Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 124/2008
Ședința publică din 09 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ SA S - AGENȚIA împotriva sentinței civile nr. 362 din 10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect radiere ipotecă notată în cartea funciară.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru intimata, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se arată că, în data de 30.05.2008 s-a depus la dosarul cauzeimotivele de apeldin partea apelantei prin care solicită admiterea apelului, modificare sentinței atacate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, la care a anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate ( 11-12), un exemplar din motivele de apel s-a comunicat cu reprezentantul intimatei.
Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată arătând că apelanta a acordat un împrumut societății SC SRL, împrumut garantat de intimata SC SRL cu un apartament situat în B-M,-/48. Întrucât societatea împrumutată nu a respectat graficul de eșalonarea a plății, la data de 27.02.2007 se încheie un proces verbal prin care părțile convin ca garantul SC SRL să achite suma de 50.000 EURO, după care banca s-a obligat să radieze ipoteca asupra apartamentului situat în B-M,-/48. Cu toate că intimata și-a îndeplinit obligația asumată, în sensul că a achitat integral suma de 50.000 EURO, apelanta a refuzat să emită o adresă de radiere a ipotecii notată asupra asupra imobilului în spetă. În opinia sa această ipotecă s-a stins, potrivit art.1800 civ, pe cale principală, apelanta renunțând la ipotecă prin procesul verbal din data de 27.02.2007
CURTEA
deliberând, reține că
Prin sentința civilă nr. 362 pronunțată la data de 10 martie 2008 în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost dmisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ S - AGENȚIA și s-a dispus radierea ipotecii în sumă de 431.794 + dobândă de 14% pe an, revizuibile și toate costurile aferente creditului, notate asupra imobilului proprietatea reclamantei, apartament compus din 3 camere și dependințe situat în B M,-/48 înscris în CF nr. 11454/64 B M, nr. top. 1596/18; nr. top. 1598/12; nr. top. 1602/5; nr. top. 1598/23 și nr. top. 1598/24.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit contractului de credit nr. 386/28.06.2006, a obținut de la Banca Comercială - Agenția un credit în sumă de 431.794 lei garantat cu ipoteca de 1 de reclamanta " ", asupra imobilului proprietatea sa, cuprins în nr. 11454/64 B M, conform contractului de garanție imobiliară nr. 386/2 din 28.06.2006.
A mai constatat instanța de fond că la data de 27.02.2007 între Banca Comercială S - Agenția în calitate de creditor, reprezentată de director, manager credite d-na și administrator credite dl. și debitorul precum și garantul s-a încheiat un proces-verbal potrivit căruia la momentul achitării de către garantul ipotecar a sumei de 50.000 euro, banca se obligă să radieze ipoteca asupra apartamentului situat în B M,-/48. Această convenție a părților deși intitulată proces-verbal poartă semnăturile tuturor părților, fiind necontestată și opozabilă tuturor, iar a invoca în instanță faptul că această convenție ar fi trebuit să se intituleze "act adițional ", echivalează cu invocarea propriei turpitudini de către bancă și dovedește rea-credință.
Apreciind incidența în cauză a dispozițiilor art. 969 cod civil și a art. 970 Cod civil rezultă că pârâtei îi revenea obligația de a proceda la radierea ipotecii, așa cum a convenit astfel că instanța de fond a considerat ca fiind întemeiată cererea reclamantei - garant ipotecar și a admis-o conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, pârâta Banca Comercială - Agenția, solicitând admiterea apelul formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate în fond de reclamanta, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a arătat că prin acțiunea intentată, urmărește radierea ipotecii în suma de 431.794 lei notată asupra imobilului proprietatea reclamantei-intimate, de natura apartament compus din 3 camere si dependințe situat în B M, bd. -, nr.48/11, înscris în nr. 11454/64 BMc onstituită în favoarea pârâtei, conform contractului de garanție reală imobiliară nr. 386/2 din 28.06.2006 anexa la contractul de credit nr. 386 din 28.06.2006, deși din probele administrate a reieșit, fără putință de tăgadă că, garant ipotecar pentru, prin semnarea contractului de credit nr. 386 din 28.06.2006 și a contractului de garanție imobiliară nr. 386/2 din 28.06.2006 și-a asumat obligația de a garanta creditul în suma de 431.794 lei, cu imobilul proprietatea sa precum și că a luat la cunoștință de toate clauzele stipulate în contracte, clauze prin care se stipulează că garanțiile constituite în garantarea creditului acordat sunt indivizibile până la rambursarea integrală a creditului, dobânzilor si celorlalte costuri aferente conform art. 6.2 din contractul de credit menționat mai sus; de asemenea cel care garantează o obligație se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește - art. 1652. civil si faptul ca orice modificare adusă contractului de credit se va face în baza unui act adițional, conform art. 9.9 din contractul de credit.
Pentru toate aceste considerente, pârâta apreciază cererea reclamantei, așa cum a fost formulată în fața instanței de fond, ca neîntemeiată în fapt si în drept.
Analizând apelul declarat de către pârâta Banca Comercială - Agenția prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din economia dispozițiilor art.1800 civ. rezultă că ipoteca se poate stinge pe cale principală sau direct respectiv pe cale accesorie sau indirect; stingerea directă sau pe cale principală a ipotecii poate avea loc prin renunțarea creditorului la ipotecă.
În speță se constată că la data de 27 februarie 2007, creditorul a renunțat în parte la dreptul de ipotecă înscris asupra imobilului aparținând debitorului ipotecar întrucât urmare a convenției încheiate între reprezentanții creditoarei, debitorul principal și garantul ipotecar, garanția reclamantei s-a restrâns doar pentru recuperarea sumei de 50.000 EURO din întregul credit acordat debitorului principal, înscrisul care atestă această renunțare fiind încheiat la aceeași dată, sub semnătura reprezentanților legali ai părților. Împrejurarea că acest înscris poartă denumirea de "proces-verbal" și nu o altă denumire nu poate să-i afecteze valabilitatea întrucât legiuitorul nu a stabilit titlul pe care trebuie să-l poarte un astfel de înscris.
Prin urmare, după cum corect a reținut instanța de fond, creditoarea nu poate invoca în apărarea sa faptul că întrucât înscrisul prin care ipoteca garantului ipotecar a fost diminuată nu poartă o altă denumire decât cea existentă, procesul verbal încheiat la data de 27 februarie 2007 nu produce efecte juridice.
Este de principiu că în temeiul art. 70 din Legea nr. 31/1990, reprezentanții societății pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al acesteia iar conform art. 35 alin. 2 si 3 din Decretul nr. 31/1954, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși, iar faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor.
În speță, se constată că actul care consacră diminuarea ipotecii garantului ipotecar a fost semnat de către reprezentanții legali ai societății bancare și cu prilejul exercitării funcției lor, astfel că nu se poate susține cu temei că acesta nu poate produce efecte juridice.
De altfel, chiar dacă această convenție ar fi fost semnată de către reprezentanții săi legali cu nerespectarea limitelor mandatului încredințat sau cu încălcarea acestora, sancțiunea nulității convenției nu poate interveni, mandatarul urmând a răspunde în fața mandantului pentru activitatea desfășurată cu încălcarea mandatului încredințat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat de către pârâtă ca fiind nefundat iar în temeiul art.296 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea apelată.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ "" S - AGENȚIA, împotriva sentinței civile nr. 362 din 10 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - G - - -
Red./dact.MS/
Dact./5 ex./13.06.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu