Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 838/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 838/R-

Ședința publică din 26 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător

-, judecător

- -, judecător

-, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitorul G, administrator special al SC SA, domiciliat în P, str. - -, -.1,.F,.10, județul A, împotriva încheierii din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul- debitor G și lichidatorul judiciar EXPERT prin, în baza delegației de la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul lichidatorului arată că nu i s-au comunicat motivele de recurs și solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de acestea.

Recurentul- debitor G depune la dosar cerere de recuzare completului de judecată.

Curtea lasă dosarul la a doua strigare, în vederea soluționării cererii de recuzare.

La a doua strigare a cauzei, după soluționarea cererii de recuzare care a fost respinsă, a răspuns lichidatorul judiciar EXPERT prin, în baza delegației de la dosar, lipsind celelalte părți.

Reprezentantul lichidatorului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copia raportului privind sumele solicitate de administratorul special G și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Reprezentantul lichidatorului judiciar EXPERT, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând, asupra recursului de față:

Constată că prin cererea înregistrată la 11.04.2008, administratorul special și acționar majoritar al SC SA P - G - a solicitat judecătorului sindic aprobarea plății sumei totale de 159.161,87 lei, reprezentând plată din surse proprii a taxelor de timbru, onorarii expert și avocat, indemnizație administrator special, conform documentelor justificative depuse la dosar.

În motivarea cererii, s-a arătat că suma menționată anterior, se regăsește în dispozitivele hotărârilor pronunțate, vizând perioada 2005-2007, impunându-se plata unei cote de 90% din suma aflată la dispoziția lichidatorului existentă în contul debitoarei.

Tribunalul Comercial Argeș - prin Încheierea din 2.07.2008, a pus în vedere lichidatorului judiciar să calculeze sumele avansate justificat de administratorul-special în litigiile privind recuperarea creanțelor debitoarei și sumele încasate necuvenit de administrator din executarea sentințelor judecătorești, a respins cererea de atribuire fonduri a aceluiași administrator special - G și a acordat termen pentru continuarea procedurii la 17.09.2008.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond - judecător sindic a considerat că solicitarea administratorului special trebuie analizată de către lichidator, în ale cărui atribuții se află calculul sumelor ce urmează a fi distribuite creditorilor.

Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către administratorul special, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

- în mod nelegal, instanța de fond i-a respins cererea de a-i fi returnate sumele regăsite în hotărârile judecătorești depuse spre dovadă;

- în mod sistematic și șicanator lichidatorul EXPERT P evită să prezinte judecătorului sindic propunerea de aprobare a efectuării plății pentru suma de 159.181,87 lei, iar judecătorul sindic evită să se pronunțe asupra cererii sale de rambursare a sumelor, deși, alți beneficiari au fost plătiți;

- nu s-a avut în vedere că, la momentul actual, creditorii fiind îndestulați, nu mai există litigii, astfel că cererea sa este justificată și legală.

Prin urmare, se impune admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii sale de plată a sumei de 159.181,87 lei.

Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe care curtea le-a încadrat pe temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, se reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Într-adevăr, în ședința din 2.07.2008, judecătorul sindic a luat în discuție cererea administratorului special - G - de a-i fi returnate sumele avansate de acesta în litigiile pentru recuperarea creanțelor debitoarei, dar și cele înaintate necuvenit din executarea sentințelor judecătorești.

Astfel, pentru stabilirea cuantumului la care este îndreptățit recurentul-petent, instanța a dispus lichidatorului judiciar analiza documentelor justificative și stabilirea sumei finale de plată, sens în care acesta urma a depune un raport cu decontul rezultat.

Ca atare, cererea recurentului-petent nu a fost respinsă, ci s-a acordat un nou termen în sensul celor de mai sus, ceea ce face nejustificată critica, sub acest aspect.

Deci, asupra solicitării sale, instanța de fond nu s-a pronunțat în data de 2.07.2008, astfel că prezenta cale de atac, practic, nu are obiect, recurentul necriticând amânarea judecății pentru termenul din 17.09.2008, ci respingerea cererii sale, dar, asupra căreia judecătorul nu a dat o soluție, așa cum rezultă din conținutul încheierii atacate.

Lichidatorul judiciar a depus în calea de atac, raportul ce urmează a fi impus analizei, judecătorul sindic (862-866).

Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.85/2006, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de debitorul G, administrator special al SC SA, domiciliat în P, str. - -, -.1,.F,.10, județul A, împotriva încheierii din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind SERVICIUL PUBLIC DE EXPLOATARE A MUNICIPIULUI P, SC SRL, SC 2000 SA P, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, SC SRL P, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, DISTRIGAZ SUD SA - SUCURSALA P, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ A, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI IZVORU, PRIMĂRIA COMUNEI MIHĂIEȘTI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI VEDEA, PRIMĂRIA C, PRIMĂRIA ORAȘULUI T, PRIMĂRIA P, SC CANAL 2000 SA P, și lichidator judiciar EXPERT

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

06.10.2008

Red.

EM/2 ex.

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Polixenia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 838/2008. Curtea de Apel Pitesti