Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2204/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.88
Ședința publică de la 28.01.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții - - și, în contradictoriu cu intimatele - SA - prin administrator judiciar - SRL și - - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.2343/4.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții prin avocați și, ambii cu împuternicire avocațială comună la dosar și intimata - SA prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata - - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că s-au depus copia înscrisurilor solicitate de la Tribunalul București.
Recurenții prin avocat solicită rectificarea încheierii anterioare în sensul că i s-a pus în vedere să achite o cauțiune în sumă de 500 lei și nu de 5000 lei. Depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru cererea de suspendare a executării sentinței și dovada achitării cauțiunii în cuantum de 500 lei, învederând că dacă dosarul va rămâne astăzi în pronunțare nu mai insistă în cererea de suspendare a executării.
Curtea dispune rectificarea încheierii anterioare în sensul că s-a fixat o cauțiune în cuantum de 500 lei și nu de 5000 lei și restituie dovada achitării cauțiunii, nefiind utilizată în cauză, având în vedere declarația părților că doresc să se judece astăzi și ia act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a executării.
Recurenții prin avocat depun un set de acte, un exemplar fiind comunicat părții adverse.
Intimata prin avocat depune un înscris, respectiv decizia nr. 302/14.02.2007, învederând că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de actele depuse de partea adversă. Menționează că a invocat la termenul anterior, excepția lipsei calității procesuale active a recurenților în promovarea recursului, solicitând admiterea excepției și respingerea recursului ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă, având în vedere că recurenții nu au fost părți în litigiul de față, iar hotărârea atacată nu le este opozabilă, nefiind pronunțată în contradictoriu cu aceștia.
Recurenții prin avocat învederează că potrivit art.3 pct.26 și art.18 din Lg.85/2006 privind procedura insolvenței, acționarii debitoarei puteau participa la procesul falimentului printr-un mandatar legal denumit administrator special, iar desemnarea acestuia este obligatorie, iar faptul că debitoarea a mai formulat anterior un recurs împotriva aceleiași sentințe nu poate avea semnificația juridică autorității de lucru judecat, din moment ce respectivul recurs nu a fost declarat de către administratorul special, ci chiar de către debitoare. Instanța de fond nu a dispus comunicarea sentinței către administratorul special întrucât administratorul judiciar nu a respectat dispozițiile legale și nu a procedat la convocarea adunării generale a acționarilor în vederea desemnării unui administrator special, astfel că unul dintre participanții de drept la procedura insolvenței nu aof ost citat în calitate de parte și nu i s-au comunicat actele de procedură. Conform art. 19 alin.4 lit.a din vechea Lg.64/1995, în vigoare la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii împotriva debitoarei - SA, acționarilor trebuia să li se notifice hotărârea de deschidere a procedurii. Astfel fiind, până la momentul desemnării unui administrator special, dreptul de a ataca hotărârea de deschidere a procedurii revine oricăruia dintre acționarii societății debitoarei. Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active. Depune note scrise pe excepție.
Intimata prin avocat, învederează că Lg.85/2006 a intrat în vigoare în vara anului 2006, anterior introducerii recursului.
Recurenții prin avocat, susține verbal motivele de recurs dezvoltate în scris, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre soluționare pe fond la judecătorul sindic, fără cheltuieli de judecată pentru care își rezervă dreptul să le solicite pe cale separată.
Intimata prin avocat solicită în principal respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat, creanța a fost achitată, iar numirea administratorului judiciar a fost legală. Depune note scrise la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 2343/4.10.2006 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a admis cererea formulată de reclamanta creditoare - - SRL împotriva pârâtei debitoare - SA și în baza dispozițiilor articolului 26 alineat 1, articolului 33 alineat 6, articolului 31 alineatele 2 și 3 din Legea nr. 85/2006 raportat la articolul 1 alineat 1 și articolul 3 punctele 12 și 24 din Legea nr.85/2006, a deschis procedura generală de insolvență pe o perioadă de observație de 60 de zile, dispunând măsurile legale subsecvente.
Pentru a hotărî astfel, Judecătorul - sindic a reținut că cererea introductivă a fost motivată în baza articolului 29 din Legea nr.64/1995 republicată, fiind dovedită cu actele depuse la dosar, respectiv facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, fiind dovedită astfel creanța certă, lichidă și exigibilă a creditoarei pentru suma de 59.613 lei, superioară deci pragului de 10.000 lei.
Cum debitorul nu a formulat contestație în termen de 10 zile prevăzut de articolul 33 alineat 6 din lege și nici nu a mai fost supus procedurii insolvenței în ultimii 5 ani, se justifică admiterea cererii creditoarei și deschiderea procedurii generale de insolvență, respectiv perioada de observație.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs -, acționar majoritar al societății debitoare - SA (92.207.048% din capitalul social), reprezentat prin (asociat și director al societății) și, cetățean olandez, în calitate de administrator special desemnat de către acționarul majoritar.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 20.09.2007.
În motivarea recursului s-a arătat de către recurenți că din dispozițiile articolului 2, articolului 3 punctul 26 și articolului 18 din Legea nr.85/2006 rezultă că printre participanții de drept la procedura insolvenței se află acționarii debitoarei, iar desemnarea administratorului special este obligatorie (ca reprezentat al acționarilor).
Cum hotărârea atacată nu a fost comunicată și recurenților în calitatea acestora de acționar majoritara și, respectiv, administrator special, reprezentant al acționarilor, recurenții se află în termenul legal pentru promovarea prezentului recurs, termen ce nici nu a început să curgă față de recurenți.
Pe fondul cauzei recurenții au criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că cererea de deschidere a procedurii a fost comunicată debitoarei la 23.05.2006, debitoarea a formulat contestație la 26.05.2006, ulterior cauza fiind declinată de către Tribunalul Neamț prin sentința comercială nr. 2723/F/12.07.2006 în favoarea Tribunalului București.
Astfel, în mod greșit a reținut judecătorul sindic faptul că debitoarea nu a formulat contestație în termen legal, practic, acesta lăsând nesoluționată contestația debitoarei.
S-a mai susținut că la momentul deschiderii procedurii debitoarea nu se afla în stare de insolvență, neachitarea sumei pretinse de creditor reprezentând o nerecunoaștere a acestora și nu o incapacitate de plată a societății.
Au mai arătat recurenții că administratorul judiciar a fost desemnat în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor articolului 19 alineat 1 din Legea nr.85/2006, acesta nerespectându-și, de altfel, obligațiile legale de a convoca adunarea generală a acționarilor debitoarei în vederea desemnării administratorului special; a dispozițiilor articolului 20 litera g coroborat cu articolele 13-17 din Legea nr.85/2006 de a convoca adunarea creditorilor și nu a întocmit decât tabelul preliminar al creanțelor.
A fost solicitată suspendarea executării hotărârii recurate.
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 304 punctele 5,9 Cod procedură civilă, articolului 312 alineatele 2,3,5 Cod procedură civilă.
În ședința publică de la 26.11.2007 (fila 79) lichidatorul judiciar al debitoarei, - a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurenților.
Lichidatorul judiciar - a depus note de ședință pe excepția invocată și fondul recursului.
Note de ședință au depus și recurenții, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale active.
Au fost depuse înscrisuri de către recurenți și lichidator judiciar al debitoarei.
Intimata creditoare - - SRL, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției lipsei calității procesuale active a recurenților invocată de către lichidatorul judiciar - al debitoarei - SA, constată excepția întemeiată pentru următoarele considerente:
Printre inovațiile Legii nr. 85/2006 se numără și introducerea unui nou participant în procedura insolvenței, administratorul special care, potrivit articolului 18 alineat 1 din lege, este desemnat de administratorul general a acționarilor/asociaților debitorului, pe cheltuiala acestuia, "după deschiderea procedurii", să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului.
"După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administrator judiciar/ lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesul acționarilor/asociaților".
Atribuțiile administratorului special sunt cele reglementate de alineatul 2 al articolului 18 din Legea nr.85/2006 și pot fi grupate în două categorii: atribuții anterioare intrării debitorului în faliment (literele a-e) și atribuții ulterioare acestui moment specific falimentului.
Referitor la procedura desemnării adunării speciale, dispozițiile articolului 3 punctul 26 prevăd că adunarea generală a acționarilor (asociaților) va fi convocată de administrator judiciar ori de lichidatorîn termen de maximum 20 de zile de la deschiderea proceduriisau, după caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea.
Acesta (administrator judiciar sau lichidator) va și prezida adunarea generală.
Așadar, instituția adunării speciale, ca reprezentant al acționarilor/asociaților persoane juridice debitoare, este un drept, dar și o obligație a acestora, care ia însă nașteredupă deschiderea procedurii,atribuțiile principaleale adunării generale fiind cu osebire afectate perioadei de după deschiderea procedurii, în procedura de reorganizare și condiționat de păstrarea dreptului de administrare a debitorului.
Dacă administrarea în perioada reorganizării eșuează și debitorul intră în faliment, ori se menține reorganizarea dar se ridică dreptul de administrare, administratorul special pierde dreptul prerogativ de a gestiona activitatea debitorului, păstrând doar dreptul de a reprezenta interesele acționarilor/asociaților, atribuțiile lui fiind exclusiv cele prevăzute de articolul 18 alineat 2 literele f, g din Legea nr.85/2006.
Așa fiind, cum însăși existența sa este condiționată de deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, administratorul special nu poate fi parte în judecarea cererii de deschidere a procedurii formulată de către creditor, această calitate având-o doar creditorul și societatea debitoare, singurele care, în calitate de părți, pot promova și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii ce se pronunță de Judecătorul - sindic în judecarea cererii de deschidere a procedurii.
Pentru aceste motiv, hotărârea de deschidere a procedurii a fost comunicată doar părților (articolul 266 alineat 3 Cod procedură civilă) și persoanelor juridice prevăzute de procedura specială (articolul 37 din lege).
Alegațiile recurenților referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 64/1995 republicată care era în vigoare la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii, nu însă și la momentul judecării cererii și deschiderii procedurii, deși atractive prin frumusețea lor, rămân totuși simple artificii juridice atâta timp cât principiul fundamental este cel al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă că la momentul judecării cauzei prioritare au fost dispozițiile legale în vigoare la acel moment, respectiv dispozițiile Legii nr. 85/2006, conform principiului tempus regit actum.
Cu atât mai puțin se poate face vorbire de o eventuală ultraactivitate a Legii nr. 64/1995, aceasta nefiind expres prevăzută de legiuitor, care a prevăzut expres prin articolul 156 alineat 3 că "la data intrării în vigoare a prezentei legi (85/2006), Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și faliment, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066/17.11.2004 cu modificările și completările ulterioare, articolul 282 din Legea nr.31/1990 - și orice altă dispoziție contrară se abrogă".
Cum Legea nr.85/2006 a intrat în vigoare la data de 20.07.2006, rezultă că la aceeași dată Legea nr.64/1995, republicată a fost abrogată prin voința expresă a legiuitorului, astfel încât dispozițiile acesteia care puteau fi interpretate în sensul legitimării procesuale active a acționarilor/asociaților debitorului au devenit inoperante, iar dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu conferă legitimare procesuală activă acționarilor/asociaților debitorului în procedura reglementată decât prin intermediul administratorului special numit în condițiile articolului 3 punctul 26 din lege și cu atribuțiile limitativ prevăzute la articolul 18 alineat 2 din lege, după cum am arătat mai sus.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active în promovarea recursului împotriva sentinței comerciale nr. 2343/4.10.2006 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială prin care s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei - SA, pentru acționarul principal al debitoarei - - și administratorul special al acționarilor debitoarei, dl., excepția invocată de către lichidatorul judiciar - și, în consecință, respinge recursul ca fiind promovat de persoane fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurenților.
Respinge recursul declarat de recurenții - - și, în contradictoriu cu intimatele - SA - prin administrator judiciar - SRL și - - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.2343/4.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
27.02.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica