Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 895/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.895R
Ședința publică de la 04 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - EDITURA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5443/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SERV SRL.
Dezbaterile au avut loc la data de 21.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea consecutiv la 28.05.2009 și 04.06.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea introductivă formulată în data de 15.05.2008, la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, creditorul - SRL a chemat în judecată debitorul - Serv SRL solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii insolvenței, reglementată prin Legea nr.85/2006 împotriva debitorului, având în vedere creanța în sumă totală de 12.678,34 lei neachitată de acesta.
Prin sentința comercială nr.5443 pronunțată la 11.12.2002 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială prin judecătorul sindic a respins cererea introductivă a creditorului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut depunerea la dosar de către creditor, în dovedirea creanței deținute împotriva debitorului a contractului de vânzare-cumpărare nr.66/13.06.2006, încheiat între părți, având ca obiect livrarea de carte în vederea vânzării, precum și a mai multor facturi fiscale (filele 2-14) dar acestea nu au fost semnate de primire de către societatea debitoare. Nu există nici o dovadă la dosar din care să rezulte că debitorul ar fi intrat în posesia cărților provenind de la creditor. Dispozițiile art.5.1 din contract prevăd că recepția cantitativă și calitativă se efectuează la depozit în momentul livrării, în baza avizului de însoțire a mărfii, însă creditorul nu a prezentat aceste avize.
Debitorul a emis trei bilete la ordin pentru plata datoriilor, dar nu rezultă că ele au fost încasate sau nu, nu există nici dovezi în sensul că ar fi fost refuzate la plată. Pentru a se stabili în mod cert dacă debitorul datorează suma de 23.355,36 RON creditorului este necesară administrarea unor probe specifice acțiunii de drept comun, aceasta însemnând că în raport cu procedura insolvenței nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 alin.6 din Legea nr.85/2006, creanța nefiind certă în sensul prevăzut de art.379 alin.3 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe comerciale creditorul - SRL a declarat recurs, timbrat și în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive și deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitorului.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că între creditor și debitor s-a încheiat contractul nr.66/13.06.2006 având ca obiect vânzarea cărților produse de creditor de către debitor în regim de consignație, conform art.7 pctz.3 din contract pentru întârzierile la plată debitorul datorează penalități de 1% pe zi de întârziere. Întreaga cantitate de marfă pentru care nu s-au făcut plățile a fost livrată înaintea datei de expirare a contractului, 30.09.2006.
La judecata în primă instanță creditorul a depus copii ale facturilor emise la plată pentru cantitățile de carte vândute debitorului, acesta necontestându-le; prin contestația formulată împotriva cererii introductive debitorul și-a motivat refuzul plății în sensul că a remis creditoarei trei bilete la ordin, dar acesta nu le-a încasat. Sarcina dovedirii plății revenea debitorului, dar acesta nu a depus la dosar dovada că biletele la ordin ar fi fost încasate. Debitorul nu a formulat contestație la cererea introductivă în termenul prevăzut de lege, recunoscând astfel că se află în stare de insolvență și nu a negat autenticitatea actelor depuse de creditor la dosar. La cererea de recurs se atașează și facturile depuse în copie la prima instanță cu mențiunea semnării acestora de către debitor. Tribunalul nu a solicitat creditorului nici facturile semnate de debitor, nici avizele de însoțire a mărfii, pe care acesta le deține.
Sentința recurată este netemeinică și nelegală în primul rând în raport cu prevederile art.304 pct.5 Cod procedură civilă. În raport cu dispozițiile imperative ale art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006, necontestarea cererii introductive în termenul legal de către debitor duce la decăderea acestuia din dreptul de a se apăra, echivalând cu recunoașterea tacită a pretențiilor creditorului. Ignorând acest aspect tribunalul, prin sentința pronunțată, a produs creditorului o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea acesteia. În raport cu art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006, vătămarea este prezumată până la proba contrarie.
Sentința atacată este nelegală și în raport cu dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Motivarea primei instanțe este superficială, aspectul plății sau refuzului la plată al celor trei bilete la ordin emise de debitor nefiind lămurit. Tribunalul nu a solicitat dovezi în sensul respectiv, după cum nu a solicitat nici facturile în original sau avizele de însoțire a mărfii.
Printr-un alt motiv de recurs s-a arătat, în raport cu prevederile art.304 alin.9 Cod procedură civilă, că tribunalul a aplicat greșit legea, față de faptul că nu a solicitat actele doveditoare, a ignorat că debitorul nu a contestat actele depuse de creditor, nu a lămurit situația biletelor la ordin.
În dovedirea recursului s-au depus la dosar facturi emise la plată de creditor în raport cu debitorul în cauză, extrase de cont.
Intimatul-debitor a depus la dosar, de asemenea, extrase de cont, chitanțe de plată, situații privind retururi de carte către creditor.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.3 alin.1, 6 și 12 din Legea nr.85/2006, pentru a fi admisă cererea introductivă a creditorului în sensul deschiderii procedurii insolvenței trebuie să fie îndeplinită mai întâi condiția existenței unei creanțe certe,lichide și exigibile de mai mult de 30 de zile, în valoare de minim 10.000 lei împotriva debitorului. În cazul în care este îndeplinită această condiție, legea prezumă insuficiența disponibilităților bănești și, implicit, starea de insolvență a debitorului, care este însă îndreptățit la administrarea probei contrarii. În cazul în care condiția menționată privind creanța se dovedește a nu fi îndeplinită, nu se mai justifică aprecierea condiției privind insuficiența disponibilităților bănești, deoarece în lipsa unui pasiv, chiar dacă în patrimoniul societății comerciale nu există disponibilități bănești, nu se pune problema insolvenței.
În cauză la judecata în primă instanță, prin cererea introductivă, creditorul a pretins o creanță în sumă totală de 12.678,34 lei. Aceasta se compune din debitul principal în valoare de 6.339,14 lei potrivit unui număr de 13 facturi emise în ordine cronologică, începând cu factura nr.- din 14.06.2007 și terminând cu factura nr.- din 20.10.2007, depuse de creditor la dosar (filele 2-14), precum și din penalități de întârziere calculate în limita sumei de 6339,14 lei, având în vedere că prin clauza 7.3 din contractul nr.66/13.06.2006 au fost prevăzute astfel de penalități, fără însă să se prevadă expres că acestea pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, fiind aplicabile prevederile Legii nr.469/2002.
Facturile depuse de creditor nu prezentau mențiunea semnăturii și/sau ștampilei debitorului, astfel că tribunalul a reținut în mod corect că nu s-a dovedit livrarea de către creditor și primirea de către debitor a cărților a căror valoare constituie creanța pretinsă prin cererea introductivă. Aceasta cu atât mai mult cu cât livrarea trebuia efectuată, potrivit art.5 din contractul părților, cu recepția cantitativă și calitativă, în baza avizului de însoțire a mărfii, dar creditorul nu a prezentat nici astfel de avize, în dovedirea obligației de livrare asumate în executarea contractului.
Debitorul nu a formulat contestație în temeiul art.33 din Legea nr.85/2006 iar copiile celor trei bilete la ordin au fost depuse la dosar chiar de către creditor, cu precizarea că nu le-a primit în original și nu le-a încasat până la data scadenței (filele 42-46 din dosarul de fond). Neformularea contestației în termenul de 10 zile prevăzut de art.33 alin.2 decade debitorul din dreptul de a mai formula această cerere dar nu este în măsură, din punct de vedere legal, să echivaleze cu o recunoaștere din partea acestuia a stării sale de insolvență sau a valabilității facturilor emise de creditor. Doar în ipoteza cererii introductive formulată de debitor, iar nu de creditor, dispozițiile art.28 alin.2 teza II din Legea nr.85/2006 prevăd ca în cazul nedepunerii actelor de la art.28 alin.1 lit.a-f și h cererea se va considera o recunoaștere a stării de insolvență. În cazul cererii introductive formulată de creditor, indiferent dacă se formulează sau nu contestație de către debitor, creditorul trebuia, potrivit art.1169 Cod civil, să își probeze în mod valabil propria cerere, sub aspectul condițiilor prevăzute de lege în vederea deschiderii procedurii, astfel cum au fost menționate ulterior.
Prin urmare, tribunalul nu era obligat, nici în raport cu principiul rolului activ al judecătorului, să ceară creditorului depunerea unor facturi semnate de debitor, a avizelor de însoțire a mărfii sau dovezi referitor la plata sau refuzul de plată al celor trei bilete la ordin. În raport cu prevederile art.1169 cod civil tribunalul era dator doar să încuviințeze probele cerute de creditor în susținerea cererii introductive și să le analizeze în vederea soluționării cauzei.
De altfel, în raport cu considerentele sentinței pronunțate de tribunal, creditorul recurent nu a fost în măsură să probeze deținerea împotriva debitorului a unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 30 de zile în cuantum de minim 10.000 lei nici în cadrul judecării recursului.
Recurentul a depus, într-adevăr, facturile în baza cărora a pretins creanța menționată în cererea introductivă, purtând semnătura și în parte și ștampila de primire a debitorului.
Referitor la aceste facturi, a căror valoare însumată este în privința debitului principal de 10.575,64 lei, iar creditorul nu specifică de ce pretinde doar suma de 6.339,17 lei, trebuie avut în vedere că în recurs judecata nu poate avea în vedere decât creanța pretinsă prin cererea introductivă, în raport cu facturile în discuție iar nu și alte sume constituind obiectul altor facturi, deci al altor eventuale livrări ale creditorului către debitor, pentru ca pretinderea altor sume cu titlu de creanță în recurs ar constitui, în raport cu dispozițiile art.316 raportat la art.294 alin.1 Cod procedură civilă, o cerere nouă, inadmisibilă, și s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție. Facturile noi depuse în recurs pot constitui însă obiectul unei noi cereri introductive formulată de creditor în primă instanță.
În raport cu facturile enumerate în cuprinsul cererii introductive, creditorul-recurent nu a făcut dovada că acestea ar privi valoarea cărților livrate către debitor în baza contractului nr.66/13.06.2006. Dispozițiile art.8.1 din contractul respectiv prevăd încetarea acestuia la data de 30.09.2006 și nu s-a probat în nici un fel rămânerea lui în vigoare.
Prin urmare, la data emiterii de către creditor a facturilor, în perioada 14.06.2007 - 20.10.2007, contractul invocat de creditor nu mai era în vigoare, inclusiv clauza 7.3 privind plata unor penalități de întârziere, astfel că în cuantumul creanței pretinse prin cererea introductivă nu mai pot fi incluse și penalități de întârziere ci doar contravaloarea facturilor menționate, constituind debit principal.
Recurentul a pretins că livrarea efectivă a cărților pentru care s-au emis cu întârziere facturile, ar fi intervenit în perioada în care contractul nr.66/13.06.2006 era în vigoare dar nu a fost în măsură să probeze această susținere depunând, de exemplu, avizele de însoțire a mărfii. Chiar dacă s-ar considera drept creanță contravaloarea însumată a facturilor, de 10.575,64 lei (iar nu de 6.339,17 lei cât pretinde creditorul), din această contravaloare trebuie scăzută valoarea rabatului comercial cuvenit debitorului, stabilit potrivit art.6 din contractul părților și menționat în facturi la 30% din prețul de vânzare net, ceea ce în mod evident, reduce cuantumul creanței sub pragul minim de 10.000 lei.
De asemenea, intimatul-debitor a mai făcut dovada efectuării și a altor plăți către creditor potrivit chitanțelor nr.262/15.08.2007 (500 lei), 284/30.08.2007 (500 lei) și extraselor de cont nr.346 din data de 17.07.2007, 22 din 20.09.2007, 17 din 15.08.2007 (filele 99-106 la dosar), privind plăți prin bilete la ordin, în raport cu acestea creanța scăzând și mai mult sub valoarea prag.
Curtea nu reține susținerile intimatului-debitor în sensul efectuării unor restituiri de carte către creditor, nefiind probată în mod concludent efectuarea acestora.
Prin urmare, nici în raport cu înscrisurile depuse în recurs nu s-a dovedit de către creditor că deține o creanță în cuantum minim de 10.000 lei pentru care să se poată deschide procedura insolvenței, sentința atacată rămânând temeinică și legală.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și în temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor probatorii depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - EDITURA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5443/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SERV SRL, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
