiale va avea în vedere dispozițiile art.11 din Legea nr.85/1996 referitoare la atribuțiile judecătorului sindic, precum și dispozițiile Legii nr.31/1990 referitoare la instanța competentă să soluționeze anularea hotărârilor AGA.
De asemenea, va avea în vedere că în cazul anulării hotărârii AGA sentința instanței este supusă apelului și recursului, iar hotărârile judecătorului sindic sunt supuse numai recursului. Prima instanță va avea în vedere respectarea art.6 din CEDO referitor la dreptul la un proces echitabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea - -Conf SRL B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva deciziei comerciale nr. 415/29.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Anulează decizia nr.415/29.06.2009 a Curții de APEL GALAȚI și în rejudecare admite recursul formulat de pârâta - -Conf SRL împotriva sentinței comerciale nr.262/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009.
Președinte, dr.- - | Judecător, - | Judecător, dr.- - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/15.12.2009/9 ex.
Recurs-//
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Veronica Păcurariu, Alexandrina Zaharia