Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 624/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.624/R-COM

Ședința publică din 29 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță

- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu

- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola

- -- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul în comuna, județul V împotriva sentinței comerciale nr.179 din 04 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea SC SRL cu sediul în B, sector 6,-,.4 și lichidatorul SERVICII INSOLVENȚĂ cu sediul în C, Calea, nr.30,.1, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru recurenta-debitoare, lipsă fiind intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul recurentei-debitoare depune la dosar concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri, precizând că nu are de formulat cereri prealabile.

Instanța analizând actele și lucrările de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-debitoare SC SRL, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, întrucât nu datorează această sumă creditoarei.

CURTEA

Constată că, prin sentința comercială nr.179 din 4 februarie 2009 Tribunalului Vâlcea - Secția comercială a fost admisă cererea formulată de SC SRL, a fost dispusă deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului SC SRL și au fost luate măsurile specifice deschiderii acestei proceduri.

Pentru a decide astfel,judecătorul-sindica constatat că la 4 iulie 2008, SC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL.

Analizând cererea,judecătorul-sindica constatat că debitorul nu a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii, că se află în stare de încetare de plăți, dovedită cu facturile fiscale emise în perioada 22.05.2007 - 14.08.2007, în cuantum de 30.359,98 lei, și avizele de însoțire a mărfii, livrată conform contractului nr.353 din 14.08.2007 și că, în consecință, sunt întrunite condițiile deschiderii procedurii de insolvență.

La 2 martie 2009, SC SRL a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

Se susține că greșit a fost reținut de instanță că SC SRL are o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă de 30.359,98 lei, împotriva recurentei. În realitate, această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, deoarece marfa predată era neconformă comenzii un număr de 2.000 bucăți produse textile fiind refuzate de beneficiarul extern, astfel că pentru această marfă creditorul nu poate pretinde plata prețului.

Despre această situație, susține recurenta, a fost notificat creditorul, însă acesta a refuzat ridicarea mărfii.

Se mai arată că a îndeplinit procedura concilierii prevăzută de art. 7201pr. civ. pentru suma de 49.500 lei pe care creditoarea o datorează recurentei, creanță izvorâtă din relațiile contractule de livrare produse textile.

Se mai susține că a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii însă aceasta nu se află la dosar.

Recursul nu este fondat. Nu sunt fondate criticile încadrate din oficiu în motivul prevăzut de art. 304 pct 9 pr. civ.

Situația de fapt. Curtea constată că între reclamanta creditoare și pârâta debitoare există un contract de servicii nr. 353 din 4.08.2007 ( 11-15) ce are ca obiect executarea la comandă, potrivit prototipului transmis, și livrarea de produse textile de către recurenta debitoare SC Textil SRL către intimata creditoare SC SRL.

De asemenea, și înaintea acestui contract părțile au avut relații contractulale de aceeași natură, așa cum rezultă din facturile și avizele de însoțire a mărfii.

Din facturile din 14.08.2007, 16.07.007, 30.06.007, 22.05.2007 ( 6-9) și avizele de însoțire a mărfii (16-20) rezultă că reclamanta i-a livrat pârâtei marfă în valoare de 50.359,98 lei, din care a plătit doar 20.000 lei, rămânând un rest de 30.359,98 lei.

Dintre aceste facturi, sunt semante facturile în valoare de 14352,88. Și pentru celelalte facturi rezultă că marfa a fost livrată și că trebuie să fie plătită căci există dovezi de livrare a mărfii prin semnarea de primire pe avizul de însoțire a mărfii.

II. În drept, potrivit art. 7.II din contract,plata se efectuiază în 30 zile de la data livrării mărfii.

De asemenea, potrivit art. 70 alin 1-2 din Codul comercial,cumpărătorul unor mărfuri provenind din o altă piață, este dator să denunțe vânzătorului viciile aparente în timp de două zile de la primire, ori de câte ori un timp mai nu ar fi necesar din cauza condițiunilor excepționale în care se află lucrul vândut sau persoana cumpărătorului. El este dator să denunțe viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi două zile de la descoperirea lor.

III. Judecata.

Curtea constată că recurenta contestă caracterul cert lichid și exigibil al creanței rezultată din facturile enunțate mai sus, invocând faptul că ar fi existat mărfuri refuzate de importatorul extern, pentru lipsa calității. În acest sens a fost depusă copia unui proces-verbal din 26.06.2007 și o planșă foto.

Curtea constată că aceste acte nu fac dovada îndeplinirii procedurii legale a contestării calității produselor, căci nu au fost semnate de furnizor și nici nu există dovada chemării acestuia la constatarea viciilor. De asemenea, nu există dovada comunicării acestui proces verbal furnizorului astfel că apărarea creditorului prin care acesta invocă inopozabilitatea acestui act este justă.

În consecință, creanța reținută de judecătorul-sindic este certă, lichidă și exigibilă.

Nu poate fi reținută nici critica prin care recurenta susține că ar avea o creanță față de creditoarea. Curtea constată că nu există nicio dovadă a existentei unei creanțe certe, lichide și exigibile a recurentei față de creditoare pentru ca în acest mod să se facă compensarea creanțelor.

În fine, nu poate fi primită susținerea prin care arată că ar fi depus contestație, căci această afirmație nu este dovedită și de altfel, lipsa contestației nu împiedică pe recurentă să critice soluția instanței de fond, cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței față de debitoare.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1. pr. civ. se va respinge recursul ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul în comuna, județul V, împotriva sentinței comerciale nr.179 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea SC SRL cu sediul în B, sector 6,-,.4 și lichidatorul SERVICII INSOLVENȚĂ cu sediul în C, Calea, nr.30,.1, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

24.06.2009

Red.DV

EM/2 ex.

Jud.sindic.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 624/2009. Curtea de Apel Pitesti