Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 286/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 286/

Ședința publică de la 25 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

Judecător

Grefier

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de, împotriva sentinței nr. 3061 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

dezbaterilor și susținerile părților asupra recursului declarat sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 18 martie 2008, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru azi, 25 martie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 3061/12.12.2007 a Tribunalului Harghitas -a admis cererea de intervenție formulată de, s-a respins acțiunea - - T, formulată în contradictoriu cu pârâtul ORC de pe lângă Tribunalul Harghita și intervenientul, cu cheltuieli de judecată.

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că reclamanta - - a solicitat autorizarea unor mențiuni în registrul Comerțului, în sensul radierii mențiunii înregistrate prin Încheierea nr. 3708/7.06.2004 la pct. 1, referitoare la "revocare administrator "; să dispună radierea mențiunii din aceeași radiere, referitoare la "numire administrator G "; să dispună în sensul înregistrării mențiunii "revocare administrator ", ca efect al Hotărâri AGA din 29.03.2004; și să dispună în sensul înregistrării mențiunii privitoare la "numire administrator G " tot ca efect al Hotărârii AGA din 29.03.2004.

Prin sentința civilă nr. 3514/12.10.2006 a Tribunalului Harghitas -a respins ca prematură această acțiune, reținându-se că la baza Încheierii nr. 3708/2004 a stat Hotărârea AGA din 22.04.2004, cu privire la care era pronunțată o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin Decizia nr. 345/R/20.03.2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a admis recursul - - T, s-a casat integral sentința nr. 3514/12.10.2006 a Tribunalului Harghita, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe, întrucât la data soluționării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție s- pronunțat irevocabil cu privire la Hotărârea AFGA din 22.04.2004, astfel că se impunea ca Tribunalul Harghita să se pronunțe pe fondul cauzei, întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra petitelor cererii.

Prin hotărârea atacată în prezenta cauză - Sentința nr. 3061/2007 s-a reținut că, cu ocazia rejudecării a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către, care a susținut că Încheierea a cărei modificare se solicită a fost radiată ca urmare a anulării Hotărârii AGA din 22.04.2004, ce a stat la baza emiterii acesteia. Ca urmare s-a admis această cerere de intervenție, și în consecință, s-a respins acțiunea principală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal - - T, criticând hotărârea atacată ca nelegală, potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond nu a indicat motivele pentru care se impune respingerea acțiunii introductive, și a lăsat nesoluționate petitele 3 și 4 ale acțiunii.

Prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului, susținând că Încheierea nr. 3708/2004 nu mai este în ființă, fiind radiată di Registrul Comerțului, astfel că nu mai poate di modificată, după cum solicită recurentul; și că solicitarea numitului de a fi reînscris în calitate de administrator la - -, în baza Hotărârilor AGA din 29.03.2004, este nelegală, întrucât a expirat termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 26/1990.

S-a mai susținut pe cale de excepție, respingerea recursului ca tardiv.

Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește excepția invocată de intimat, relativ la tardivitatea recursului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, întrucât, în raport de data comunicării hotărârii atacate către recurentă (17.01.2007), și data declarării recursului (4.02.2007), calea de atac a fost exercitată în ultima zi, dinlăuntrul termenului de 15 zile instituit de legiuitor, potrivit art. 301 Cod procedură civilă.

Referitor la fondul cauzei, Curtea constată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele ce au stat la baza soluției împărtășită de prima instanță. Astfel, se susține că existența hotărârilor judecătorești enumerate în considerentele hotărârii fac ca interesul intervenientului să fie justificat, și cererea de intervenție să fie admisă, iar acțiunea reclamantei respinsă. Este cert că pentru a dovedi legitimitatea procesuală activă în promovarea cererii de intervenție a depus înscrisurile cuvenite în acest sens (hotărâri judecătorești, extrase după Monitorul Oficial etc.); dar simpla împrejurare că acestea justifică un interes legitim care-i conferă calitate de parte în litigiul de față, nu poate să conducă la concluzia că acțiunea introductivă este neîntemeiată.

Mai mult, în aceeași ordine de idei, nu s-a arătat modul în care a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, ca fiind rămasă fără obiect, sau ca inadmisibilă etc. Se impune ca instanța de fond să facă aprecieri, judecăți de valoare raționale, de natură a forma, a conduce la o concluzie logică pentru că altfel, după cum este cazul de față, este imposibilă executarea controlului judiciar de către

Astfel, într-adevăr, chiar dacă Hotărârile AGA din 22.02.2004 sunt lipsite de eficiență prin anulare în mod irevocabil a acestora, trebuie cercetat modul în care această anulare influențează cealaltă Hotărâre AGA din 29.03.2004, care dintre acestea produc efecte ca urmare a înscrieri de mențiuni întemeiate pe dispozițiile acestora; și nu în ultimul rând se impune ca instanța de fond să se pronunțe pe ultimele două petite ale acțiunii introductive, întrucât acestea vizează înscriere de mențiuni în registrul Comerțului, ca urmare a dispozițiilor altei Hotărâri, care din 29.03.2004.

Pentru aceste motive, ca urmare a inexistenței mențiunilor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția cuprinsă în hotărârea atacată, Curtea constată că în cauză nu s-a cercetat fondul pricinii, ceea ce potrivit art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, atrage admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, potrivit art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care potrivit art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, va cerceta și celelalte motive invocate în fața instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității recursului formulat de - -, excepție invocată de intervenientul.

Admite recursul formulat de, împotriva sentinței nr. 3061 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosar nr-.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 25 martie 2008.

Președinte,

Judecător,

-

Judecător,

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

2 exemplare

7 mai 2008.

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 286/2008. Curtea de Apel Tg Mures