Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 811/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 811/
Ședința publică de la 05 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea - SRL G, cu sediul în G, str. - nr. 210, împotriva sentinței comerciale nr. 20/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL G - prin lichidator judiciar G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, - SRL C, și ORC TRIBUNALUL GALAȚI, cauza având ca obiect procedura insolvenței - Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, iar prin citația emisă către recurentă s-a pus în vedere acesteia să timbreze recursul cu 19,50 lei taxă judiciară de timbru și să aplice timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Se referă, de asemenea, că la data de 15.10.2008 recurenta a depus cu cerere, pe care a aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei.
După verificare, Curtea constată taxa de timbru legal satisfăcută și având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată către recurentă la 22.04.2008 iar recursul a fost declarat la 14.08.2008 conform ștampilei poștale de pe plic (fila 4 dosar recurs), invocă, din oficiu excepția tardivității declarării recursului și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 20/17.01.2008 Tribunalul Galația respins cererea de antrenare răspundere formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei - "" SRL împotriva pârâților și, a aprobat decontul de cheltuieli și a dispus plata sumei de 1816,42 lei către lichidatorul judiciar, din fondul special.
Totodată, a aprobat raportul final și în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - "" SRL și radierea acestuia din registrul comerțului.
A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din lege s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, DGFP G, ORC de pe lângă Tribunalul Galați, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în ceea ce privește cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei că, lichidatorul judiciar nu a administrat nici un fel de dovezi din care să rezulte existența raportului de cauzalitate între culpa pârâților ca administratori ai societății debitoare și stare de încetare de plăți a societății, în cererea de antrenare răspundere a acestora, iar creditoarea a invocat doar dispozițiile art. 138 lit. a-e din Legea 85/2006 fără a argumenta și a proba vreuna din faptele incriminate de textele de lege ca fiind săvârșite de pârâți. Cum din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă fapte culpabile prin care s-a ajuns la starea de insolvență, nefiind dovedită culpa directă a acestora la incapacitatea de plată, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile art. 138 din Legea 85/2006. Prin urmare, cererea formulată de lichidator a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea - " " SRL, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul casării sentinței de fond și în rejudecare să se dispună continuarea procedurii insolvenței și antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare.
La termenul de judecată din 5.11.2008, Curtea, din oficiu a invocat excepția tardivității recursului, în raport de următoarele considerente:
Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare existente la dosarul de fond (fila 122), hotărârea recurată a fost comunicată recurentei creditoare prin Buletinul procedurilor de insolvență la data de 22.04.2008, termenul legal de recurs urmând a se împlini la 5.05.2008. Cum însă, recursul declarat în cauză a fost înaintat instanței de fond la 14.08.2008, conform ștampilei poștei române de pe plic (fila 4 dosar recurs), cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă în referire la art. 8 alin. 2 din Legea 85/2006, se impune aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și, pe cale de consecință, respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind tardiv formulat, recursul declarat de către creditoarea - SRL G, cu sediul în G, str. - nr. 210, împotriva sentinței comerciale nr. 20/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 noiembrie 2008.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored.
3 ex./ 27.11.2008
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Elena Romila