Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 827/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:827
Sedința publică din 10 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta - - prin mandatar LL CONSULTANȚA & împotriva sentinței comerciale nr.11/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - I.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 11/14.01.2008 Tribunalul Teleormana anulat ca insuficient timbrată cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea - - prin mandatar ales - " & RECUPERĂRI " B, împotriva debitoarei T M, reținând în motivare că prin rezoluția judecătorului sindic s-a stabilit o taxă judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 5 lei și s-a constatat achitată prima taxă și parțial taxa de timbru judiciar pentru suma de 0,3 lei, rămânând de plată suma de 4.70 lei timbru judiciar, astfel încât cererea creditoarei este insuficient timbrată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea - - prin mandatar LL & RECUPERĂRI, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr. -/2008 din 26.05.2008.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că deși a timbrat legal cererea de deschidere a procedurii de insolvență, depunând înscrisurile doveditoare atașate la aceasta, respectiv taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și a aplicat și taxa judiciară de 0,3 lei instanța de fond i-a pus în vedere să timbreze cu taxă judiciară în valoare de 5 lei (ron), sub sancțiunea anulării, recurenta apreciind însă că din eroare i-a fost dată această dispoziție întrucât prin ea se ignoră prevederile legale care reglementează aplicarea taxei judiciare, respectiv OG nr.32/1995 modificată și dispozițiile Legii nr. 85/2006.
Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 6 litera c din Legea nr.147/1995, arată recurenta, cererile introduse în baza Legii nr.64/1995, se timbrează cu 39 lei și, potrivit prevederilor articolului 3 alineatele și 2 din Legea nr.123/1997 (care a modificat OG nr.32/1995) cererile de chemare în judecată, adresate instanței judecătorești se timbrează cu taxă judiciară în valoare de 3.000 lei (rol) sau 0,3 lei (Ron), când se solicită soluționarea în fond a cauzei și în valoare de 1.500 lei (rol) când cererile au ca obiect exercitarea unei căi de atac.
Numai în cazul în care cererile sunt evaluabile în bani taxele judiciare se stabilesc în funcție de valoarea pretențiilor, timbru judiciar de 50.000 lei (rol), aplicat pentru o valoare de 100.000.000 lei (rol).
Ori cererea de deschidere a procedurii insolvenței nu au un obiect evaluabil în bani, nefiindu-i aplicabile dispozițiile articolului 3 alineat 2 din legea nr.123/1997, aceasta fiind supusă unui taxe fixe de timbru de 39 lei și a unui timbru judiciar de 0,3 lei, astfel încât cererea a fost legal timbrată, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică.
În drept, articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Procedura insolvenței reglementată în prezent de Legea nr. 85/2006 este o procedură de executare silită având ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvență.
Procedura insolvenței se deosebește de procedurile de executare silită specifice dreptului comun, care vizează precumpinitor interesul creditorului care le-a inițiat, prin aceea că este o procedură colectivă prin care creditorii recunoscuși participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitatea prevăzută de lege.
Așa fiind, în mod corect recurenta a timbrat cererea de deschidere a procedurii insolvenței cu taxă fixă de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, conform dispozițiilor articolului 3 alineat 1 din legea nr.123/1997 (are a modificat OG nr. 32/1995), cererea de deschidere a procedurii insolvenței nefiind o cerere evaluabilă în bani pentru că vizează soluția fondului cauzei având ca scop acoperirea pasivului debitoare și nu realizarea unei pretenții în sensul dispozițiilor articolului 3 alineat 2 din legea nr.123/1997.
Pentru aceste considerente, Curtea față de dispozițiilor articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 5 Cod procedură civilă, admite recursul. Casează sentința comercială nr. 11/14.01.2008 a Tribunalului Teleorman și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - - prin mandatar LL CONSULTANȚA & împotriva sentinței comerciale nr.11/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - I.
Casează sentința comercială atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 10.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
13.10.2008
Tribunalul Teleorman
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Decebal Taragan, Minodora