Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 739
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
GREFIER - - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței nr.1424 din 6 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- - nr.format vechi - al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA prin lichidator V TG J și intimatul pârât.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 aprilie 2009, când Curtea, în baza art.156 alin.2 pr.civ. a amânat pronunțarea la 4 mai 2009, dată la care, având în vedere lipsa unui membru al completului de judecată, respectiv judecător, a dispus amânarea cauzei pentru azi și fac parte din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1424/06 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar V - TG J, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC SA și a dispus antrenarea răspunderii materiale a administratorilor sociali pentru suma de 38.617,41 lei; pentru suma de 2.700 lei; și în solidar pentru suma de 841.784,95 lei.
A respins cererea față de administratorii sociali și.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a avut că în perioada administrată de consiliul de administrație format din, și bunurile imobile ale debitoarei SC SA au fost ipotecate pentru creditele bancare contractate de către persoanele juridice SC SRL, SC SRL, SC SRL de la BCR, credite care însă nu au fost achitate.
Cele trei societăți au intrat în insolvență, iar lichidatorul distribuit către BCR suma de 38.617,41 lei urmare a ipotecilor existente asupra bunurilor prejudiciind astfel masa credală a debitoarei cu obligații care nu au rezultat din activitatea acesteia.S-a mai avut în vedere noul administrator nu a denunțat contractele de ipotecă, încât acestea au produs efecte juridice și în perioada de administrare acesteia.
Preluarea activului și pasivului debitoarei de către administratorul s-a făcut prin actul adițional - încheiere cu dată certă nr. 2347 din 13.02.2004, înregistrat la BNP Tg-J fără însă exista un protocol la baza acestui act în care să fie detaliată situația activului și pasivului SC SA sau un raport de expertiză de specialitate.
Prejudiciul creat debitoarei în sumă de 38.617, 41 lei este imputabil persoanei care a semnat actele de ipotecă respectiv .
Încheierea contractelor de ipotecă a imobilelor proprietatea debitoarei în favoarea BCR Sucursala G fost dispusă de Consiliul de Administrație al cărui președinte fost iar contractele nu mai puteau fi denunțate de noul administrator la data preluării activului și pasivului debitorului, respectiv la 13.02.2004.
S-a mai avut în vedere că deși o parte din bunurile debitoarei se aflau chiar la administratorii sociali și, acestea nu au fost predate lichidatorului pentru inventariere, evaluare și valorificare la data notificată.
Ulterior, bunurile au fost recuperate în majoritate cu excepția unui cilindru compactor prototip care se află și în prezent la, valoarea de inventar a bunului fiind de 2.700 lei, evaluarea acestuia nu s-a mai putut face datorită uzurii fizice de peste 95%, astfel încât valorificarea nu ar putea fi făcută decât prin predarea la fier vechi.
S-a mai reținut, că, așa cum rezultă din rapoartele depuse de lichidator, debitoarea preluat un patrimoniu degradat fizic care necesitat mari costuri pentru întreținere iar activitatea economică s- derulat cu pierderi financiare substanțiale astfel încât nu s- putu stabili dacă persoanele din conducerea societății au dispus în interes personal continuarea activității deși aceasta s- derulat cu pierderi.
Din actele prezentate lichidatorului, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1248/ 24.11.2005 pronunțată de Tribunalul Gorjs -a dispus ca administratorul să restituie sumele de bani ridicate din casieria debitoarei sub formă de avansuri, nejustificate însă cu documente.
S-a mai avut în vedere că, deși administratorii sociali au practicat un management defectuos nu s-a făcut dovada că au dispus continuarea activității debitoarei în interes personal.
S-a mai reținut că, din probele administrate în cauză rezultat că o parte a creanțelor debitoarei în sumă 1.640.676, 23 lei nu au putut fi încasate deoarece la data deschiderii procedurii falimentului erau prescrise, însă din această sumă s-a apreciat numai 841.784,95 lei sunt imputabili în sarcina administratorului social.
Toate sumele prescrise sunt creanțe rezultate din activitatea debitoarei după anul înființării 20.10.1999 iar prescripția intervenit în majoritatea cazurilor pe perioada administrată de CA al cărui președinte a fost și continuat pe perioada administrată de .
Evidența contabilă debitoarei fost necorespunzătoare și s- constatat că există mulți creditori care au și poziții debitoare dar căror compensare nu fost efectuată înainte de deschiderea procedurii după cum există și creanțe ale unor creditori care nu s-au înscris la masa credală.
Administratorii sociali și se fac vinovați de faptul că nu au analizat profund situația creanțelor de încasat și de faptul că nu au organizat o evidență contabilă în conformitate cu Legea nr. 82/1991 în care să se prevadă sarcini precise pentru salariații care aveau în fișa postului ținerea evidenței analitice la conturile de clienți și debitori și care aveau obligația legală de informa scris conducerea societății asupra iminenței apariției stării de prescripție.
Judecătorul sindic a mai avut în vedere faptul că administratorii sociali ai debitoarei aveau și posibilitatea de a imputa salariaților responsabili cu ținerea evidenței contabile a sumelor reprezentând creanțele prescrise.
De asemenea, s-a mai reținut că a preluat la 13.02.2004 administrarea societății debitoare fără un protocol scris de predare primire, astfel că nu luat la cunoștință despre creanțe prescrise sau în prag de prescripție, însă acceptat tacit situația financiară de la aceea dată.
Faptul că debitoarea rulat fondurile care aparțineau unor creditori ca urmare a unor operațiuni de compensare, creat imagine falsă solvabilității și lichidității debitoarei, iar aceste fapte nu dovedesc decât că administratorii sociali au tratat neglijent analiza și încasarea creanțelor.
Deoarece nu s- putut distinge sumele concrete de bani, în legătură cu care unul sau altul din cei doi administratori au culpă, judecătorul sindic a considerat că aceștia vor răspunde în solidar pentru întreaga sumă de bani.
Judecătorul sindic a mai avut în vedere că, așa cum rezultă din raportul amănunțit asupra cauzelor insolvenței, debitoarea preluat de la înființare un parc auto învechit și depășit moral, cărui întreținere s- făcut cu costuri ridicate care au generat pierderi.
Derularea încasărilor din prestări servicii transport prin compensare lipsit societatea de lichidități care să- permită negocierea în condiții de profitabilitate achizițiilor de materiale și combustibil iar la aceste cauze s-a adăugat și managementul defectuos practicat de consiliul de administrație al cărui împuternicit fost și continuat de.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs doar pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.9 proc. civ.
Prin motivele de recurs recurentul pârât a arătat că apariția stării de insolvență a fost anterioară preluării calității de administrator și s-a datorat pierderilor financiare înregistrate în exercițiul financiar 2002-2003.
Starea de insolvență a început să fie resimtiță la finele anului 2003 și s-a accentuat în anul 2004, cea mai mare creștere a pasivului societății, de 63,8% a fost în anul 2003, iar calitatea de administrator a preluat-o la data de 25.01.2004, astfel încât nu se poate reține vinovăția sa, ca ultim administrator al SC, cu privire la ajungerea acesteia în insolvență.
S-a mai susținut că nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între faptele ilicite imputate, respectiv ascunderea unei părți din activul persoanei juridice și neluarea măsurilor legale privind încasarea creanțelor.
Recurentul consideră că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal în ceea ce privește stabilirea raportului de cauzalitate între prescrierea sumei de 841.784,95 lei și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că printre motivele de antrenare a răspunderii materiale nu se află și neurmărirea încasării propriilor creanțe, iar în condițiile în care enumerarea cauzelor este limitativ prevăzută de art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006, aceasta nu pot fi extinse prin interpretare analogică.
Prin motivele de recurs s-a mai criticat faptul că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar a avut ca temei de drept dispozițiile art.138 alin.1 lit.a, c și e din Legea nr.85/2006, iar judecătorul sindic s-a pronunțat și asupra art. 138 alin. 1 lit.d din lege, temei cu care nu a fost investită.
Recurentul pârât consideră că nu i se poate imputa faptul că nu a depus toate diligențele pentru a readuce în patrimoniul debitoarei cilindrul vibrocompactor în valoare de 2700 lei, iar această faptă ilicită nu a fost de natură a cauza starea de insolvență a debitoarei, condiție imperativă pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
Cu privire la antrenarea în solidar a răspunderii pentru suma de 841.784,95 lei, s-a arătat că mandatul său nu a fost concomitent, ci succesiv mandatului exercitat de, iar starea de insolvență a apărut, așa cum concluzionează raportul de expertiză contabilă, anterior preluării sale a calității de administrator.
La data de 23 februarie 2009, lichidatorul debitoarei V TG.J a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Lichidatorul consideră că sunt nefondate susținerile recurentului pârât în condițiile în care, pe lângă protocolul de predare-primire ce trebuia întocmit la predarea gestiunii de fostul administrator, recurentul avea posibilitatea de a lua cunoștință de existența creanțelor și riscul prescrierii acestora din documentele de evidență contabilă, precum și la inventarierile anuale ale patrimoniului și ar fi trebuit să ia măsuri pentru încasarea lor.
Consideră că există legătură de cauzalitate între prescrierea creanțelor și apariția stării de insolvență întrucât prin neîncasarea acestor sume societatea debitoare a fost privată de importante sume de bani care ar fi putut fi folosite la plata datoriilor exigibile și pentru finanțarea activității.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a hotărârii recurate, Curtea reține următoarele:
Prin cererea sa lichidatorul V TG.J a solicitat să se dispună antrenarea răspunderii materiale a pârâtului și obligarea acestuia la plata sumei de 12.993.785,70 lei RON ce reprezintă pasivul debitoarei SC SA.
La cererea pârâtului s-a dispus introducerea în cauză ca pârâți a predecesorilor administratori, și .
În drept s-au invocat dispozițiile art.137 lit.a,c, și e din Legea nr. 64/1995 republ. actualmente art.138 lit. a,c, și e din Legea nr.85/2006.
Temeiul juridic invocat de lichidatorul V TG.J nu leagă instanța, aceasta fiind în drept, în exercițiul rolului ei activ să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată. Așa fiind se va înlătura motivul de recurs potrivit căruia în drept judecătorul sindic s-ar fi pronunțat pe alte dispoziții legale decât cele cu care a fost investit.
Pe fondul cauzei Curtea reține că judecătorul sindic făcut o apreciere corectă a probelor, stabilind exact situatia de fapt și, în baza acesteia, a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 138 din Legea nr.85/2006.
Astfel, potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte anunțate la lit.a-
Așa cum rezultă din prevederile art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006, pentru a se dispune antrenarea răspunderii trebuie a se face dovada că administratorul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
În speță, cum corect s-a reținut prin sentința recurată o parte din bunurile debitoarei s-au aflat chiar la administratorii sociali și și nu au fost predate lichidatorului pentru inventariere, evaluare și valorificare la data notificată. Ulterior, bunurile au fost recuperate în majoritate cu excepția unui cilindru compactor prototip care se află și în prezent la . Valoarea de inventar a bunului este de 2.700 lei și, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă ce nu a fost contestat, evaluarea cilindrului compactor prototip nu s-a mai putut face datorită uzurii fizice de peste 95%, încât valorificarea nu ar putea fi făcută decât prin predarea la fier vechi.
Dealtfel, în recurs nu se contestă această stare de fapt ci se afirmă că nu i se poate imputa faptul că nu a depus toate diligențele pentru a readuce în patrimoniul debitoarei cilindrul vibrocompactor în valoare de 2700 lei. Mai mult se afirmă, fără a exista vreun suport juridic, cum că această faptă ilicită nu a fost de natură a cauza starea de insolvență a debitoarei, condiție imperativă pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
Conform art.138(1)lit.c din Legea nr.85/2006 pentru antrenarea răspunderii se cere ca persoana sus menționată să fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Or, în cauză a fost numit administratorul societății debitoare la 25.01.2004 (file nr. 58 verso) și a preluat administrarea dar fără a proceda la întocmirea unui protocol scris de predare primire, acceptând tacit situația financiară de la aceea dată.
Din cererea de antrenare a răspunderii (file nr.79 ) și necontestată se mai reține că pentru o parte din terenul pe care se află construcțiile proprietatea debitoarei aparține recurentului pârât, care în calitate de proprietar l-a închiriat debitoarei SC SA pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 19.02.2004,conform contractului de închiriere nr. 623/19.02.2004. Conform art.3 din acest contract prețul chiriei a fost stabilit la suma de 24.000 euro/an.
Faptele pentru care poate fi antrenată răspunderea prevăzută de lit. d art. 138 din Legea nr. 85/2006 se referă la ținerea unei contabilități fictive, neținerea contabilității în conformitate cu legea sau au făcut să dispară documente contabile. Fapta se poate săvârși în trei modalități:
- ținerea unei contabilități fictive, constând în înregistrarea în contabilitate a unor date false, de natură să denatureze situația financiară a debitorului;
- neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale;
- dispariția unor documente contabile.
Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 trebuie depuse actele enunțate la lit. a-
Fapta prevăzută de art.138 lit. din Legea nr. 85/2006 se referă la deturnarea sau ascunderea unei parți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivul acesteia. Fapta putând fi săvârșită în două modalități:
- deturnarea sau ascunderea unei părți din activul societății. Se urmărește diminuarea activului patrimonial al societății în scop personal, în dauna creditorilor sociali. Aceasta se poate realiza scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor, ori în ambele feluri. Partea din activ va fi sustrasă urmăririi creditorilor, fiind prejudiciată și societatea;
- mărirea fictivă a pasivului societății. Se poate realiza prin înscrierea în contabilitate a unor datorii fictive sau (și) prin producerea unor documente false care atestă astfel de datorii.Fapta este comisivă.
Atât din raportul lichidatorului cât și din raportul de expertiză contabilă reultă că o parte a creanțelor debitoarei în sumă 1.640.676, 23 lei nu au putut fi încasate deoarece la data deschiderii procedurii falimentului erau prescrise, însă din această sumă s-a apreciat că numai 841.784,95 lei sunt imputabili administratorilor social și.
Toate sumele prescrise sunt creanțe rezultate din activitatea debitoarei iar prescripția a intervenit în majoritatea cazurilor pe perioada administrată de consiliul de administrație al cărui președinte a fost și continuat pe perioada administrată de .
Dealtfel, prin motivele de recurs recurentul pârât confirmă faptul că starea de insolvență a început să fie resimtiță la finele anului 2003 și arată că s-a accentuat în anul 2004.Tot acesta apreciază că cea mai mare creștere a pasivului societății, de 63,8% a fost în anul 2003, iar în sarcina sa nu se poate reține vreo vină atâta timp cât abia la 25.01.2004 a dobândit calitatea de administrator al SC.
Or, prin raportul de expertiză contabilă s-a cocluzionat că suma de 841.784,95 lei ce reprezintă creanțe trebuie să fie imputată în solidar administratorilor social și deoarece nu s-a putut stabili prejudiciul creat de fiecare administrator și care s-a produs în timpul administrării societății de către aceștia.
Potrivit documentelor susmenționate se mai reține că administratorii sociali și se fac vinovați de faptul că nu au analizat situația creanțelor de încasat și de faptul că nu au organizat evidență contabilă în conformitate cu Legea nr. 82/1991 în care să se prevadă sarcini precise pentru salariații care aveau în fișa postului ținerea evidenței analitice la conturile de clienți și debitori și care aveau obligația legală de informa scris conducerea societății asupra iminenței apariției stării de prescripție.
Judecătorul sindic a mai reținut corect și faptul că administratorii sociali ai debitoarei aveau și posibilitatea de a imputa salariaților responsabili cu ținerea evidenței contabile a sumelor reprezentând creanțele prescrise, ceea ce nu s-a făcut.
Față de cele reținute deja se constată, cum corect a invocat și lichidatorul, că între prescrierea creanțelor și apariția stării de insolvență există legătură de cauzalitate întrucât prin neîncasarea acestor sume societatea debitoare a fost privată de importante sume de bani care ar fi putut fi folosite la plata datoriilor exigibile și pentru finanțarea activității.
În consecință, Curtea constată a nu fi îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041proc.civ. și în temeiul art. 312 proc.civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul, domiciliat în A,-, A împotriva sentinței nr.1424 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi -, în contradictoriu cu intimata debitoare SC prin lichidator V TG J,-, G și intimatul pârât, domiciliat în Tg.J,-,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.CM/ex.3/10.06.2009
Jud.fond
Tehnored.LP/10.06.2009
11 Mai 2009
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea
