Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 764/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 764
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de către debitoarea, cu sediul în com. Vânători, sat, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 391/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta debitoare avocat -, lipsă fiind intimații V, și de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier în sensul că administratorul judiciar al debitoarei recurente, a depus la dosar întâmpinare, după care;
Reprezentantul recurentei depune la dosar un set de acte cu opis reprezentând înscrisuri din dosarul de lichidare, documente de plată către V, balanța și bilanțul societății.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei arată că Tribunalul Vranceaa dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei înainte de a fi soluționată contestația formulată de recurentă.
Depune la dosar note de concluzii și solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 391/2008 a Tribunalului Vrancea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar solicită modificarea sentinței recurate și respingerea pe fond a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea V ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 391/7.05.2008, Tribunalul Vranceaa admis cererea formulată de creditorul V, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului Vânători și a desemnat administrator judiciar pe în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin cererea depusă la această instanță la data de 09.04.2008 creditorul Vas olicitat deschiderea procedurii insolvenței pentru debitorul Vînători.
În motivarea acțiunii a arătat că debitorul are obligații fiscale restante către bugetul general consolidat în valoare de 66.358 lei, ultima plată fiind efectuată la 01.08.2007.
Mai arată că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, superioară minimului impus de lege prin art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006.
În dovedirea acțiunii creditorul a depus copii de pe titlurile creanței sale.
A solicitat admiterea acțiunii, exprimându-și opțiunea pentru desemnarea administratorului judiciar Business
Cererea creditorului a fost comunicată debitorului la data de 16.04.2008 pe care a primit-o la 21.04.2008 conform dovezii de confirmare de primire.
După ședința de judecată, însă după ce judecătorul sindic s-a pronunțat cu privire la cererea creditorului în condițiile art.256 al.1 și art.258 al.4 cod procedură civilă la dosarul cauzei a fost depusă contestația formulată de către debitor în temeiul art.33 al.2 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere disp.art.258 al.3 cod procedură civilă care nu dă posibilitatea judecătorului să revină asupra părerii sale, judecătorul sindic, în motivarea hotărârii date nu a avut în vedere motivele invocate de către debitoare în contestația formulată.
Față de cele reținute, a constatat că cererea creditorului întrunește cerințele art. 31 alin. 1 lit. a- d și alin. 2 din lege, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, dovedită cu titluri executorii și mai veche de 30 zile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, debitoarea invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În dezvoltarea motivelor de recurs, debitoarea a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că cererea introductivă a fost comunicată pe data de 21.04.2008 în condițiile în care nu a semnat confirmarea de primire care să ateste primirea cererii.
Față de această situație apreciază că a formulat în termen contestația și că instanța de fond avea obligația să o analizeze.
Mai mult decât atât, susține, că la data deschiderii procedurii, nu mai figura cu debite restante față de creditoarea
În consecință, a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței comerciale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau în subsidiar modificarea în tot a aceleiași sentințe în sensul respingerii cererii formulate de creditoarea V ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, administratorul judiciar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Recursul este fondat, dar pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului (confirmarea de primire a notificării debitoarei, fila 4 dosar fond, data poștei de înaintare a contestației, menționată pe plic, fila 33 dosar) rezultă că debitoarea prin administratorul statutar a contestat în termen legal starea de insolvență, așa încât această contestație trebuie analizată de judecătorul sindic.
Față de cele reținute, se confirmă criticile recurentei, referitoare la nesoluționarea contestației, chiar dacă se apreciază că acest aspect nu este imputabil instanței de fond (parvenind acesteia după pronunțarea deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei).
În consecință, instanța, în baza art. 312 alin. 3 cod pr. civilă, urmează să admită recursul, să caseze sentința comercială atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de debitoarea, cu sediul în com. Vânători, sat, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 391/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Casează sentința nr. 391/2008 a Tribunalului Vrancea și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. ER/ 14.11.2008
Tehno MC/ 2 ex.
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Elena Romila