Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 797/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 797/
Ședința publică de la 31 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1127/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare &, prin lichidator judiciar EXPERT AM G, intimat creditoare G, intimați pârâți G, -, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită potrivit disp. și drept comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, recurenta creditoare nu a făcut dovada citării intimaților pârâți potrivit art. 95.pr.civ. după care:
Curtea apreciază procedura completă întrucât citarea s-a făcut și prin afișare la ușa instanței, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1127/24 octombrie 2007, Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Expert AM al debitoarei & G și i-a obligat pe pârâții, G, și la plata sumei de 4.254.502,53 lei reprezentând o parte din pasivul debitoarei; a închis procedura insolvenței debitoarei & G și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că pârâții, în calitate de administratori ai debitoarei & G, nu au întocmit evidența contabilă a societății debitoare, încercând să se sustragă de la controlul activității pe care au desfășurat-o și că au contribuit astfel la ajungerea societății în stare de insolvență cu efect direct în prejudicierea creditorilor, prin imposibilitatea recuperării creanțelor. S-a mai reținut că pârâții au săvârșit fapta prin omisiune cu încălcarea dispozițiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 modificată și Legea nr. 82/1991 modificată și art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Totodată, prima instanță a reținut că sunt întrunite cerințele impuse de prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pentru închiderea procedurii debitoarei.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, creditoarea a declarat recurs, invocând nelegalitatea, ca urmare a neaplicării dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 85/2006 referitoare la numirea executorului judecătoresc pentru efectuarea executării silite a sentinței criticate și a repartizării sumelor rezultate din această operațiune.
Recursul nu este fondat;
Verificând sentința criticată prin prisma motivului de recurs și din oficiu, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză și o interpretare logică a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.
Din conținutul textului art. 142 din Legea nr. 85/2006, modificată, rezultă că executarea silită a hotărârilor prin care a fost antrenată răspunderea patrimonială a persoanelor vinovate de aducerea societății comerciale în stare de faliment (art. 138 alin.1) se efectuează de executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. Tot acest text mai prevede că executorul judecătoresc repartizează sumele din executarea silită "în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator".
Prin urmare, executarea silită va începe în baza unei cereri de executare silită care se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel (art. 3731alin.1 proc.civ. modificat și completat prin Legea nr. 459/6 decembrie 2006). Textul art. 142 din Legea nr. 85/2006 nu conține dispoziții referitoare la executarea silită a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia insolvenței, ci prevede expres că executarea silită se efectuează conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
Față de cele ce preced, creditorii pot solicita punerea în executare hotărârilor pronunțate în procedura insolvenței cu respectarea dispozițiilor referitoare la executarea silită din Codul d e procedură civilă, neavând relevanță că în hotărârea recurată judecătorul-sindic a făcut sau nu a făcut trimitere la dispozițiile art. 142 din Legea privind procedura insolvenței.
Așadar, recursul declarat de creditoarea B nefiind fondat, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 proc.civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1127/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, dr. | JUDECĂTOR, dr. |
Grefier, |
AZ//2 ex/14.11.2008 Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure