Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 593/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 593/
Ședința publică din 02 iunie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Harghita, cu sediul în M C,-, jud.H și de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H, cu sediul în M C,-, jud.H, împotriva Sentinței civile nr. 449 din o5 martie din 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, conform disp.art.301, 303 Cod pr.civ. fiind scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța, revine asupra taxei judiciare de timbru la care a fost obligat recurentul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita, care a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr.449 din 5 martie 2009, Tribunalul Harghitaa respins cererea formulată de H privind radierea mențiunii din Registrul Comerțului înscrisă în baza încheierii nr.3546/20.06.2008 a judecătorului delegat la. cu privire la -
Instanța a reținut că prin sentința nr.1548/12.04.2007 s-a dispus dizolvarea -, sentința rămânând irevocabilă și că în termenul de 6 luni prevăzut de art.237 alin.7 și 8 din Legea nr.31/1990, republicată, de la data rămânerii irevocabile nu s-a solicitat numirea unui lichidator, situație în care societatea se radiază din oficiu în registrul comerțului.
Instanța a considerat că reclamanta, în calitate de creditoare, avea posibilitatea, în termen legal, să solicite numirea unui lichidator, datele privind dizolvarea înscrise în registrul comerțului fiind publice și opozabile tuturor, astfel că nu se poate susține că nu s-a cunoscut starea societății. Dacă creditoarea nu și-a valorificat dreptul de a cere numirea unui lichidator în termen legal, nu mai poate după parcurgerea etapelor până la radiere și după radiere să solicite, practic, reluarea ciclului procedural al lichidării societății.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către de pe lângă Tribunalul Harghita, solicitându-se casarea sentinței nr.449/5.03.2009 și, în rejudecare, admiterea cererii de radiere formulată în temeiul art.25 din Legea nr.26/1990 de
In motivarea recursului s-a arătat că la data de 1 iunie 2007, - a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.1548/12.04.2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, prin care s-a dispus dizolvarea societății, recurs admis prin decizia nr.968/R/9.10.2007, astfel că cererea de dizolvare a fost respinsă și s-a dispus radierea mențiunii din registrul comerțului. S-a mai precizat că după radierea din registrul comerțului, împotriva societății s-a deschis procedura insolvenței în baza sentinței civile nr.1388/23.06.2008, pronunțată de judecătorul sindic.
S-a invocat și faptul că soluționarea cererii de radiere s-a făcut fără ca să fie citat, situație care a pus în imposibilitate această instituție să intervină sau să formuleze întâmpinare.
Impotriva sentinței civile nr.449/5.03.2008 a formulat recurs și H invocând, practic, aceleași argumente și anume că, întrucât s-a admis recursul împotriva hotărârii de dizolvare, societatea a rămas în funcțiune, iar instituția recurentă are obligația de a recupera creanțele statului, având și calitatea de creditor înscris în dosarul nr-, dosar de insolvență.
Instanța de recurs constată că - de pe lângă Tribunalul Harghita, în dosarul în care s-a pronunțat sentința recurată, nu avea calitatea de parte în proces, prin urmare nu are nici legitimitate procesuală activă de a exercita calea de atac. In plus, încheierea nr.3546/2008 s-a pronunțat la cererea, iar nu mai avea interes să declare recurs și să invoce propria turpitudine.
In ceea ce privește recursul formulat de H, acesta este nefondat, deoarece s-a solicitat anularea încheierii nr.3546/20.06.2008, pronunțată de judecătorul delegat, doar pe considerentul că societatea în cauză are datorii față de bugetul statului. Incheierea respectivă este de admitere a cererii - având ca obiect înregistrarea mențiunii de radiere a -, s-a soluționat în temeiul prevederilor art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, republicată, și în raport de aceste prevederi legale și de motivele invocate de persoana interesată, în calitatea sa de creditor, cererea în mod justificat a fost respinsă.
In altă ordine de idei, ambele recurente precizează că împotriva societății s-a deschis prin sentința civilă nr.1388/23.06.2008 procedura insolvenței, context în care recurenta H își poate valorifica dreptul de creanță, iar societatea debitoare, prin administrator judiciar, va trebui să întreprindă demersurile pentru ca situația sa juridică să fie conformă cu legea, potrivit dispozițiilor unor hotărâri judecătorești irevocabile.
Cea care ar fi trebuit să facă demersurile procedurale și să ceară din oficiu radierea mențiunii este, dar nu prin exercitarea unei căi de atac într-o cauză în care nu a figurat ca parte la judecarea în fond a cauzei.
Pentru considerentele arătate, recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge atât recursul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita, cu sediul în M C,-, jud.H cât și recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, jud.H, împotriva sentinței civile nr. 449 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iunie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Pt., fiind în
concediu, semnează
președintele instanței,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:
2 ex./13.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat