Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 731/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
(Nr. în format vechi 876/2008)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.731R
Ședința publică de la 17.06.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisăcaru
JUDECĂTOR 2: Elena Mincu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.599/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații prin lichidator și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta prin consilier juridic care depune la dosar delegație și intimata prin lichidator care depune la dosar împuternicire, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Recurenta, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimata, prin lichidator, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și continuarea procedurii falimentului societății debitoare.
Intimata, prin lichidator, solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune la dosar note scrise.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința civilă nr.599/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr-, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului O reținându-se în esență că probele nu relevă existența de bunuri în averea debitoarei și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs creditoarea Agenția Domeniilor Statului B solicitând casarea hotărârii atacate și continuarea procedurii falimentului debitoarei până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate de aceasta la tabelul preliminar al creanțelor și completarea raportului asupra cauzelor intrării în insolvență.
Recurenta arată în esență că, judecătorul sindic a admis în parte contestația pe care a formulat-o la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei și a dispus înscrierea parțială a creanței Agenției Domeniilor Statului cu suma de 52.465,14 lei în loc de 53.462,62 lei, motiv pentru care a formulat recurs.
Față de această împrejurare recurenta consideră că judecătorul sindic fără a se stabili în mod definitiv tabelul creditorilor debitoarei, a procedat la închiderea procedurii falimentului.
Altfel, recurenta susține că acest aspect l-a arătat și în obiecțiunile la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar.
Recurenta mai arată că în mod greșit instanța i-a respins obiecțiunile cu privire la completarea raportului asupra cauzelor intrării în insolvență cu analiza indicatorilor economico-financiari și precizarea cauzelor care au dus la intrarea în incapacitate de plată a societății și persoanele responsabile, pentru a putea formula cerere de atragere a răspunderii foștilor administratori ai debitoarei.
Astfel s-au aplicat greșit prevederile art.131 din Legea nr.85/2006.
Recurenta susține că, în raport de art.17 din Legea nr.146/1997 modificată și completată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
S-au anexat înscrisuri în copie.
Intimata debitoare prin lichidator judiciar a depus note scrise.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză și față de art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.
Deși nu cuprinde toate elementele prevăzute de lege, raportul întocmit de lichidatorul judiciar definit raport final de lichiditate, tribunalul prin judecătorul sindic a aprobat acest raport în temeiul art.129 din Legea nr.85/2006 ca și raport final.
Împotriva acestui raport final de lichidare a formulat obiecțiuni creditoarea Agenția Domeniilor Statului
Creditoarea recurentă a depus aceste obiecțiuni la dat de 19.03.2008 adică cu o zi înainte de termenul de judecată fixat la 20.03.2008, când recurenta Agenția Domeniilor Statului a fost citată pentru închiderea procedurii (vezi fila 10 dosar fond).
Or, față de prevederile art.21 și art.129 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic nu a clarificat natura raportului depus de lichidatorul judiciar în sensul întrunirii condițiilor de raport final și în funcție de acest aspect care era calea de atac, respectiv, contestație sau obiecțiuni și nu în ultimul rând, soluționarea acestei cereri potrivit prevederilor art.21 alin.2, 3, sau, după caz, potrivit prevederilor art.129 din legea precitată.
În acest fel, nu a fost respectată procedura reglementată de prevederile Legii nr.85/2006 precitate, ceea ce face ca sentința recurată să fie nulă.
Așadar, tribunalul prin judecătorul sindic a purces prematur la închiderea procedurii insolvenței debitoarei O, fără a cerceta fondul cererii creditoarei potrivit prevederilor art.21, respectiv 129 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente Curtea în baza art.312 (1), (3) și (5) Cod procedură civilă cu referire la art.3041Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința comercială atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării cauzei, având în vedere și prevederile art.315 Cod procedură civilă, tribunalul prin judecătorul sindic va proceda în primul rând la soluționarea cererii recurentei după caz, în raport de prevederile art.21 sau art.129 din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta Agenția Domeniilor Statului B, împotriva sentinței comerciale nr.599/20.03.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimații prin lichidator și și în consecință:
Casează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
-
Grefier,
Red.Jud. - 19.06.2008
Tehnored. - 23.06.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Călărași
Președinte: - judecător sindic
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisăcaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisăcaru, Elena Mincu