Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 730/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.730/

Ședința publică de la 03 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie președinte secție

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

Grefier- - -

-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul in sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr.429/10.06.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimatii: SC SRL B- prin lichidator judiciar SC Insolvență B, Administrația Finanțelor Publice B,Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și ORC Tribunalul Brăila, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită prin Buletinul procedurilor de insolvență și conform Codului d e procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr.429/10 iunie 2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalul Brăila, în temeiul art.131 din Legea 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei CLB.

S-a dispus radierea debitoarei din registrul comertului.

În baza art.136 din Legea 85/2006, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Conform art.4 din același act normativ, s-a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 8130 lei către lichidatorul judiciar Insolvență L, cu sediul în

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 1 aprilie 2008, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare inexistenței bunurilor și disponibilităților bănești în averea debitoarei.

A constatat că lichidatorul judiciar a depus raportul final, pe care l-a comunicat creditorilor și l-a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, iar împotriva acestui raport nu s-au formulat obiecțiuni.

A constatat că, potrivit raportului final, debitoarea nu deține bunuri în avere, iar creditorii înregistrați în tabelul definitiv consolidat (P B, Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și S) nu au obținut nici o sumă de bani în cadrul procedurii.

A reținut că, prin sentința nr.179/11.03.2008, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, iar fostul administrator social a fost obligat la plata pasivului rămas neacoperit, în sumă de 60.743,95 lei, pentru săvârșirea faptei prev. de art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006.

A constatat că sunt întrunite condițiile prev. de art.131 din Legea 85/2006 pentru a dispune închiderea procedurii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea, înreg.sub nr- pe rolul Curții de Apel - secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurenta este titulara unei creanțe în sumă de 120,95 RON, dobândită de la Casa de Asigurări de Sănătate B, în temeiul G 95/2003, aprobată prin Legea 557/2003.

A susținut că judecătorul sindic a aplicat în mod greșit disp.art.131 din Legea 85/2006, întrucât închiderea procedurii nu fost precedată de demersuri constând în solicitarea de sume necesare continuării procedurii de la creditori și de la administratorul fondului constituit în temeiul art.4 din lege.

De asemenea judecătorul sindic a încălcat prevederile art.142 din Legea 85/2006 și art.373 indice 1.pr.civ. întrucât, înainte de închiderea procedurii trebuia să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul să îi pună la dispoziție tabelul creditorilor și să procedeze la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.

Or, prin închiderea procedurii falimentului, lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel că nu mai subzistă obligația de a contacta un executor judecătoresc.

În drept, a invocat disp.art.299-316.pr.civ. și prevederile Legii 85/2006.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art.131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic poate da o sentință de închidere a procedurii.

Textul de lege nu prevede în această situație, decât întrunirea a două condiții cumulative, și anume: insuficiența bunurilor din averea debitorului pentru acoperirea cheltuielilor administrative și inexistența unei oferte a creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare.

În speță, în mod corect a reținut judecătorul sindic că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, de vreme ce nu a fost identificat nici un bun în averea debitoarei, iar creditorilor li s-a adus la cunoștință această situație, fără ca demersul lichidatorilor să dea vreun rezultat. Concret, cererea de închidere a procedurii a fost notificată celor 3(trei) creditori inclusiv creditoarei recurente potrivit dovezilor existente la filele 369-371 dosar fond, fără ca vreun creditor să facă o ofertă de avansare a cheltuielilor de procedură.

În mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea disp.art.131 din lege, întrucât necesitatea închiderii procedurii, într-o asemenea situație, rezidă în scopul legii, reglementat de art.2, și anume acela al instituirii unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Ori, în situația în care nu pot fi acoperite nici cheltuielile procedurii, continuarea acesteia este lipsită de rațiune.

Cât privește încălcarea de către judecătorul sindic a prevederilor art.142 din Legea 85/2006, constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit art.142 din Legea insolvenței, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, potrivit Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator.

Contrar celor susținute prin motivele de recurs, textul art.142 alin.2 nu condiționează închiderea procedurii de desemnarea executorului judecătoresc de către judecătorul sindic.

În primul rând, din acest text de lege nu rezultă că judecătorul sindic este cel care "desemnează executorul judecătoresc".

În al doilea rând atâta vreme cât sumele rezultate din executarea silită se repartizează creditorilor potrivit tabelului definitiv consolidat (art.142 alin.2), înseamnă că legea recunoaște fiecărui creditor dreptul de a iniția procedura executării silite, respectiv de a depune cererea la executorul judecătoresc, potrivit art.373 indice 1 alin.1 pr.civ..

Nu în ultimul rând partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități ce interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop (art.371 indice 7 alin.1 pr.civ.). Or, în condițiile în care nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, impunându-se închiderea procedurii, în condițiile art.131 din Legea 85/2006, este evident că lichidatorul judiciar este în imposibilitate să avanseze cheltuielile de executare silită, inerente "desemnării executorului judecătoresc", așa cum pretinde, fără temei, creditoarea-recurentă.

Față de considerentele ce preced, potrivit art.312 alin.1 rap.la art.304 indice 1.pr.civ. va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul in sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr.429/10.06.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al tribunalului Brăila.

Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehno.O/3.11.2008/2 ex.

Fond-

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 730/2008. Curtea de Apel Galati