Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 648/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 648
Ședința publică de la 27 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 3: Veronica Păcurariu
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea SC Romania SRL B, cu sediul în B, str. -, nr.4, împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Galați la data de 29.09.2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC SRL G, cu sediul în G,-, -orp 1 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați,cu sediul în G,-, având ca obiect procedura insolvenței - Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata-debitoare avocat, în substituirea domnului avocat,în baza împuternicirii de substituire, pe care a depus-o la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursul aflat la primul termen de judecată este motivat dar insuficient timbrat (nu s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei); din partea intimatei a fost depusă la dosar întâmpinare (în dublu exemplar); din partea recurentei a fost depusă, prin fax, notă prin care a comunicat faptul că a renunțat la judecata în fond a cauzei dar nu a avut timpul necesar să renunțe și la prezentul recurs. Prin aceeași cerere a solicitat ca în cauză să nu se acorde cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-debitoare arată că nu are cunoștință de motivul pentru care recurenta a renunțat la judecata în fond a cauzei.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs.
Apărătorul intimatei este de acord cu această excepție și solicită obligarea recurentei-creditoare la plata cheltuielilor de judecată conform nr. 170/25.11.2009-reprezentând dovada achitării sumei de 3000 lei cu titlu de onorariu avocat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că:
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Galați la data de 29.09.2009, în dosarul nr- s-a admis cererea debitoarei SC SRL G și a fost obligată creditoarea SC Romania SRL B să consemneze la o bancă cauțiunea de 6977,5 lei reprezentând 10 % din valoarea sumei pretinse, în termen de 15 zile, acordându-se un nou termen la data de 24.11.2009 pentru depunerea dovezii consemnării cauțiunii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea SC Romania SRL
Recursul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale a Curții de APEL GALAȚI cu nr-, dispunându-se citarea legală a părților.
Procedând la analiza motivelor invocate pe baza materialelor probatorii aflate la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că acestea nu pot fi analizate.
Recursul este insuficient timbrat.
Potrivit art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile și acțiunile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează ca atare.
Conform art.11 din aceeași lege, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată sau din valoarea taxei de timbru ce trebuie achitată la judecarea unei acțiuni sau cereri neevaluabile în bani de către instanța de fond.
Pe de altă parte, art.20 alin.1 și 2 din aceeași lege, instituie obligativitatea plătirii anticipate taxelor judiciare de timbru, cel mai târziu până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei cerințe are drept consecință anularea cererii în condițiile art. 20 alin. 3 din lege.
Totodată art. 1 din OUG nr. 32/1995, instituind obligativitatea plății timbrului judiciar pentru toate cererile susceptibile a fi timbrate cu taxă judiciară de timbru, a precizat și sancțiunea neîndeplinirii acestei cerințe în art. 9 alin. 1, respectiv anularea cererii.
Din verificarea actelor depuse la dosar, rezultă că recurentei i s-a pus în vedere prin citație, să timbreze recursul de față cu suma de 60 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Întrucât la termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2009 s- constatat că recurenta nu satisfăcut această cerință în totalitate, depunând la dosar doar timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, nu și taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 de lei, Curtea văzând dispozițiile legale mai sus citat, urmează să anuleze recursul de față ca insuficient timbrat.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă, Curtea urmează a obliga recurenta-creditoare la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 lei, reprezentând onorariu avocat, dovedite cu depus la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca fiind insuficient timbrat recursul declarat de creditoarea SC Romania SRL B, cu sediul în B, str. -, nr.4, împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Galați la data de 29.09.2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC SRL G, cu sediul în G,-, -orp 1 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați,cu sediul în G,-.
Obligă pe creditoarea SC Romania SRL B la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-debitoare SC SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored.-5 ex.
8.12.2009
Fond-
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Veronica Păcurariu