Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 780/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.780/

Ședința publică de la 24 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Elena Romilă

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în mun.B,-, -.3,.1,.45, împotriva sentinței comerciale nr.367/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatii SC SRL B, șos.-.S, nr.94,jud.B-prin lichidator judiciar SC B, având ca obiect legea insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal,lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar de către recurentul copie de pe cartea de identitate seria - nr.-.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul solicită admiterea recursului in sensul respingerii cererii formulată de lichidatorul judiciar privind atragerea răspunderii patrimoniale.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr- C B în calitate de lichidator judiciar al SC SRL Bas olicitat obligarea pârâtului în calitate de fost administrator al societății debitoare la plata sumei de 53.188 lei din averea personală reprezentând o parte din pasivul societății debitoare al cărei administrator a fost.

Tribunalul Brăila, prin sentința comercială nr.367 din 21 mai 2008 admis acțiunea formulată de reclamanta LBp rin lichidator judiciar C B, l-a obligat pe pârâtul la plata sumei de 44.182 lei reprezentând parte din pasivul societății debitoare și a fixat termen la data de 4 iunie 2008 pentru continuarea procedurii.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea conform prevederilor Legii nr.82/1991, nu a prezentat documentele contabile pentru a fi verificate și că sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale, și anume, faptă, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, pârâtul a declarat recurs, invocând următoarele motive: nu a avut cunoștință de derularea acestui proces și că vinovat de aducerea societății în stare de insolvență este, care la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăilaa declarat că, își asumă răspunderea pentru activitatea firmei începând cu data de 26 septembrie 2003.

Recurentul a precizat că în fața primei instanțe a fost citat la adresa din B,-, deși își are domiciliul în B,- -.45.

Recursul este fondat.

Verificând sentința criticată prin prisma primului motiv de recurs, referitor la nelegala citare a recurentului pârât în fața primei instanțe, și din oficiu, Curtea constată că este întemeiat.

Potrivit art.112 alin.1 pct.1 proc.civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde " numele, domiciliul sau reședința părților ori,", iar conform art.85 proc.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".

Din cererea de chemare în judecată primită de instanță la data de 27 februarie 2008 (fila 160 dosar fond nr-) rezultă că reclamantul- lichidatorul judiciar Societatea L B al debitoarei C "" Bai ndicat faptul că pârâtul are domiciliul în B,-. Pe parcursul soluționării cauzei pârâtul a fost citat la această adresă, prin afișare, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare (fila 168 și fila 172 dosar fond).

Din înscrisul nou depus în recurs și anume, copia Cărții de identitate a recurentului (fila 27 dosar recurs) rezultă că acesta are domiciliul în B,-, -.45 începând cu data de 11 noiembrie 2005 până la 21 februarie 2015.

Față de cele ce preced, rezultă că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative mai sus-citate, culpa aparținând lichidatorului judiciar care nu a indicat corect domiciliul pârâtului.

Procedând la soluționarea cauzei fără ca pârâtul să fie citat legal la domiciliul său) au fost încălcate acestuia principiile care guvernează procesul civil, și anume principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialității, principiul egalității părților în fața justiției, reglementate în art.16 alin.1 și 2 și art.24 din Constituție, art.7 alin.2 și art.15 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum și art.65 din CEDO.

Față de cele ce preced, recursul declarat de pârât fiind fondat, urmează ca în temeiul art.312 alin.1 și 5.proc.civ. să fie admis cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prima instanță va analiza și celălalt motiv de recurs, referitor la nevinovăția recurentului pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în mun.B,-, -.3,.1,.45, împotriva sentinței comerciale nr.367/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- și în consecință:

Casează sentința comercială nr.367/21.05.2008 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

- -

Red.-

Tehno.O/5.11.2008/2 ex.

Fond-

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Elena Romilă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 780/2008. Curtea de Apel Galati