Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 93/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2636/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 93
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva încheierii din data de 16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații FILIALA PODURI SA și CONS.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata CONS S prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimații au depus la dosar întâmpinări.
Intimata CONS S prin consilier juridic, arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei prezente cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata CONS S prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Ialomița ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin încheierea din data de 16.11.2007, pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Ialomița, s-a respins cererea de înlocuire a administratorului CONS desemnat în procedura de reorganizare a debitoarei SC Poduri SA, formulată de DGFP
În motivare s-a reținut că desemnarea Cons s-a făcut în condițiile prev. de art.11 lit.c din Legea nr.85/2006, pe baza ofertelor depuse la dosar la data deschiderii procedurii.
Cererea formulată de creditoarea DGFP I nu este temeinică, iar criteriul invocat nu se încadrează între cele care pot fi invocate pentru motivarea unei înlocuiri.
Reprezentantul lichidatorului a făcut dovada că a solicitat înscrierea în lista practicienilor în insolvență agreată de ANAF.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP I, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii contestate în sensul constatării lipsei de competență a judecătorului sindic de a se pronunța pe cererea formulată.
În motivare se arată că în data de 9.08.2007, s-a publicat în Monitorul Oficial nr.543, Ordinul nr.1009/2007 că privind procedurile de selecție a practicienilor în insolvență agreați de
În baza acestuia, cu adresa nr.-/18.10.2007, Faî nștiințat recurenta în ședința din 18.10.2007 a fost desemnat administrator în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Ialomița, Casa de Insolvență Transilvania.
Organul fiscal nu a solicitat înlocuirea administratorului desemnat de instanță cu titlu provizoriu, ci a făcut o propunere de desemnare cu titlu definitiv a administratorului agreat de ANAF.
Cererea a fost formulată avându-se în vedere art.11 alin.1 lit.d și art.19 alin.2 din Legea nr.85/2006, propunerea urmând să fie pusă în discuția comitetului creditorilor și adunării creditorilor, potrivit legii.
Instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea, deși urma să fie soluționată după dezbaterea în cadrul comitetului și adunării creditorilor.
Competența de a se pronunța asupra acestei cereri de numire definitivă a administratorului aparține comitetului creditorilor și adunării creditorilor și abia ulterior, judecătorul sindic se putea pronunța asupra unei eventuale contestații la decizia luată de aceste organe.
Intimata Cons Sad epus întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale active a recurentei, care nu avea calitate de creditor în dosarul de insolvență și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Intimata debitoare Poduri SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând actele dosarului în conformitate cu disp. art.3041pr.civ. Curtea constată și reține următoarele:
Prin încheierea recurată, judecătorul sindic a respins cererea de înlocuire a administratorului Cons S desemnat în procedura de insolvență, privind debitoarea SC Poduri SA F, cerere formulată de DGFP
Se observă deci că, exercitând calea de atac legală a recursului împotriva încheierii pronunțate de judecătorul sindic, de respingere a unei cereri formulate în cadrul procedurii de insolvență, recurenta își justifică pe deplin calitatea procesuală activă.
În ce privește calitatea acesteia de creditor, apărare de fond, motiv pentru care nici nu este analizată de către instanța de control judiciar ca o excepție procesuală în sensul art.137 pr.civ. aceasta urmează să se verifice și să se definitiveze o dată cu depunerea și verificarea declarațiilor de creanță și apoi, prin întocmirea tabelului de creanțe, analizarea cererii depuse la dosar la data de 26.10.2007 de către judecătorul sindic, îndreptățind însă recurenta să exercite împotriva hotărârii pronunțate calea de atac legală, astfel cum s-a motivat anterior.
În realitate, prin cererea depusă la dosar la 26.10.2007, recurenta, în aplicarea dispozițiilor art.11 alin.1 lit.c, d, e și art.15 alin.1, art.19 alin.2 din Legea nr.85/2006, a propus desemnarea administratorului judiciar selectat de ANAF și anume, Casa de Insolvență Transilvania, cu onorariu lunar de 200 lei și onorariu de succes de 6,5% din sumele obținute din valorificarea bunurilor exclusiv TVA, cu mențiunea expresă că propunerea urna să fie pusă în discuția adunării creditorilor, potrivit legii.
Astfel, judecătorul sindic a dat o calificare greșită cererii depuse la dosar la 26.10.2007 de către recurentă, soluționând-o ca o cerere de înlocuire a administratorului judiciar care fusese desemnat provizoriu în condițiile art.11 lit.c din Legea nr.85/2006, aducând atingere principiului disponibilității.
În realitate, astfel cum menționează chiar creditoarea recurentă în cuprinsul cererii formulate, aceasta nu avea decât rolul de încunoștințare a judecătorului sindic cu privire la propunerea formulată în privința desemnării administratorului judiciar definitiv, propunere care evident nu intra în competența de soluționare a judecătorului sindic, ci urma să fie analizată și soluționată după dezbaterea, potrivit legii, în cadrul comitetului și adunării creditorilor.
În consecință, constatând că este întemeiat recursul, în baza art.3041pr.civ. Curtea îl va admite și în temeiul art.312 pr.civ. va casa în parte încheierea recurată doar cu privire la cererea de înlocuire a administratorului judiciar, va trimite cauza la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Ialomița - Judecătorului sindic pentru continuarea procedurii de insolvență, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva încheierii din data de 16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații FILIALA PODURI SA și CONS.
Casează încheierea recurată în parte cu privire la cererea de înlocuire a administratorului judiciar.
Trimite cauza la aceeași instanță respectiv Tribunalul Ialomița - judecătorului sindic pentru continuarea procedurii de insolvență.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. DM.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu