Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 664/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 664/
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursurilor declarate de contestatoarea ITALIA, prin administrator, la cabinet avocat, F,-,. 7, și, cu același domiciliu, împotriva sentinței comerciale nr. 411/26.11.2007 și a încheierii din data de 29.03.2007 pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata RO IMPORT - EXPORT. prin lichidator CONT F, intimați creditori. V,. B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI F, ITALIA. prin, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la termenul din data de 03.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților, la cererea acestora, să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.09.2008 și 16.09.2008, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:
Prin cererea depusă la fila 193 dosar nr- vol. I, Italia, prin reprezentant administrator unic, cu sediul ales la Cabinet avocat, a înregistrat contestația la tabelul definitiv privind obligațiile debitoarei Import Export, solicitând radierea din calitatea de debitor prin anularea cererii formulate nelegal pentru Italia
În motivarea cererii, a precizat că înscrierea creanței în tabelul definitiv s-a datorat unei erori esențiale cu privire la capacitatea de exercițiu a persoanelor care au formulat cererea și sub aspectul caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
Administratorul judiciar avea obligația, potrivit disp. art. 65-67 din Legea nr. 85/2006, să verifice documentele.
Lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestației ca tardivă, având în vedere disp. art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, care dispun că cererea trebuia formulată cu cel puțin 10 zile înaintea datei stabilită prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului definitiv, atât în procedura generală, cât și în cea simplificată - 25.03.2007.
Prin cererea formulată la 07.06.2007 (fila 184 vol. I) de către asociații majoritari ai Italia - și, au formulat contestație la tabelul definitiv al Import Export, prin care au solicitat radierea Italia din tabel pentru următoarele:
Trecerea Italia cu o creanță de 2.764.294 lei Ron în tabelul definitivi este o eroare.
Cei doi asociați sunt majoritari potrivit actului constitutiv și înregistrărilor efectuate la Registrul Comerțului, cu o pondere de 67,88% din capitalul social al Italia și administratorul unic al societății, având mandat de reprezentare a societății, este și acționar minoritar la Import Export - societate în lichidare.
Consideră că cererea formulată de este făcută de o persoană fără calitate, lipsită de capacitate de exercițiu, care nu are calitate de reprezentant al Italia și care nu a primit din partea acționarilor majoritari mandatul sau dispoziția de a formula o astfel de cerere.
În drept, au fost invocate disp. art. 34, 35 raportat la disp. art. 5 din Decretul nr. 31/1954 în referire la art. 70, 71, 75 din Legea nr. 31/1990 și art. 43.proc.civ.
În ce privește fondul cauzei, arată că creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, și este și prescrisă în temeiul art. 1, 2 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
În drept, au fost invocate disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006 și a solicitat admiterea contestației împotriva cererii de creanță formulată de.
La data de 12.09.2007, Italia, în calitate de creditoare a Import Export, prin asociații - prin succesori legali, și, și au depus o "Precizare" prin care aduc la cunoștință instanței că, la data de 30.05.2007, Tribunalul (VA), prin încheierea din dosarul nr. 1777/2007, a fost suspendat din funcția de administrator unic al Italia, fiind numit temporar în funcția de administrator unic.
Măsura suspendării este urmarea însușirii pe nedrept de bani din societate și poziționarea societății în conflict de interese.
Pe fond, a solicitat respingerea contestației ca tardivă.
Italia a solicitat, prin aceeiași asociați, respingerea contestației din 02 mai 2007 ca tardivă, iar pe cea din 07.06.2007 pentru lipsă de interes și pentru lipsa erorii esențiale.
A susținut că, pentru soluționarea eventualelor contestații la tabelul creditorilor, a fost stabilit termen la 15 martie 2007, iar pe data de 07 martie 2007, asociații Italia au depus cerere de înscriere a creanței.
La data de 30 mai 2007, a fost suspendat din funcția de administrator, contestația trebuia depusă la 10.03.2007, termenul de 10 zile fiind de decădere, este tardivă.
În ceea ce privește cea de-a doua contestație, din 07.06.2007, depusă de cei doi asociați majoritari ai Italia - și, întemeiată pe eroare esențială, a solicitat respingerea pentru lipsă interes.
La punctul 2 invocat lipsa calității de reprezentant al Italia a lui și, la punctul 3, invocat lipsa îndeplinirii condițiilor prev. de art. 75 din Legea nr. 85/2006.
S-a precizat că eroarea esențială nu se poate reține deoarece administratorul Italia a regăsit creanța în balanța de verificare.
În ceea ce privește prescripția, s-a arătat că, potrivit art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, debitorul care nu și-a executat obligația după ce dreptul la acțiunea s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoi plata.
În ceea ce privește disp. art. 18 din decretul nr. 167/1958, prescripția trebuie cercetată din oficiu și trebuie interpretată restrictiv.
Prin sentința comercială nr. 411/2007, Tribunalul Vranceaa respins cererea de întregire din 07.06.2007 - fila 193 primei contestații de la fila 121 formulată la 02.05.2007, de către Italia prin administrator ca tardivă.
A fost admisă excepția lipsei calității de reprezentanți ai creditoarei Italia a asociaților și, în ce privește contestația de la 07.06.207, invocată de creditoarea Italia
S-a constatat că contestația din 07.06.2007 a fost formulată de persoane fără calitate.
Prin încheierea din 29 martie 2007, Tribunalul Vranceaa stabilit termen pentru continuarea procedurii la 10 mai 2007.
Tribunalul Vrancea, cu privire la cererea de întregire a contestației depuse la data de 07.06.2007 reține:
Cererea de întregire vine să completeze contestația formulată de aceeași societate Italia, prin administrator, la data de 02.05.2007 - fila 121 vol. I, și asupra căreia instanța s-a pronunțat prin sentința nr. 358/29.10.2007.
. prezentei cereri se referă la eroarea esențială cu privire la capacitatea de exercițiu a persoanei care a formulat cererea de creanță, motivat în drept pe dis part. 34, 35 raportat la art. 5 din Decretul nr. 31/1954 și art. 43.pr.civ.
Acest motiv de fapt nu a fost invocat prin contestația inițială din 02 mai 2007.
Asupra acestei cereri, apreciind-o ca făcând parte integrantă din prima și, ca urmare, considerând-o depusă la aceeași dată, apare ca fiind tardiv formulată, pentru aceleași considerente de fapt și de drept expuse în aceasta (vezi fila 33 verso vol. II motivare).
În ce privește disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006, instanța nu le poate reține în favoarea contestatoarei Italia, deoarece, în speță, nu a făcut dovada unui fals, dol sau eroare esențială asupra persoanei care a formulat cererea.
Potrivit dispozițiilor Codului civil, art. 954, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului și nu asupra persoanei, cu excepția cazului când persoana este cauza principală pentru care s-a făcut convenția, ori, în speță, nu se poate reține o astfel de împrejurare.
Cu privire la contestația formulată de Italia, prin asociați majoritari, ( și ceretti ) la data de 07.06.2007 (fila 184):
Au invocat, în principal, că, potrivit actului constitutiv și a înregistrărilor făcute la Registrul comerțului, au o pondere de 67,88 % din capitalul Italia, este administrator unic, cu mandat de a reprezenta societatea în mod exclusiv și puteri depline.
A invocat împrejurarea că, cel care a formulat cererea de înscriere în tabel a creanței, nu are mandat de reprezentare a societății.
Pe de altă parte, prin concluziile depuse, Italia, prin administrator unic, a invocat mai multe excepții; lipsa interesului de a formula contestația, a neîndeplinirii condițiilor prev. de art. 75 din Legea nr. 85/2006 și a lipsei calității de reprezentant al societății a lui.
Având în vedere că excepția lipsei calității de reprezentant al societății Italia în persoana lui este o excepție de procedură, instanța, potrivit art. 137.pr.civ. urmează să se pronunțe mai întâi asupra acesteia.
Potrivit art. 71 alin. 1 și 197 din Legea nr. 31/1990, societatea cu răspundere limitată este reprezentată de administrator, dacă i s-a dat mandat în mod expres prin Hotărârea Adunării Generale.
În speță, nu a depus un astfel de mandat; mai mult, în baza declarațiilor asociaților, - fila 168 vol. I, s-a dispus suspendarea lui din calitatea de administrator, fiind numit (conform actului tradus și legalizat de la fila 162 vol. I). Actul la care instanța face referire este o încheiere a Tribunalului din - Italia.
În ce privește actele depuse de - filele 138 și 139, acestea nu pot fi avute în vedere, întrucât provin de la o dată anterioară (07.01.2002) celor mai sus amintite.
S-a considerat că actele depuse la filele 218-244 vol. I de către administrator, chiar dacă sunt datate la 12.09.2007, nu au o relevanță juridică atât timp cât nu sunt confirmate de o înregistrare la o instanță publică, pentru a fi opozabile în țară.
Lipsa calității de reprezentant este respingerea cererii ca fiind făcută de o persoană fără calitate în ceea ce îi privește pe și.
Împotriva menționatei sentințe și a încheierii din 29.03.2007 a fost declarat recurs de Italia și reprezentată legal de administratorul unic (la data introducerii contestației - 27.04.2007) și, de asemenea, de asociații majoritari cu 67,88% din acțiunile Italia persoanele fizice și în nume propriu, considerând că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală din următoarele puncte de vedere:
Instanța era obligată să se pronunțe printr-o singură hotărâre asupra cererii de investire în întregul ei, deci atât asupra contestației din 27.04.2007 - fila 121/122, cu care a fost investită, cât și asupra cererii de întregire - fila 193 depusă de Italia prin avocat la data de 07.06.2007 pentru administratorul unic fila 193 raportat la fila 121.
Din dispozitivul sentinței comerciale nr. 358/29.10.2007, nu rezultă că instanța a amânat pronunțarea sau a repus pe rol cererea de întregire formulată de contestatoarea Italia
Consideră că soluționarea cererii de întregire de la fila 193, printr-o cerere separată, este nelegală.
b Instanța nu a motivat hotărârea cu privire la asociatul contestator,.
c Instanța a încălcat principiul egalității juridice a părților în fața legii.
Greșit instanța de fond hotărăște că asociații majoritari, cu 67,88 % din capitalul social al Italia, respectiv administrator unic, și, sunt persoane fără calitate și li se respinge o cerere legală.
Însă, aceeași instanță admite o cerere depusă de un asociat minoritar, lovită de nulitate conform art. 43.pr.civ..
d Deși a fost invocată prin contestație excepția absolută și peremptorie privind lipsa capacității de exercițiu a lui - asociat minoritar - instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia.
La punctul 11 al recursului sunt invocate motive de netemeinicie, astfel:
A Este motivarea instanței prin faptul că, prin contestația inițială din 27.04.2007, Italia, prin administrator unic, nu ar fi invocat excepția absolută și peremptorie privind lipsa capacității de exercițiu a lui, asociat minoritar.
B Cu privire la tardivitate, a arătat că temeiul de drept invocat, art. 75 din Legea nr. 85/2006, permite ca orice parte interesată să poată depună contestație până la închiderea procedurii în cazul descoperirii în fals, dol, eroare esențială care a determinat admiterea creanței sau al descoperirii unor titluri hotărâtoare până atunci necunoscute.
În motivarea contestației și a cererii de întregire formulate de administratorul unic au fost formulate următoarele motive:
a, administratorul debitoarei, cetățean italian cu domiciliul în Italia, de bună credință, a răspuns solicitării administratorului judiciar de a plăti datoria către bugetul de stat, a venit în România și a plătit din bani personali debitul datorat către
b Singurul reprezentant legal - administrator unic, potrivit înscrisurilor pag. 138-141, al creditoarei nu a știut că cererea de creanță formulată ilegal de unul din asociații săi minoritari, care era lipsit de acest drept prin actul de constituire al Italia, poate face o cerere legal valabilă, acceptată de justiție în numele societății fără a avea calitatea de reprezentant legal, fără a fi administrator, și fără să dețină un mandat expres.
c Eroarea esențială în care s-a aflat instanța privește atât persoana, cât și substanța obiectului cauzei.
Nu există dovada calității de reprezentant a lui, instanța fiind în eroare privind calitatea acestuia.
Eroarea esențială cu privire la substanța obiectului se referă la faptul că a fost admisă la solicitarea administratorului judiciar - prin Încheierea din 29.03.2007, înscrierea în tabelul definitiv a unei creanțe nelegitime, incertă și nejustificată solicitată de o persoană fără calitate procesuală activă.
C Administratorul judiciar, din eroare, neglijență sau cu rea credință a confirmat existența creanței fără a informa instanța că nu are documente justificative și nu a făcut dovada de reprezentant al creditoarei.
D În fine, a precizat că instanța a reținut în mod invers probatoriul și sarcina acestuia, cât și situația de fapt și de drept privind calitatea persoanelor și a stabilit o poziție de nelegalitate a acestora în fața legii.
Eroarea esențială în care s-a aflat instanța a permis la solicitarea administratorului judiciar prin Încheierea din 29.03.2007, a înscris în tabelul definitiv a unei creanțe nelegitime, incertă, nejustificată solicitată de o persoană fără capacitate procesuală de exercițiu.
În concluzie, solicită casarea cu trimitere a cauzei la aceeași instanță.
Curtea de APEL GALAȚIa admis excepția lipsei calității de reprezentant a numitului pentru Italia în formularea prezentului recurs, având în vedere că:
La data formulării și depunerii recursului de față, 06.02.2008, în calitate de reprezentant legal și administrator unic a Italia nu mai avea calitatea de administrator a menționatei societăți.
Pentru însușirea pe nedrept a unor sume de bani ai societății Italia și punerea societății în situația unui conflict de interese, cât și a sustragerii Registrelor societății și încercarea sa de a lichida societatea, a creat pagube grave cu care asociații minoritari s-au confruntat de-a lungul timpului, reține Tribunalul din depusă în dosarul cauzei și a cărei autenticitate este confirmată legal conform Regulamentului 41/2001, art. 38.
Prin încheierea din 30.05.2007, Tribunalului din în dosarul nr. 1777/2007, a dispus suspendarea lui din funcția de administrator al societății Italia, numind în loc, temporar, pe.
Ulterior, Tribunalul printr-o Ordonanță din 18.01.2008 în același dosar cu numărul general 1777/2007 prin care a fost revocat și obligat să predea administratorului provizoriu, documentele contabile ale societății, cât și registrele.
Rezultă că, în raport cu data de 30.05.2007 când a intervenit sancționarea lui și schimbarea din funcția de administrator, la data formulării recursului 06.02.2007 acesta nu mai era administrator unic și nu mai putea reprezenta societatea legal.
De altfel, așa cum este formulat recursul de către Italia, reprezentată legal de administratorul unic și asociați majoritari cu 67,88% persoanele fizice și, în nume propriu, atestă faptul că cu rea credință încearcă să ascundă sancțiunile irevocabile aplicate pentru comportarea sa necorespunzătoare ca administrator și pentru care a fost înlocuit ca administrator la 30.05.2007 irevocabil.
Rezultă că nu mai avea calitatea de reprezentant al societății Italia la data introducerii recursului, urmând a respinge recursul formulat în numele acesteia.
Introducerea contestației la data de 27.04.207 urmată de suspendarea acestuia dispusă la data de 30.05.2007 de Tribunalul din nu schimbă cu nimic datele referitoare la lipsa calității sale de reprezentant legal al societății recurenta Italia
S-a subliniat faptul că instanța nu s-a pronunțat printr-o singură hotărâre asupra contestației și asupra cererii de întregire depusă de în calitate de reprezentant al Italia și.
Însă, toate contestațiile și excepțiile formulate de recurenți în dosarul de insolvență au fost soluționate prin sentința comercială nr. 358 din 29.10.2007 a Tribunalului Vrancea, menținută prin decizia nr. 163/R/03.03.2008 pronunțată în recurs de Curtea de APEL GALAȚI, sentința comercială nr. 411/2007 și sentința comercială nr. 163 din 14.02.2008.
Prin decizia nr. 163/R/2008 a Curții de APEL GALAȚIs -a constatat nulă cererea de renunțare la judecată formulată de Italia prin administrator unic.
A fost respins recursul formulat de Italia prin reprezentant legal împotriva sentinței nr. 358 din 29.10.2007 și a încheierii din 11.10.2007, cât și a încheierii din 29.03.2007 pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Motivele de recurs invocate în prezentul recurs trebuiau discutate în cadrul recursului la sentința nr. 358/2007 la care se referă acestea (vezi decizia nr. 163/2008 a Curții de APEL GALAȚI dosar nr-).
Prin acestea sunt vizate situații de fapt soluționate prin sentința comercială nr. 358/29.10.2007 și încheierea din 29.03.2007 care au fost analizate prin recursul sus precizat și, în prezent, decizia nr. 163/2008 a Curții de APEL GALAȚI este irevocabilă.
Interesul recurenților în promovarea recursului de față nu-l vom analiza, fiind evident ilicit, așa cum rezultă din situația de fapt sus analizată în dosarul de față.
Referitor la, motivele de recurs invocate trebuiau să fie ridicate și analizate la data soluționării recursului la sentința comercială nr. 358/2007 și nu în prezentul recurs, unde sunt reiterate ca replică a neinvocării lor în recursul soluționat prin decizia nr. 163/2008 de Curtea de APEL GALAȚI.
În conformitate cu disp. art. 161.pr.civ. când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se dispune anularea cererii.
În consecință, urmează a anula recursul declarat de către Italia pentru lipsa calității de reprezentant a lui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității de reprezentant a numitului pentru Italia
Anulează recursul declarat de către Italia pentru lipsa calității de reprezentant a lui.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr. dr.
Grefier,
ST//2 ex/17.10.2008 Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Elena Romila