Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 2952/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2952
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva Încheierii nr. 4912 din data de 7.08.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița N în dosarul nr. 24420 în contradictoriu cu intimatele ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN, SC - SRL B având ca obiect radiere societate.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata SC - SRL
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea nr.4912 pronunțată la data de 07.08.2009 de Tribunalul -N în dosarul nr.24420/2009 a fost admisă cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și s-a dispus radierea din registrul comerțului a SC - SRL B și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii având ca obiect radierea, comunicarea încheierii și efectuarea publicității legale în condițiile prevăzute de art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului solicitând admiterea recursului și revocarea încheierii de radiere.
În motivare se arată că Tribunalul Bistrița N a pronunțat încheierea de radiere nr.4912 din data de 07.08.2009, admițând cererea nr.24420 din 17.07.2009 formulată de Oficiul Național al registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N prin care S SC - SRL Baf ost radiată din Registrul Comerțului deși aceasta figurează cu obligații fiscale față de bugetul general consolidat în cuantum de 361 lei așa cum rezultă din fisa sintetică totală.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Reclamantul a solicitat instanței ca în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. a și b și art. 237 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei pentru nedepunerea în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că din evidențele registrului comerțului rezultă că această societate nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006 fiind astfel incidente dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată.
Dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 statuează că la cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau administratorii societății au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta, societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Interpretarea dispozițiilor legale enunțate relevă că dizolvarea remediu a societății comerciale, urmare a intervenției terților în viața socială, cu ignorarea voinței sociale trebuie să fie pronunțată de instanța investită de persoana care justifică un interes doar în ipoteza în care lipsește manifestarea voinței societare.
Interesul dizolvării sancțiunea poate fi justificat doar în ipoteza în care împrejurările pentru care legiuitorul a înțeles să îndrituiască terții să solicite dizolvarea se perpetuează.
Manifestarea voinței sociale prin îndeplinirea obligației de a depune, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului de către societatea intimată ar fi reflectat voința acesteia de continuare a activității și de asigurare a standardelor de publicitate impuse, însă intimata nu a procedat la depunerea înscrisurilor care să ateste manifestarea voinței sale sociale în acest sens.
La cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului; c) societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută; d) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Dispozițiile alin. (1) lit. c) nu sunt aplicabile în cazul în care societatea a fost în inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului. Durata inactivității nu poate depăși 3 ani.
Dispozițiile legale enunțate relevă că legiuitorul a instituit excepțiile pe care a considerat necesar să le stabilească de la regula menționată în alin. 1 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, respectiv a menționat împrejurarea că disp. alin. 1 lit. c nu sunt aplicabile în cazul în care societatea a fost în inactivitate temporară comunicată organelor fiscale și menționată în registrul comerțului, fără a excepta și situația prev. la disp. alin. 1 lit. b pentru ipoteza în care societatea a fost în inactivitate temporară.
Așadar, legiuitorul nu a înțeles să excepteze de la îndeplinirea obligațiilor de întocmire și publicare a situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului pentru o ipoteza în care societatea comercială a fost în inactivitate temporară.
O astfel de excepție de la obligativitatea întocmirii și publicării situațiilor financiare anuale sau lipsirea neîndeplinirii acestei obligații de efectele unei sancțiuni trebuia menționată expres, astfel cum s-a realizat pentru alte situații.
Prevederile art. 79 din nr.OUG 92/2003 statuează că declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
In cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finanțelor Publice va stabili termenul de depunere a declarației fiscale.
Obligația de a depune declarația fiscală se menține și în cazurile în care: a) a fost efectuată plata obligației fiscale; b) obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementarilor legale; c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere și obligația fiscală; d) pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligația declarativă, conform legii.
In caz de inactivitate temporară sau în cazul obligațiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiții de depunere a declarațiilor fiscale, în funcție de necesitățile administrării obligațiilor fiscale.
Asupra termenelor și condițiilor va decide organul fiscal potrivit competentelor aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Textele legale enunțate anterior au relevat că inactivitatea temporară nu scutește persoana juridică de obligația de declarare și întocmire a documentelor fiscale, iar pentru ipoteza în care aceasta dorește să depună declarațiile la alte termene decât cele instituite, trebuie să adreseze o astfel de cerere organului fiscal, iar aceste termene trebuie încuviințate de cel îndreptățit.
Fiind îndeplinite condițiile impuse de disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, instanța de fond în mod corect a apreciat ca nefiind îndeplinită obligația instituită de depunere a situațiilor financiare anuale pârâta, aplicând greșit dispozițiile legale incidente, astfel că nefiind în prezența vreunui motiv de recurs prev. de art. 304 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului B împotriva încheierii nr. 4912 din 07.08.2009 pronunțată în dosarul nr.24420/2009 al ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița -N pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva încheierii nr.4912 din 7.08.2009, pronunțată în dosarul nr.24420/2009 al ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.MH/MB
26.11.09/5 EX.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei