Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 928/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date 2928

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 928/

Ședința publică din 29 iunie 2009

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 412/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" SA, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 412/05.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins contestația formulată de debitoarea SC SRL; a admis cererea formulată de creditorul Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfa "CFR MARFA" SA, în contradictoriu cu debitorul SC SRL; a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC SRL; a numit administrator judiciar practicianul în insolvență, pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, stabilind pentru acesta un onorariu de 4.000 lei, din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR T; a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului SC SRL, asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

De asemenea, au fost fixate: termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 12 mai 2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 22 iunie 2009, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la 17 iulie 2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 30 iulie 2009, data ședinței adunării creditorilor la 29 iunie, primul termen după deschiderea procedurii la 28 mai 2009, dispunând totodată și trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că cererea formulată la 24.10.2008 de creditorul Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfa "CFR MARFA" SA, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului și că nu s-a formulat contestație; că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu titlurile executorii (sentința comercială 147/19.09.2006 a Curții de Apel București ) depuse în copie la dosarul cauzei; că în speță creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului (art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței), a cărei valoare depășește 10.000 lei, astfel cum prevede art. 3 pct. 12 din Legea insolvenței și de la a cărei scadență au trecut mai mult de 30 de zile.

Judecătorul sindic a mai constatat că sunt îndeplinite condițiile legii, astfel că a admis cererea și a deschis procedura de insolvență față de debitor.

Cu privire la contestația formulată de debitoare, potrivit căreia a refuzat plata debitului solicitat, nu pentru că se află în stare de insolvență ci din cauză că a avansat acesteia bilete la ordin cu care a stins debitul invocat, și care nu au fost restituite de către creditoare, judecătorul sindic a constatat că apărarea invocată este neîntemeiată, astfel că, potrivit art. 33 alin. 4, contestația a fost respinsă, iar cererea formulată de creditor admisă conform următoarelor considerente:

Creditoarea deține împotriva debitoarei un titlu executoriu, respectiv sentința comercială 147/19.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă și irevocabilă, conform deciziei comerciale 3031/10.11.2007 pronunțată de ICCJ, ambele hotărâri fiind depuse la dosar la filele 5-12.

În considerentele deciziei comerciale nr. 3031/10.11.2007 a ICCJ a fost analizată și apărarea invocată de debitoare cu privire la stingerea datoriei față de creditoare prin girarea către aceasta a două BO emise de SC BUSINESS SRL B, în valoare de 2.000.000.000 lei vechi, și respectiv 2.491.927.562 lei vechi, realizându-se astfel funcția de instrument de plată a biletului la ordin în favoarea creditoarei CFR MARFA SA, dar instanța a soluționat cererea conform temeiurilor de drept invocate de reclamantă, care a înțeles să valorifice raportul juridic fundamental și să nu se prevaleze de raportul cambial.

De asemenea, prin aceeași decizie, Înalta Curtea reținut că recurenta a recunoscut chiar în prezentul recurs existența raportului juridic fundamental și chiar a debitului față de creditoare, respingând recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva deciziei nr. 147/19.09.2006 a Curții de Apel București Secția a V- Comercială ca nefondat.

Pe de altă parte, judecătorul sindic a mai reținut că din probele administrate cauzei rezultă că cele două bilete la ordin au fost refuzate la plată de către cu mențiunea "cont închis", iar cu adresa nr. B- către IPJ T au fost înaintate de către creditoare pentru efectuarea cercetărilor penale.

Astfel, tribunalul prin judecător sindic a reținut că este vădită insolvența prezumată a debitoarei în sensul prevăzut de art. 3 pct. 1 lit. a și dovedită de creditor condiția prevăzută de art. 3 pct. 6 și 12 din lege pentru deschiderea procedurii insolvenței, sens în care, în baza art. 33 alin. 4 fost respinsă contestația formulată și deschisă procedura insolvenței generale împotriva acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, cu motivarea că instanța de fond nu a avut în vedere că refuzul debitoarei de a plăti debitul solicitat de creditoare se bazează pe faptul că această creditoare are, în conformitate cu dispozițiile art. 64 din Legea 58/1934, obligația de a-i restitui neprejudiciate titlurile de valoare reprezentând bilete la ordin cu care debitoarea a stins debitul invocat de creditoare. Arată că în fapt, debitoarea a girat creditoarei respectivele bilete la ordin emise de către SC BUSINESS SRL, pentru a stinge debitul născut din contractul încheiat între părți, efectuând o plată valabilă în acest sens. Din patrimoniul debitoarei a ieșit dreptul de a se îndrepta împotriva trasei SC BUSINESS SRL, acest drept cu conținut patrimonial trecând la creditoare, care trebuia să-l exercite și până în acel moment să îl conserve.

Debitoarea recurentă consideră că instanța de fond a fost în eroare cu privire la persoana vinovată pentru incidentul de plată invocat de către creditoare, arătând că: SC BUSINESS SRL (trasul din biletele la ordin) este vinovată pentru neplata la scadență a acestora și contul acesteia de la Baf ost închis; CFR Marfă este vinovată pentru că nu a întocmit protestul de plată solicitat de dispozițiile legii, precum și pentru că nu a continuat demersurile de recuperare a banilor de la BUSINESS SRL și nici nu a înapoiat debitoarei biletele la ordin neprejudiciate, pentru a rezolva plata făcută de debitoare prin gir și a crea condițiile pentru ca debitoarea să se poată îndrepta împotriva BUSINESS SRL.

De asemenea, mai arată că CFR Marfă a predat originalele biletelor la Poliție și tot aceasta le poate obține înapoi, dar nu a făcut-o, în ciuda solicitărilor debitoarei. Astfel, debitoarea consideră că situația este imputabilă chiar creditoarei, sens în care apreciază că admiterea cererii acesteia apare ca un premiu pentru o conduită nedisciplinată.

Creditoarea intimată Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfa "CFR MARFA" SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că cererea introductivă pentru începerea procedurii insolvenței s-a făcut în baza sentinței civile nr. 147/19.09.2006, pronunțată de către Curtea de Apel în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3031/10.11.2007. Arată că prin procesul - verbal din 24.09.2008, încheiat în dosarul de executare nr. 226/2008, având ca obiect executarea sentinței civile nr. 147/19.09.2006, a constatat starea de insolvență a debitoarei SRL, conf. art. 371 indice 5 lit. b, Cod procedură civilă, din lipsă de bunuri și venituri urmăribile, stare pe care a recunoscut-o și debitoarea prin notele scrise depuse la dosarul de fond, la termenul din 22.01.2009.

Creditoarea susține că are o creanța certă, lichida și exigibilă așa cum a reținut și instanța de fond, și că recurenta nu urmărește decât tergiversarea derulării procedurii prevăzute de Legea 85/2006.

Cu privire la motivele de recurs invocate de către recurentă, creditoarea consideră că nu au legătura cu prezenta cauza, recurenta nefăcând altceva decât să reia istoricul pe care l-a prezentat și la instanță de fond, și anume refuzul societății creditoare de a restitui biletele la ordin neprejudiciate, susținând că aceasta a stins debitul în valoare de 367.617,25 lei, conform sentinței civile 147/19.09.2006, pentru care s-a solicitat începerea procedurii insolvenței. Se mai arată că biletele la ordin pe care recurenta le invocă, nu au putut fi executate și nici nu fac obiectul prezentei cauze. La data scadenta a celor două bilete la ordin, respectiv 30.03.2003 și 15.04.2003, "CFR MARFA" Ie-a introdus la banca pentru încasarea sumelor, însa Bar efuzat sumele la plată, cu mențiunea "cont închis", iar situația juridica a celor doua bilete la ordin a fost dezbătută la instanța de fond așa cum rezultă din motivarea sentinței civile 147/19.09.2006.

CFR MARFA susține că deține un titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 147/19.09.2006, pronunțată de către Curtea de Apel în dosarul nr-. definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3031/10.11.2007, în baza căruia s-a solicitat intrarea în faliment a

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Niciuna dintre susținerile făcute în fața instanței de recurs nu pot fi primite, în prezentul cadru procesual. Față de dispozițiile cuprinse în nr. 85/2006 instanța nu poate verifica decât temeinicia cererii de intrare în procedura insolvenței, raportat la existența debitului în cuantumul minim impus de lege, a certitudinii, exigibilității și lichidității, raportat la prezumata stare de insolvență a debitoarei.

Cum, pe calea contestației, i se acordă debitoarei posibilitatea să răstoarne această prezumție și/sau să dovedească, prin probele administrate în cauză, temeinicia refuzului de plată, iar prezenta debitoare nu a produs dovezi pertinente, în condițiile art. 1169. civ. că nu datorează suma pretinsă sau că, în mod, justificat, nu o achită, total sau parțial, corect a apreciat prima instanță starea de fapt și de drept aplicabilă speței.

Nici în recurs debitoarea nu a justificat refuzul la plată, nu a răsturnat prezumția de insolvență și nici nu a dovedit greșita apreciere a primei instanțe, în soluția pronunțată sau achitarea debitului.

CFR MARFA a probat că deține un titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 147/19.09.2006, pronunțată de către Curtea de Apel în dosarul nr-. definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3031/10.11.2007, în baza căruia s-a solicitat intrarea în insolvență a

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 412/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.06.2009.

Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

A în concediu de odihnă,

Semnează Vicepreședinte

GREFIER,

Red. /07.07.2009

Tehnored. /2 ex./07.07.2009

Instanță fond: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 928/2009. Curtea de Apel Timisoara