Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 640/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 640
Ședința publică de la 01 Iulie 2008
PREȘEDINTE: Radu Mateucă Mateucă
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului formulat recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, împotriva sentinței nr. 427/25 martie 2008, pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr- ( număr în format vechi -), în contradictoriu cu intimata SC SA M prin lichidator
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns cons. jr. pentru recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, lipsind intimata SC SA M prin lichidator
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului.
Cons. jr. pentru recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 427/25 martie 2008, iar pe fond admiterea cererii formulate de DGFP G privind constatarea nulității contractului de cesiune nr. 37/22 ianuarie 2008, precum și anularea punctului suplimentar de pe ordinea de zi al procesului verbal al adunării creditorilor din data de 05 februarie 2008, așa cum au fost formulate.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 427/25 martie 2008, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr- ( număr în format vechi -) s-a respins cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G având ca obiect constatarea nulității contractului de cesiune nr.37/22.01.2008 încheiat între SC SA M prin lichidatorul C și SC SRL S-a respins cererea promovată de aceeași creditoare cu privire la anularea punctului suplimentar de pe ordinea de zi a procesului verbal al adunării creditorilor din data de 05.02.2008.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că potrivit art.25 din Legea nr.85/2006, lichidatorul are ca atribuții urmărirea încasării creanțelor din averea debitorului și în speță, prin contractul atacat, s-a recuperat suma de 2.000 lei, ce urmează să fie distribuită creditorilor, astfel încât DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G nu justifică interes în promovarea acestei acțiuni. De altfel, această cerere reprezintă o contestație la măsurile luate de lichidator, ce trebuia formulată în termen de 5 zile de la depunerea raportului.
Cu privire la punctul suplimentar de pe ordinea de zi a adunării creditorilor din 05.02.2008, judecătorul sindic a reținut că DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Gaf ost prezentă și a fost de acord cu ordinea de zi, astfel încât nu a fost prejudiciată și, prin urmare, nu justifică interesul de a promova această cerere. De fapt, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G nu are calitate procesuală activă, în raport de dispozițiile art.14 alin. 7 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia în conformitate cu dispozițiile art.3041civ.Cod Penal și a susținut că judecătorul sindic a respins în mod greșit cererea privind constatarea nulității cesiunii de creanță, în condițiile în care acest contract nu a fost analizat și aprobat de creditori, încălcându-se dispozițiile art.115 -117 din Legea nr.85/2006.
Totodată, recurenta a susținut că nu s-a publicat convocatorul în buletinul procedurilor de insolvență și că pe ordinea de zi s-a trecut un punct suplimentar, pentru care reprezentantul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE G nu a avut mandat. Conform art.116 alin. 1 teza I din Legea nr.85/2006, lichidarea bunurilor se face numai sub control judecătoresc. În raportul asupra situației debitorilor, figurează ca debitor încasat SC SA TÂrgu J, deși cesiunea nu a fost înscrisă pe ordinea de zi.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea găsește recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Cesiunea este o convenție prin care creditorul transmite o creanță a sa unei alte persoane. Contractul este consensual și pentru validitatea cesiunii nu este necesar consimțământul debitorului cedat.
Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească cesiunea de creanță, pentru opozabilitatea față de terți, se referă la notificarea debitorului sau acceptarea de către acesta a cesiunii.
Art.115- 117 din Legea nr.85/2006 nu își găsesc aplicarea în speță, textele invocate de către recurentă reglementând în mod exclusiv cerințe referitoare la lichidarea bunurilor din averea debitorului.
Legea nu prevede nici un fel de condiții pentru încasarea creanțelor, respectiv maximizarea averii debitorului.
În consecință, creanța deținută de către SC SA M împotriva SC SA, transmisă către cesionara SC SRL C, având ca efect, în speță, încasarea de la aceasta din urmă a creanței, judecătorul sindic a reținut în mod just că nu există interes pentru promovarea cererii de constatare a nulității acestei cesiuni.
Cu privire la anularea hotărârii adunării creditorilor de la data de 05.02.2008, s-a reținut în mod corect în considerentele hotărârii atacate că, potrivit dispozițiilor art.14 alin. 7 din Legea nr.85/2006, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G nu are legitimare procesuală activă, deoarece a participat la ședință și a fost de acord cu ordinea de zi.
Textul prevede că hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul sindic pentru nelegalitate la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședință.
S-a reținut în mod corect și faptul că punctul 2 al ordinii de zi al adunării creditorilor din 05.02.2008 este lipsit de efecte juridice, deoarece a avut ca obiectiv doar continuarea procedurii de lichidare a bunurilor debitoarei, menționându-se drept temei dispozițiile art.116 -117 lit. c din Legea nr.85/2006.
De altfel, se constată că DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G nu motivează în ce fel sunt lezate interesele creditorilor prin inserarea celui de al doilea punct pe ordinea de zi sau prin includerea în raportul prezentat în susținerea primului punct al ordinii de zi a informațiilor referitoare la cesiunea creanței deținute de către debitoarea SC SA M împotriva SC SA Târgu J, pentru a justifica, și de această dată, interesul de a promova acțiunea.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.312 alin. 1 civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în Tîrgu J, Județul G, împotriva sentinței nr. 427/25 martie 2008, pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr- ( număr în format vechi -), în contradictoriu cu intimata SC SA M J/- CF - prin lichidator C, cu sediul în C,-, bloc 46,.1,.1, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 iulie 2008.
Președinte, Mateucă | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
02 Iulie 2008
Red. Jud.
Jud. Fond.
Ex. 5
Tehnored. / 07.07.2008
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu