Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

Decizia comercială nr. 786

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 595/5.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați,în contradictoriu cu intimații - SRL, cu sediul în Focșani,-,.2,.8, jud. V/prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvență,cu sediul în Focșani, str. -, bloc 4,.4, jud. V, DGFP V,cu sediul în Focșani,-, jud. V și ORC de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu sediul în Focșani, str. -, nr. 21, jud. V, având ca obiect Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursul se află la primul termen, este motiv, scutit de plata taxei de timbru; prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimata-debitoare a depus întâmpinare;

Curtea constată că, din eroare, la fila 15 din dosar a fost cusută întâmpinarea depusă de lichidatorul judiciar pentru dosarul nr-, cu termen de judecată la data de 15 octombrie 2008, motiv pentru care dispune extragerea acesteia si atașarea la dosarul mai sus arătat.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr.595/5 iunie 2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr.-/2006 al Tribunalului Vrancea, s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea S împotriva raportului final.

S-a aprobat raportul final, întocmit de lichidatorul judiciar.

În temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei CLF ocșani și radierea acesteia din registrul comerțului.

În baza art.4 alin.4 din Legea 85/2006 s-a dispus plata către lichidatorul judiciar Ias umei de 3000 lei, reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură, din fondul special de lichidare.

Pentru a hotărâ astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:

La data de 10.04.2008, lichidatorul judiciar, a depus la dosarul nr-, privind insolvența debitoarei L Focșani, raport final și bilanț general, solicitând închidere procedurii, în temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006.

Împotriva raportului final a formulat obiecțiuni creditoarea, prin care a susținut că lichidatorul judiciar, în temeiul art.138 alin.1 din Legea 85/2006, este obligat să formuleze acțiune în antrenare răspundere împotriva fostului administrator. A solicitat ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligații de către lichidatorul judiciar, să fie autorizată creditoarea S să promoveze o atare cerere.

A motivat că, din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că administratorul societății debitoare a încălcat disp.art.27 din Legea 85/2006.De asemenea, faptele acestuia întrunesc elementele constitutive prev. de art.138 lit.e din Legea 85/2006, întrucât în continuarea activității unui debitor aflat în încetare de plăți, interesul administratorilor este prezumat, datorită faptului că mandatul lor este oneros, potrivit art.72 din Legea 31/1990 republicată și art.374 Cod comercial.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea obiecțiunilor, ca neîntemeiate, susținând, în esență, următoarele:

În raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, a susținut că nu sunt indicii care să conducă la reținerea vinovăției administratorului, în condițiile art.138 din lege.

Deși avea posibilitatea să conteste acest raport creditoarea S nu a uzat de acest drept.

Judecătorul sindic a constatat că obiecțiunile formulate de creditoarea S sunt neîntemeiate, întrucât, la data de 21.06.2007, lichidatorul judiciar a depus raportul privind cauzele și împrejurările ajungerii debitoarei în stare de insolvență, raport completat la data de 6 decembrie 2007, din care rezultă că nu sunt incidente prevederile art.138 din Legea 85/2006.

Deși acest din urmă raport a fost comunicat reprezentantului creditoarei S, la data de 6.12.2007, nu a formulat contestație în termenul prevăzut de art.21 alin.3 din lege.

A mai reținut că, în ce privește avansurile acordate celor trei șoferi, în sumă de 35.379 lei, din probele administrate rezultă că administratorul a efectuat demersuri pentru recuperarea sumelor.

Această împrejurare, coroborată cu faptul că administratorul social nu și-a încasat suma cuvenită cu titlu de dividente, de 12.593 lei, a creat convingerea judecătorului sindic că acesta nu a continuat activitatea societății în interes personal.

Cât privește solicitarea S, de a fi autorizată să promoveze acțiunea prev.de art.138 din lege, a reținut că P V, creditor titular al unei creanțe ce reprezintă 86,22% din masa credală, a solicitat închiderea procedurii și, prin urmare, nu a fost de acord cu cererea întemeiată pe disp.art.138 alin.3 din Legea 85/2006.

Mai mult, comitetul creditorilor poate fi autorizat să introducă acțiunea în antrenare răspundere a membrilor organelor de conducere ale debitoarei- persoană juridică, dacă lichidatorul judiciar a omis să promoveze o atare cerere, ceea ce nu este cazul, în speță.

Ca atare, a constatat că se impune aprobarea raportului final și închiderea procedurii, în temeiul art.132 alin.2 din lege.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea S, înreg.sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 pr.civ.).

Susținerile instanței de fond, potrivit cărora prin rapoartele anterioare depuse de judecătorul sindic s-au stabilit cauzele ajungerii debitoarei în stare de insolvență sunt nelegale întrucât aceste rapoarte nu au putere de lucru judecat.

Recurenta nu a recuperat nici măcar o parte din creanța sa, în condițiile în care, o parte a acesteia reprezintă contribuțiile personale ale angajaților societății, pe care debitoarea avea obligația să le vireze către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Or, această sumă nu aparținea societății, iar nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurator constituie infracțiunea de deturnare de fonduri. În speță, prin schimbarea destinației acestei sume, s-a săvârșit fapta prev. de ar.138 lit.f din lege.

O altă critică se referă la faptul că raportul final nu cuprinde o sinteză a întregii proceduri și nici cauzele și împrejurările care au favorizat ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Greșit a reținut judecătorul sindic că nu poate fi autorizată creditoarea, în condițiile art.138 alin.3 din lege datorită poziției adoptată de creditoarea P In speță, nu s-a putut constitui comitetul creditorilor, însă nu poate fi îngrădit dreptul creditoarei S să ceară autorizarea promovării cererii în antrenare răspundere.

În drept, a invocat disp.art.304 pct.9, art.304 indice 1.pr.civ. Legea 85/2006, G 51/1998, aprobată prin Legea 557/2003.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar al debitoarei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât hotărârea este temeinică și legală.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, criticile formulate cu privire la greșita aplicare a normelor legale și principiilor ce guvernează răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere, prev. de art.138 din Legea 85/2006, sunt străine de sentința recurată. Astfel, judecătorul sindic nu a fost legal investit și nu s-a pronunțat asupra unei atare cereri.

Cât privește critica referitoare la conținutul raportului final, constată că și aceasta este nefondată. Conform art.25 alin.1 lit.a din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar are obligația întocmirii unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile art.138, într-un termen de maximum 60 de zile de la desemnarea sa.

În speță, un atare raport a fost întocmit și depus la dosarul cauzei, la data de 21.06.2007, raport completat la data de 6.12.2007. Nu există nici o dispoziție legală care să oblige lichidatorul judiciar să reia, în conținutul raportului final, toate mențiunile din raportul prev. de art.25 alin.1 lit.a din Legea 85/2006.

De asemenea, așa cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, orice raport de activitate poate fi contestat, în condițiile art.21 alin.2 și 3 din Legea 85/2006, însă creditoarea, nu a înțeles să exercite acest drept.

În fine, cererea formulată de creditoarea, de a fi autorizată să promoveze cerere în antrenare răspundere patrimonială a fostului administrator social, a fost în mod corect respinsă de judecătorul sindic. Astfel, potrivit art.138 alin.3 din Lege, are calitate procesuală, în promovarea unei atare cereri, doar comitetul creditorilor.

Este adevărat că, în cauză, nu a fost posibilă desemnarea comitetului creditorilor, în condițiile art.16 din lege, întrucât nu și-au înregistrat creanțele decât 2(doi) creditori: S și P

Însă, din conținutul articolului 17 din Legea 85/2006, referitor la atribuțiile comitetului creditorilor, rezultă că acest participant la procedură are rolul de a reprezenta interesele adunării creditorilor. Or, în speță, adunarea creditorilor (formată din cei doi creditori), nu a optat pentru solicitarea autorizării, în condițiile art.138 alin.3 din Legea 85/2006.

Aceasta întrucât hotărârile adunării creditorilor se adoptă, în condițiile art.15 alin.1 din Legea 85/2006, cu votul titularilor unei majorități, prin valoare, a creanțelor. Or, creditoarea P V, titulara unei creanțe ce reprezintă 86,22% din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat, nu a fost de acord cu cererea formulată de creditoarea Ca atare, această din urmă creditoare nu era abilitată de lege să solicite autorizarea, de vreme ce această cerere este în contradicție cu decizia adunării creditorilor.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin.1 rap.pr.civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca fiind nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 595/5.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. -.

Tehnored..-2ex.

Fond-

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Galati