Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 988/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:988

Sedința publică din 08 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Decebal Taragan

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 3: Ana Maria

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 B, împotriva sentinței comerciale nr.1039/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL B prin lichidator judiciar și intimata creditoare DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința comercială nr.1039/5.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, s-a închis procedura falimentului privind pe debitoarea SC SRL B, s-a dispus radierea societății debitoare, s-a notificat creditoarea, debitoarea, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și DIRECȚIA TERITORIALA A FINANȚELOR PUBLICE, și s-a dispus un onorariu în cuantum de 12.514 ron, pentru lichidatorul judiciar, care va fi achitat din fondul

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, creditoarea a arătat că,urmare a cererii sale, s-a dispus intrarea în faliment, prin procedura simplificată, a debitoarei SRL

La data de 13.12.2007, creditoarea a depus, la dosarul cauzei, declarație de creanță, prin care a solicitat, înscrierea în tabelul creditorilor, cu suma de 759.970 lei.

La termenul din 27.02.2008, primul termen după deschiderea procedurii, creditoarea nu a fost citată, (deși urma să fie citată, după stabilirea termenului) a fost depus, de către lichidatorul judiciar, singurul raport de activitate, prin care aceasta solicita instanței să se dispună închiderea procedurii.

Creditoarea consideră că nu este posibil ca procedura falimentului să se desfășoare într-un singur termen de judecată, fără citarea creditorilor, fiind încălcate multe din dispozițiile Legii nr.85/206.

Astfel, conform articolului 19 alineat 2, în cadrul primei ședințe a Adunării creditorilor, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, pot decide desemnarea unui lichidator judiciar, stabilindu-i și remunerația. Creditorii pot decide, să confirme lichidatorul desemnat, provizoriu, de către Judecătorul sindic.

Creditoarea nu a avut posibilitatea să solicite desemnarea unui lichidator sau să-l confirme pe cel desemnat de către instanță, întrucât, prima ședință Adunării creditorilor nu a avut loc, deși în notificarea deschiderii procedurii, creditoarea era convocată la Adunarea creditorilor, în data de 27.02.2008, fără a se preciza ora la care urmează să se desfășoare adunarea și nici ordinea de zi, această adunare nu a avut loc, la data respectivă, fiind închisă procedura.

Potrivit articolului 21 din Legea nr.85/2006, orice creditor poate face contestație, împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar, în termen de 5 zile de la depunerea raportului. După cum se poate observa, cele 5 zile în care creditoarea ar fi putut să conteste raportul, sunt, în afara procedurii, întrucât, procedura a fost închisă.

Mai mult decât atât, conform dispozițiilor articolului 59 alineat 1 Legea nr.85/2006, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului sindic, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, lichidatorului revenindu-i obligația, conform dispozițiilor articolului 6 din același articol, să asigure consultarea raportului, prin depunerea unei copii la grefa Tribunalului.

Acest raport, a fost adus la cunoștința Judecătorului sindic, în ședința de judecată de la 27.02.2008, creditoarea fiind în imposibilitate, să ia cunoștință de conținutul lui, nefiind citată pentru acest termen.

Nici în acest moment, creditoarea nu a putut lua cunoștință de conținutul raportului, întrucât, după publicarea sentinței de închidere a procedurii, în Buletinul procedurilor de insolvență, în data de 12.06.2008, a solicitat dosarul arhivei Tribunalului București, pentru studiere, iar răspunsul a fost că, acest dosar, este în arhiva veche, din luna aprilie.

Nu înțelege cum un dosar poate fi arhivat, înainte ca sentința de închidere a procedurii, să devină definitivă și irevocabilă.

Având în vedere faptul că, creditoarea nu a fost citată, pentru singurul termen de judecată, deși avea această calitate, de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, întrucât, a formulat și i-a fost admisă cererea de înregistrare a creanței, consideră hotărârea atacată, nulă.

În aceste condiții, creditoarea a fost împiedicată să-și exercite drepturile recunoscute de Legea nr.85/2006, în calitate de creditor, respectiv, dreptul de a fi informat sau notificat, cu privire la desfășurarea procedurii, de a participa la desfășurarea procedurii, de a lua cunoștință despre rapoartele lichidatorului judiciar, și, în principal dreptul de a încerca să-și recupereze creanța prin introducerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ai societății debitoare, prevăzută de articolul 138 alineat 1, în cazul în care se constată că, societatea nu deține bunuri în patrimoniu.

În susținerea recursului nu s-au solicitat probe noi, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolelor 3041304 punctul 9 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată, această parte fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor legale, în materie, în vigoare.

Recursul este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, Judecătorul - sindic a închis procedura, prevăzută de Legea nr.85/2006, cu încălcarea unor dispoziții legale, respectiv- ale articolelor 19, 21, 59 și 138, referitoare la: depunerea, la grefa Tribunalului, și afișarea raportului lichidatorului judiciar, în timp util; nu s-a asigurat creditorilor posibilitatea contestării măsurilor luate de lichidator; convocarea Adunării creditorilor, în vederea discutării și solicitării unei, eventuale, autorizări a Comitetului creditorilor de a introduce cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de intrarea în insolvență a societății comerciale debitoare, în cazul în care lichidatorul nu ar fi procedat la introducerea unei asemenea cereri.

Mai mult, Curtea constată că, deși debitoarea figurează, în evidența Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 3, ca având în proprietate, un auto, lichidatorul nu a finalizat formalitățile legale, pentru stabilirea situației juridice actuale a acestuia.

În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată în cauză, pe baza probelor administrate, și a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de recurs invocate sunt întemeiate.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este netemeinică și nelegală, și urmează a fi casată, prin admiterea recursului, în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă, și va trimite cauza, la aceeași instanță, pentru continuarea procedurii insolvenței societății comerciale debitoare, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.1039 din 5.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL B, reprezentată prin lichidator judiciar, și intimata creditoare DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3, și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza, la aceeași instanță, pentru continuarea procedurii insolvenței, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 8.10.2008

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

17.10.2008

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Decebal Taragan
Judecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 988/2008. Curtea de Apel Bucuresti